Lună: aprilie 2011

Stiu putine persoane carora nu le place caramelul, iar caramelul sarat (putin) ii poate cuceri si pe inamicii declarati ai dulciurilor (da, stiu, e trist, chiar exista asa ceva :D). Am incercat mai multe retete de caramele dar pe cea de fata, pe care am descoperit-o pe Joy of Baking, am facut-o de mai multe ori din simplul motiv ca e minunat de simpla. Ingredientul principal care lipseste este glucoza lichida care e mai greu de gasit pe la noi ca martipanul si eu pastrez fiecare strop pentru florile mele de zahar. Din pacate fara glucoza, zaharul nu scapa ocazia sa produca cristale, asa ca unele caramele s-ar putea sa arate putin zaharisite pe deasupra, dar eu una n-am primit plangeri.

Apoi un lucru pe care o sa-l auziti/cititi mereu cand e vorba de zahar fierbinte e sa nu il lasati nesupravegheat si sa aveti mare, mare grija ca arde f repede si foarte rau. De obicei ridicam din spranceana cand citeam avertismentele dar prima mea tura de caramele m-a marcat mai mult decat as fi vrut, asa ca ma simt datoare sa pasez si eu avertismentul mai departe.

Avem nevoie de fix 3 ingrediente si ceva recuzita.

Ingrediente:
200 g zahar brun
200 g zahar alb
350 ml smantana dulce (30 – 32% grasime)
2 lingurite de fulgi de sare (nu sare normala, de bucatarie pt ca o sa fie prea sarate)

Recuzita ( pe care sa o aveti la indemana inainte sa va apucati de treaba):
termometru pt gatit
oala de inox cu fund dublu si pereti inalti
lingura de lemn
pahar cu apa calda si o pensula de patiserie
folie de aluminiu si doua tavi de chec

Cele doua tavi de chec se tapeteaza cu folie de aluminiu care se unge putin cu ulei
In oala se pune zaharul (ambele culori) si smantana _ o lingurita din fulgii de sare si se amesteca cu lingura de lemn in sirop pana incepe sa fiarba.

Cand incepe sa fiarba se pune termometrul inauntru si nu se mai amesteca deloc. Cu termometrul e o intreaga poveste – recomandarea e intotdeauna pentru cele speciale, pentru bomboane (care sunt din sticla si carcasa de metal). Al meu nu e tocmai cel mai potrivit pentru ocazie – cu sonda – dar isi face treaba atata vreme cat nu il las sa ajunga pana la fundul oalei, unde evident temperaturile sunt mai mari.

Apoi asteptam cuminti pana termometrul indica 118 grade C, si din cand in cand, “spalam” marginea oalei cu pensula de patiserie inmuiata in apa – tot pentru a impiedica recristalizarea zaharului.

Cand amestecul ajunge la 118 grade se ia de pe foc si se toarna in cele doua tavi pregatite. Apoi se presarea deasupra cealalta lingurita de fulgi de sare. S-ar putea sa nu vi se para cea mai buna idee, dar incercati macar pe una din tavi – trust me. Nu e destula sare ca sa acopere gustul dulce al caramelului dar e un contrast minunat care face totul mult mai interesant.

Se lasa cateva ore la racit, la temperatura camerei, apoi se taie cu un cutit dat cu putin ulei in dreptunghiuri care pot fi invelite in hartie de copt. De aici utilizarile sunt multiple: va faceti colegii ferciti, le faceti cadou familiei si prietenilor, le puneti intr-un bol pentru deliciul personal.

Cand am vazut prima data reteta de dulceata de banane m-am gandit instant la unt de arahide. Evident logica mea trece prin stomac. Adica, mie imi place untul de arahide (pe care l-am descoperit destul de tarziu avand in vedere ca nu e tocmai ceea ce imi punea mama pe farfurie pe vremea lui Ceausescu). Asa, de unul singur, untul de arahide e cam inecacios asa ca trebuie combinat cu ceva care sa il ajute sa alunece mai usor. Si cele mai fericite combinatii pe care le-am incercat pana acum sunt o dulceata de visine pe care am produs-o vara trecuta din recolta din visinul de la tara, dar care, din pacate, n-a fost prea mare. Cealalta varianta este banana taiata felii sau pasata cu furculita. Iar de azi intra pe lisa si dulceata de banane.

Reteta ii apartine unui pastry chef grec, Stelios Parliaros si am cules-o dintr-o revista pe care prieteni grijulii au adus-o din Grecia pentru fanaticii ca mine.

Daca va plac bananele e musai sa incercati reteta asta, se face foarte repede si cu putine fructe ai atat de putin de lucru cand vine vorba de pregatirea lor pentru a deveni dulceata. Dupa cum e usor de imaginat, iese destul de dulce dar minunat de aromata.

Sa trecem la fapte, zic:
1 kg de banane (cantarite fara coaja deci luati cam 1,5 – 1,7 kg)
550 g zahar
50 ml suc de lamaie
un baston de scortisoara
3 cuisoare
o jumatate de pastaie de vanilie, despicata in doua
50 gr rom
200 ml apa

Apa, sucul de lamaie, zaharul si mirodeniile se pun la fiert intr-o oala cu fundul gros. Intre timp, bananele se curata de coaja si se taie rondele (ale mele au fost undeva in jurul a 1 cm sau mai mult). Cand fierbe siropul se adauga bananele si se lasa la fiert cam 20 de minute, pana dulceata scade si se ingroasa. Daca aveti o cratita buna nu e nevoie de amestec decat spre final. Aveti grija ca la inceput dulceata se umfla (tipic 🙂 ) si in partea a doua bolboroseste si improasca cu dulceata fierbinte, asa ca mai bine va protejati mana cu o manusa de bucatarie, cand amestecati.

La final, dupa ce se ia de pe foc se adauga romul, se amesteca si se pune in borcane curate. Eu manac de cateva zile deja cu si fara peanut butter si va doresc acelasi lucru!

Micul dejun e masa mea favorita (daca am mai zis-o, scuzati repetitia, dar asa e). E cea mai guilt-free dintre toate mesele pentru ca e permis (poate nu tocmai sanatos) sa mananci cam orice – prajituri, oua cu bacon, englezii mai manaca si o fasole on the side.

Evident micul dejun pentru mine inseamna ceva dulce, cateodata oua si daca sunt la hotel, ma scap si la ceva din categoria bacon sau cascaval (cedez usor la bufetul de la hotel 🙂 ). Din pacate, insa, rareori ma si mobilizez dimineata sa fac ceva ce poate fi numit mic dejun iar in ultima vreme il sar cam des, cu mare parere de rau si multe remuscari. Asa ca in week-end incerc sa recuperez si sa imi fac diverse pofte.

Duminica trecuta pohta ce-am pohtit au fost acesti scones englezesti care ma tentau de multa vreme, doar pentru ca in poze arata a fi niste chestii uscate iar in titluri au de obicei cuvantul “fluffy” sau “creamy” si trebuia sa vad care e legatura. Ei bine, sunt si “fluffy” si “creamy”, se fac in maxim 30 de minute cu tot cu copt (sau mai putin, depinde de cuptor) si sunt minunati calzi, la micul dejun.

Exista multe retete out there, dar pentru ceva englezesc (sau scotian potrivit Wikipedia) nu puteam sa merg decat pe mana Good Food, asa ca am scos repede din vraful de reviste pe cea insemnata de multa vreme cu post it, la reteta lui Jane Hornby de scones, pe care am adaptat-o in functie de disponibilitatea ingredientelor de la mine din frigider (adica iar n-aveam lapte).

Am pus cuptorul sa se incalzeasca la 200 de grade C (data viitoare as merge chiar mai sus, pe la 220). Intre timp am cantarit 350 de grame de faina, am amestecat-o intr-un bol cu 2 lingurite de praf de copt, o jumatate de lingurita de sare si patru linguri de zahar vanilat productie proprie – adica pe care il tin la borcan cu toate resturile de pastai de vanilie pana primeste o aroma minunata.

Apoi am luat 80 g de unt rece taiat cuburi si l-am amestecat cu varful degetelor, cum se face pentru aluatul de tarta, pana amestecul arata ca niste firmituri. Am facut o groapa in mijlocul amestecului si am turnat 180 de ml de lapte batut, incalzit putin in prealabil. Se amesteca repede cu o lingura pana incepe sa se desprinda de pe marginile bolului (lucru care se intampla destul de repede) apoi se pune pe o suprafata pudrata cu faina, si se mai framanta de doua – trei ori, dar nu mai mult, ca sa nu se intareasca la copt.

Tot cu mainile pudrate cu faina, se intinde putin aluatul, trebuie sa fie destul de gros – 3 – 4 cm si se taie cercuri cu o forma de fursecur (sau pahar) data putin prin faina. Se dau cu putin ou batut si se baga la cuptor pentru 15 – 20 de minute. Stati cu ochii pe ele pentru ca, in functie de cuptor, se pot coace mai repede (adica in 10 – 15 min).

 

Odata scoase din cuptor le-am mai lasat sa se odihneasca pe un gratar vreo 10 minute, apoi le-am despicat si l-am umplut cu cream cheese (gen Philadelphia) si dulceata de fructe de padure. Primul scone a sfarsit inainte de a apuca sa-i fac poza, pentru ca am zis ca iau o muscatura artistica si inainte sa apuc sa ma intind dupa aparat disparuse.

N-am fost plecata in vacanta la Rio de Janeiro (desi dupa lunga absenta asa s-ar zice) ci am stat ingropata in diverse treburi profesionale sau personale. Dar ca sa vedeti ca nu am stat degeaba, mai jos stau marturie minunatiile pe care le-am facut cu cei doi chefs de la Kalitera (mama si Gelu) si Paul ca ajutor, pentru premiera filmului de animatie Rio, la Cinema City Cotroceni.

Filmul este foarte bine realizat, plin culoare si foarte dragut. Nu e din seria Shrek sau Ice Age, adica personajele sunt destul de conventionale, dar e un deliciu 3D.

Nici noi nu ne-am lasat mai prejos si am facut niste minunatii care au fost rase de masa, cat ai zice Rio :D.