Cookie Blog Icon RSS

La tarte du feignant

joi, 17 noiembrie 2011

M-am gandit ca daca zic tarta lenesului in franceza suna mai degraba sofisticat (fata de adevarul total lipsit de eleganta). Eu aveam o datorie morala fata de cei peste 50 de oameni care au dat like la pagina mea de Facebook ca sa ma ajute sa intru iar in bucatarie :), dar sunt si intr-o criza fantastica de timp in ultima vreme, asa ca am apelat la niste scurtaturi pentru tartlele despre care vorbim aici. Norocul meu era ca aveam la indemana diverse semi-preparate din care sa incropesc ceva rapid. In frigider ma astepta niste aluat nisipos ( executat intocmai ca aici), de curand imi luasem niste forme nou-noute de tarte individuale (cu diametrul de 6 cm) asa ca mi-am luat avant si m-am pus pe copt. Mai intai orb: am decupat niste patrate din hartie de copt le-am mototolit ca sa nu stea batzoase,  le-am pus peste aluat si am umplut cu orez (crud). Le-am copt 7 - 8 minute la 190 de grade, am scos hartia cu orezul si le-am mai copt aprox 6 - 7 minute pana s-au rumenit putin.

Apoi le-am lasat sa se raceasca. Daca nu le umpleti imediat, cum nici eu n-am facut-o, le puteti pastra intr-o cutie cu capacul pus, doar sa umblati cu atentie pentru ca tartele din pate sablee sunt fragile. Si aici, la umplutura vine si explicatia titlului. Eu aveam o cutie de dulce de leche (un dulce extrem facut din lapte condensat indulcit) din Portugalia, dosita prin dulap care isi astepta clipa de glorie. Asa ca am luat-o degraba, am impartit-o intre 6 tarte, le-am mai pus un motz de frisca nu foarte indulcita (pentru ca e foarte dulce crema) si am ras niste ciocolata, et voila! in zece minute gata tartele

 

Cum n-am vazut inca dulce de leche pe la noi vestea buna e ca se poate face si acasa, dar deja treceti in categoria harnicilor. Ne explica David aici cum se face, iar lapte condensat indulcit, care multi ani a fost marfa de contrabanda pe care o aduceam in bagaje din Grecia, a gasit si el fani in Romania care se incumeta sa il produca si sa il vanda. Il gasiti online, aici; eu sigur am vazut aceeasi marca si in ceva hipermarket dar nu mai stiu in care. Oricum, voi incerca si eu pe pielea mea metoda lui David, pentru ca vreau sa mai mesteresc putin la umplutura de tarta si aia era ultima mea cutie de dulce de leche.

Written by Anca at 10:41

comments powered by Disqus

Calendar comenzi


latest posts

Mai multe

latest comments

Archive