Hmmm... ce-am mai tras de ceaiul ala, pana s-a facut primavara :D! N-as putea sa explic ce s-a intamplat (sau as putea dar n-ar interesa pe nimeni). Cand am scris postul despre chai latte aveam pregatita deja urmatoarea reteta (niste cookies pufosi cu caju) dar pur si simplu nu am mai gasit energie sa o pun pe blog. Si apoi, dupa ce trecusera doua saptamani, am zis ca trebuie sa fac ceva mai interesant, dupa asa o pauza nu ma puteam intoarce cu niste fursecuri la voi. Apoi am facut 100 de placinte intr-un week-end si iar am fost prea obosita sa mai zic ceva si s-au facut trei saptamani. Iar de acolo incolo nici n-am mai numarat saptamanile si mustele de pe caciula erau tot mai putine.

Tin minte si acum ora de engleza din liceu in care doamna profesoara Simona Costea (the best teacher in the world, careia ii datorez toate cunostintele de limba engleza pe care le posed) ne-a explicat cum englezii beau ceai cu lapte. A obtinut strambaturi si bleah-uri generalizate de la toata clasa si degeaba a incercat sa ne explice ea cum e cu ceaiul adevarat ca noi ne si inchipuiam o infuzie de menta cu musetel asezonata cu lapte. Bleah, intr-adevar.

ca sa va rog ceva :D. Am inscris borcanul intr-un concurs: Gala Blog Gourmet. Sunt cam in intarzierea ca uitasem de inscriere care s-a pierdut in ceata densa care invaluie luna ianuarie (pentru ca nu stiu cand/cum a trecut), dar va rog frumos sa il ajutam pe Cookie Jar sa nu vina plangand acasa de la serbarea blogurilor culinare :).

Acuma serios vorbind, daca va place ce vedeti pe aici, dati fuga pe site-ul celor de la The Harbour, AICI si votati repejor (pana pe 18 februarie). Daca nu ma inseala memoria, ma gasiti la categoriile:

Cand am vazut poza asta mi-a venit sa botez rulada cu un nume siropos ca "vis de iarna" dar apoi mi-am amintit ca iarna asta pentru foarte multa lume s-a transformat intr-un cosmar si zau daca vreau sa asociez bunatate de prajitura cu asa senzatii neplacute. Fara exceptie, toate lucrurile pe care le-am pus pana acum pe blog au primit laude de la degustatori. Dar unul dintre diferentiatori, daca ar fi sa fac vreodata un clasament, ar trebui sa fie daca la impactul cu papilele gustative ale pofticiosilor produc instant mormaieli de placere. Ei, rulada asta ar trece testul cu brio. E asa o treaba pufoasa si cremoasa si putin fructata si cu ceva iz de rontaiala de la migdale incat zic sa va uitati direct daca aveti ce va trebuie prin dulapuri si sa purcedeti pentru fericirea imediata a celor din jur.

Paul: Care timp liber?!

Toata zapada asta m-a facut sa ma gandesc cu ciuda la zilele de primavara pe care le-am avut de Craciun, din punct de vedere meteo. Atunci era vremea sa stam troieniti in case, sa iesim la o batatie cu bulgari si sa ne duelam cu turturi de un metru! Asa ca, m-am gandit ca daca tot avem vreme craciuneasca si eu m-am trezit cu niste timp la dispozitie avand in vedere ca evenimentul la care lucram de doua luni s-a amanat, nu mai am nicio scuza sa va spun o poveste de la Berlin cu miros de vin fiert si multa ciocolata (si carnati si bere, fie vorba intre noi).

Oare numai eu aveam impresia ca profiterolul e un neam de inghetata? Mi-l amintesc mereu, pe meniul tuturor cofetariilor (cele de pe timpuri), langa sau in lista cu inghetata. Lucru care il scotea imediat de pe lista lucrurilor pe care aveam voie sa le mananc pentru ca, pe vremea respectiva, faceam amigdalita doar uitandu-ma la inghetata. Cand m-am mai luminat si pe noptierea mea, printre lecturile de seara au aparut tot mai multe carti de  bucate si mai putina beletristica, mi-am dat seama ca trebuie sa ii dau o sansa profiterolului sa imi arate de ce e el in stare.

Vine un moment in viata unui om in care cum intra intr-un magazin de decoratiuni interioare incepe de scaneaza dupa inca o farfurie alba si nu pleaca de acolo pana nu ia cu el macar o lingurita desperecheata sau un prosop de bucatarie cu imprimeu interesant. Ok, poate nu e un moment din viata oricarui om dar sigur e ceea ce fac mai toti food bloggerii sau pasionatii de food photo, mereu cu ochii in patru dupa recuzita pentru pozele lor. Cam asta faceam eu la Ikea acum ceva zile cand am dat peste aceasta minunatie de bol cu picior, un pahar expandat in fata caruia am inceput sa visez la tot ce ar putea sa tina in el. Numarul unu pe lista  a fost un "trifle" pe care planuiam sa il fac de revelion, dar n-a mai fost cazul catortul cu banane si ciocolata ne-a fost de-ajuns. 

Azi e exact un an de cand m-am lansat la apa cu Cookie Jar si am zis ca ar fi frumos si rotund sa sarbatorim cu niste macarons, ca doar asa am si inceput. La primele macarons ziceam ca e norocul incepatorului. Acum, dupa un an, cateoadata inca mai cred ca e norocul incepatorului dar daca am invatat ceva de la fursecurile astea cu personalitate este ca repetitia e intr-adevar mama invatarii.

Pai cum era sa se termine 2011 si sa nu va las cu ceva delicios, un proiect cu care sa incepeti 2012, poate, si sa va urez toate cele bune si multe clipe dulci in 2012? Pentru aceasta ocazie speciala, m-am dat jos de pe canapeaua pe care am locuit de la Craciun incoace (si ce bine a fost! :D) si am facut un tort numai bun sa va dea energie pentru o noapte intreaga de petrecere. Reteta e adaptata din  Ready for Dessert al lui David Lebovitz si e un tort aromat cu banane si glazura generoasa de ciocolata. Pentru decoratiuni am apelat tot la David si minunatele lui trufe de ciocolata si am rascolit casa dupa margele si drajeuri sclipicioase :).