Cookie Blog Icon RSS

Un sfert de ora de intuneric

sâmbătă, 3 decembrie 2011

 


In seara asta, timp de aproape 15 minute am purtat o esarfa neagra peste ochi ca sa "vad" cum e sa nu vezi. Observand ca orbecai prin casa, mama si Paul, sotul meu, m-au intrebat daca mi-e bine. Le-am zis ca da si ca m-a rugat Raluca sa particip la o campanie de Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati, care e astazi. Asa ca, activitatea mea a devenit respectabila si m-au lasat sa imi vad de treaba. Imediat ce mi-am pus esarfa m-am gandit sa ii dau sms Ralucai sa ii spun ce fac, apoi amintindu-mi ca nu am cum sa tastez, am zis ca o sa o sun. Cand mi-am dat seama ca nici asta nu pot face fara ajutorul cuiva, am zis ca o sa stau pe canapea pana trece timpul. Dar, brusc, doar pentru ca nu puteam sa fac mare lucru parca ma apucase harnicia. Am mai insirat mental niste lucruri pe care nu aveam cum sa le fac si m-am dus dupa un pahar cu apa si am reusit sa imi pun si o felie de prajitura pe o farfurie. M-am intors foarte incet si pipaind totul in cale (in general mi-e foarte teama de lovituri, asa ca in scurtul meu drum mi-am inchipuit pe rand cum ma dau cu capul de vreun corp suspendat de la mobila din bucatarie, cum o sa-mi prind degetele in balamaua de la usa sau cum o sa ma lovesc cu tibia de masuta de cafea). Mi-am mancat prajitura cu degetele ca mi s-a parut mai eficient si apoi am incercat sa ascult "Piratii din Caraibe".

Din fericire, cand n-am mai avut chef, mi-am scos esarfa, m-am strambat putin la lumina si am putut sa il ajut pe Paul sa caute ceva ce ratacise prin casa. Din nefericire, cei peste 80 000 de nevazatori de la noi din tara nu pot sa-si dea jos esarfa de pe ochi, asa ca, orice le-ar face viata putin mai usoara va avea tot sprijinul meu.

De aceea, campania celor de la Olympus, care vor lansa primul ambalaj (in afara farmaceuticelor) pe care scrie si in Braille, mi se pare laudabila si sper sa nu se opreasca aici. Oamenii cu dizabilitati nu au nevoie de mila noastra, insa, mai ales la noi in tara, au nevoie de mai mult sprijin pentru a avea sansa la o viata mai independenta.

Si ca intotdeauna cand ceva ma face sa realizez cat de norocoasa sunt, nu o sa ma mai lamentez despre cata treaba am si o sa pun mana sa scriu urmatorul articol ca sa va povestesc despre o prajitura minunata cu care am sarbatorit 1 Decembrie.


Written by Anca at 21:43

comments powered by Disqus

Calendar comenzi


latest posts

Mai multe

latest comments

Archive