Prajitura cu pere, martipan si ciocolata

Acum o saptamana am cedat si am recunoscut si eu ca s-a facut toamna. Intorcandu-ne de la munte, speram sa mai gasesc oameni care sa vanda mure, pe marginea drumului, numai ca toata lumea vindea pere, prune si mere asa ca, vazand cum sta treaba, am tras si noi langa o poarta, am luat o plasa de pere si ne-am vazut de drum.

Apoi, o saptamana intreaga de cate ori dadeam ochii cu ele le intrebam „ce ma fac cu voi?”. Tarta cu pere si frangipane? Minunata dar parca as baga si niste ciocolata la mijloc… Si parca as vrea ceva pentru cafeaua de dimineata… In cadrul acestor dezbateri am ajuns la prajitura de fata. Eu ma declar multumita de rezultat – martipanul vine cu aroma de migdale, perele fac prajitura mai putin uscata, iar pentru ciocolata nu cred ca trebuie sa dau explicatii.

Perele (e nevoie de doua) se pregatesc exact ca pentru tarta cu frangipane (daca sunteti precauti ca mine si puneti 3 nu o sa regretati, pentru ca iese un compot super aromat si delicios, mancat rece-rece din frigider).

Am lasat perele sa se raceasca si intre timp am pregatit restul prajiturii, pentru care am folosit reteta de Martzicake pe care am mai schimbat-o pe ici pe colo. De data asta am pus asa:

100 g martipan
100 g zahar
110 g unt moale
2 oua

50 g ciocolata neagra, topita
70 g faina
10 g cacao
1/2 lingurita praf de copt
putina sare
3-4 boabe de cardamom
Cuptorul se incalzeste la 180 de grade.
Mai intai am amestecat, cu mixerul, martipanul, untul si zaharul pana am obtinut un amestec cat mai omogen (vreo 2-3 minute), apoi am adaugat ciocolata topita, am amestecat din nou si am pus si ouale. Pentru ca perele, merele, gutuile fac casa buna cu mirodeniile, pe langa aromele cu care vin perele dupa tratamentul in sirop, am mai zdrobit 3-4 boabe de cardamom intr-un mojar si le-am adaugat la amestec.
Intr-un alt bol am amestecat faina, pudra de cacao, praful de copt si sarea. Apoi le-am pus peste restul ingredientelor si am amestecat totul cu o spatula. 
Se toarna aluatul intr-o forma de chec tapetata cu hartie de copt si deasupra se aranjeaza perele, taiate felii.
Am tinut prajitura 50 de minute la cuptor (testati cu scobitoarea – trebuie sa iasa curata) si dimineata ne-am bucurat de toate aromele ei minunate, la cafea.

Jeleuri de portocale

Jeleuri de portocale 7

Nu stiu de unde mi se trage iubirea neconditionata pentru jeleuri. E posibil sa fie amintirile din Epoca de Aur cand jeleurile erau printre putinele dulciuri decente care se mai gaseau de cumparat sau o fi faptul mai evident ca imi place orice cu o cantitate nesimtita de zahar in compozitie. Ideea e ca pana acum aproape un an, fara sa fi investigat problema in profunzime, jeleurile mi se pareau o treaba din cale-afara de complicata ca sa le produc moi meme, in bucataria mea mediu-echipata.

Dar, sa vedeti, nu-i deloc asa. Prima data mi-am incercat mana pe niste jeleuri cu prune si vin fiert, numai bune de pus in cutii cu cadouri de Craciun (pe atunci nu aveam blog asa ca nu m-am obosit sa fac poze :S). Au iesit super bune si nesperat de usor, singura treaba mai complicata a fost cu uscarea lor. Cum inca nu-i vreme de vin fiert, saptamana asta am incercat cu niste jeleuri de portocale. Am pornit de la reteta de aici, unul din cele mai frumoase bloguri de dulciuri (daca intrati s-ar putea sa uitati sa mai iesiti :)) si am adaptat-o la ingredientele mele.

Jeleuri de portocale 8
Mai intai am decojit 3 portocale iar masuratoarea ochiometrica a fost la fix, ca dupa ce le-am pasat cu un mixer vertical si le-am strecurat a rezultat 400 de ml de un fel de piure de portocala. In cadrul acestei operatiuni am improscat jumatate de bucatarie cu portocala si am murdarit 3 boluri dar tot pe metoda asta as merge pentru ca rezultatul a fost diferit de consistenta fresh-ului – ceva mai gros. Am pus portocala cu 100 de g de zahar (din cele 400 cerute de reteta), o lingura suc de lamaie si trebuia sa astept pana amestecul ajungea la temperatura de 93 de grade Celsius. Pentru ca eu faceam ce voi sa nu faceti (si anume lasat oala nesupravegheata) cand i-am acordat atentia cuvenita era deja pe la 100 de grade C, asa ca am aruncat repede restul de 300 de g de zahar si 5 lingurite de pectina (a fost un plic intreg de pectina, pulbere, de la Dr. Otker, cel clasic din mere si citrice, fara conservanti, k au si variante cu). De aici incolo am stat la cratita, amestecand intr-una, asteptand sa mai creasca temperatura pana la 106 grade. Lucru care s-a intamplat in aprox 15 minute. Se vede si o schimbare de consistenta, amestecul devine mai gros. Cand ajunge la 106, mai tineti pe foc 2 minute si apoi il turnati intr-o tava tapetata cu hartie de copt, eu am folosit o tava de chec. Se lasa cateva ore (peste noapte de ex) sa se raceasca si sa se intareasca.
Jeleuri de portocale 9

Apoi se taie cubulete care se dau prin zahar tos. Si prima data, si acum, am patit ca zaharul se inmuia si jeleurile se lipeau daca se atingeau asa ca le-am pus o zi la uscat pe un gratar si apoi le-am mai dat o tura prin zahar. Cele cu vin si prune au stat chiar 2 zile si au facut fata cu brio impachetarii si oferitului pe post de cadou. Cele cu portocale, la temperatura camerei erau mai moi (oricum au disparut de pe biroul meu repede) iar direct din frigider au fost perfecte – consistenta ideala, acrisoare si racoritoare.

In Kuib

 

BlogSpot

In mai, anul asta, umblam cu Paul (sotul) bezmetici prin Sinaia in cautarea unui loc cu mancare buna si in care sa te simti la munte, sa nu fie muzica de prost gust si sa nu fie Taverna Sarbului dar n-am gasit si nici Trip Advisor nu ne-a salvat (doua din primele 3 recomandari nu mai existau). Dar de acum, mi-e clar: in Sinaia, mancam la Kuib.  Cand zici cuib, in general, te gandesti la protectie, caldura, acasa. Cam asta e senzatia pe care ti-o da Kuibul din Sinaia, un restaurant pe care l-am descoperit acum doua week-enduri impreuna cu the cooking wizes din spatele Chez Mazilique, Easy Peasy, Le Blog Piquant si Foodie Family (dimpreuna cu ai nostri soti/prieteni).

Ca sa ajungi la minunatul restaurant trebuie sa te abati putin de la sosea si sa ajungi intr-o parte a Sinaiei, care, pentru neinitiati ca mine, e mai straina. Dar, cum ne-au zis si gazdele noastre, lucrurile foarte frumoase sunt de multe ori la capatul unui drum mai putin batatorit. Exista indicatii si pe site-ul lor, iar noi l-am gasit usor cam asa: trebuie sa treci de gara si la un moment dat, faci dreapta la semnul care arata catre Cumpatul (sau George Enescu, nu mai stiu care :P, dar vestea buna e ca ambele sunt in aceeasi directie), la prima bifurcatie faci stanga, treci de casa memoriala George Enescu si mai urci putin pe strada cu acelasi nume. Cand vezi Vila Piatra Soimului, tragi pe dreapta ca ai ajuns.

In Kuib 10

Mai intai ne-am dus sa ne cazam, vila are 34 de locuri, are spatiu de joaca pentru copii (n-am inca, dar stiu lume care cauta cu disperare un loc la munte care sa aiba ceva entertainment pentru cei mici) si, cum aveam noi sa aflam mai tarziu, cel mai bun restaurant din Sinaia. Intreband de soarta celorlalti, am aflat ca mai sosisera doar Foodie Family asa ca am tras cu ochiul la restaurant, pe care l-am prins in pregatiri pentru cina  si ne-am asezat la soare si la o bere rece pe terasa din fata. Apoi, cand s-a intregit trupa am stat sa-si traga lumea sufletul dupa drum si am pornit in turneu, in jurul vilei si in bucatarie. La vizita imprejurimilor cel mai tare si cel mai tare m-a impresionat ca proprietarii au mai cumparat o bucata de pamant chiar langa vila, pe care vor sa o transforme, nu intr-o alta vila ci intr-un parc. Sincer faptul ca cineva ar transforma o proprietate cu valoare imobiliara intr-un parc, intr-o tara in care parcurile sunt transformate in cladiri de birouri sau blocuri, mi se pare ceva intre nebunie si eroism. Dar asa e locul asta, special, pentru ca oamenii care le-au cumparat au vrut sa faca lucrurile altfel.

In Kuib 11

In restaurant, ca oaspete, te bucuri de geamurile imense care lasa inauntru toata natura care inconjoara vila si iti da exact sentimentul de care vorbeam mai devreme, ca esti cocotat intr-un copac si ti-e cald si bine. Te mai bucuri de oameni foarte amabili, de mancarea buna si liniste (fara muzici populare sau muzici de orice fel date la maxim ca sa ti se puna mancarea de-a curmezisul in stomac). Noi am avut parte de mai mult, si am fost condusi in bucataria care e pe buna dreptate mandria sefului restaurantului. Sa vezi aici ah-uri si oh-uri din partea grupului de bloggeri scapati la frigidere cat o camera de camin, felurite plite si cuptoare si masinarii la care nici nu mai stiu cum le zice. Turul s-a incheiat cu o vizita la bakery, unde se face toata painea care ajunge la mesenii Kuibului.

In Kuib 12

Apoi, am ajuns si noi la masa si pana ne-am hotarat ce comandam, ne-am delectat cu aperitive alese din care eu imi aduc aminte cu mare drag de bruschetle cu dovlecei si branza si un fel de tortulet de dovlecei si vinete la gratar.

In Kuib 13
In Kuib 14
Jumatate din comeseni, mari amatori de carne, au ales cel mai neobisnuit item de pe meniu: friptura pe roca vulcanica, unde lucrurile se intampla asa: ti se aduce la masa un pietroi incins si o halca de carne si esti lasat sa decizi singur cat de in sange iti place friptura, cat o privesti cum sfaraie la tine de pe piatra fierbinte.  
In Kuib 15
Noi, ceilalti, am testat de la peste (dorada la cuptor cu legume – goooood), la porc thailandez, la bulz sau ciulama. Exista de toate pentru toti in meniu, chiar si pentru vegetarieni (si mai bine daca sunt ovo-lacto-pestio vegetarieni).
In Kuib 16
In Kuib 17
In Kuib 18
La desert erau numai chestii sanatoase, pana si ciocolata era combinata cu fructe, but we were in for the heavy stuff, asa ca a fost aproape unanimitate la papanasi, care erau foarte, foarte buni (si mi-am amintit din nou, de alta plimbare la Sinaia unde am cautat papanasi si ne-am intors la Bucuresti cu burtile goale).Ei, papanasii astia sunt tot ce vrei de la ei, se simte branza, se simte ca sunt proaspeti si nu din coca de acum cateva zile si ca nu sunt prajiti pana la asasinare dar sunt totusi perfect de crocanti. Oricum, intentionez sa trec sa arunc un ochi si pe meniul de deserturi de iarna, desi mi-e teama ca n-o sa rezist si-o sa sfarsesc tot cu papanasi in farfurie. 

 

In Kuib 19

Ce-a urmat a fost o seara adevarata la munte, cu multa voie buna, jocuri (mima de cea mai inalta clasa), vin (rece ca nu era sezon de fiert) si povesti vanatoresti pana dimineata. Ah, si sa nu uit de demonstratia de sculptura in legume si fructe care m-a facut sa ma uit foarte critic la decoratiunile din farfuriile  pe care le-am avut sub nas in mai jos numita delegatie in care am fost saptamana trecuta.

In Kuib 20

Si acum va las in compania mesei mele favorite, cam asa arata micul dejun in cuib:

In Kuib 21

In Kuib 22

Muffins cu ricotta si fructe de padure

Muffins cu ricotta si fructe de padure 23

Saptamana asta sunt plecata in delegatie, asa ca am pregatit un mic pachetel de drum cu dublu scop – sa fiu premianta clasei pe care o iubesc toti colegii ca le face briose pentru drum si sa consum niste perisabile care nu ar fi rezistat in frigider pana la capatul saptamnii, cand ma intorc de pe drumuri.

Si deci am pus cap la cap niste muffins si cremoase si rugoase, si dulci si acrisoare, numai bune de mic dejun sau de snack-uit pe masina.

Dupa ce m-am decis ca vreau doua straturi din care unul de branza am hotarat si la cat sa fixez temperatura cuptorului – 175 de garde.

Mai intai am facut un fel de „baza”, batand 60g unt moale cu 70g zahar pana cand devine pufos si isi mareste volumul, la care am adaugat 2 oua intregi, semintele de la jumatate de pastaie de vanilie si am mixat sa fie totul omogen. Intr-un alt castron am amestecat 60g migdale macinate, 50g faina, o lingurita praf de copt si am desertat totul peste amestecul cu unt. Am amestecat frumos cu o spatula si apoi am impartit compozitia intre cele 12 forme de briosa, captusite in prealabil cu hartie de copt.

Pentru stratul cremos de branza am amestecat o cutie de 250g de ricotta cu 5 linguri de zahar, un ou intreg si un galbenus. Cand era totul omogen am adaugat 150g zmeura si 150g mure proaspete si am mai amestecat foarte putin ca sa evit sa zdrobesc fructele si sa se coloreze crema (ar fi devenit un fel de gri neapetisant). Am pus cate o lingura generoasa din amestecul de branza si fructe peste baza cu migdale si le-am bagat la cuptor, de unde au iesit 35 de minute mai tarziu, rumene si parfumate. 

 

Placinta americana

 

Placinta americana 27

Pentru vara asta pregatisem un intreg alai de deserturi cu fructe, care cum era in sezon trebuia sa ajunga la mine in farfurie. Si normal ca n-a fost asa, ca le-ati fi vazut si voi pe blog. Dar pe sfarsit de luna august, ceva tot am reusit eu sa fac si anume o placinta pe care o insemnasem de asta iarna, din Ready for Desert a lui David Lebovitz.

E o treaba simpla, de asamblat in cateva minute, (doar ca astepti cateva ore pentru aluat, copt si racit) dar si acum imi lasa gura apa la gandul crustei fragede cu aroma de unt si umplutura acrisoara de fructe.

Pentru aluat e nevoie de 350 g faina, 1 lingura de zahar si o jumatate de lingurita de sare, 230 de unt abia scos din frigider si taiat cubulete si 6 linguri de apa foarte foarte rece (cu gheata).

Amestecati faina cu untul pana arata ca firmiturile (de preferinta cu un robot, eu am facut-o cu furculita din dotare). Apoi adaugati apa si amestecati pana aluatul incepe sa se lege, dar nu exagerati, cu cat amestecati mai mult cu atat isi pierde din fragezime. Apoi se imparte in doua, jumatatile se infasoara in folie transparenta, se aplatizeaza sa arate ca niste discuri si se pun la frigider o ora.

Placinta americana 28

Cand incepeti sa asamblati, incingeti cuptorul la 200 de grade si scoateti unul din discurile de aluat din frigider.

Intindeti jumatatea de aluat – e bine sa lucrati cat mai repede cu aluatul, cand e rece e mai ascultator, dar e printre cele mai fragile cu care am lucrat. Mai exista si metoda intinsului intre doua coli de hartie de copt pe care n-am incercat-o dar m-am amuzat citind articolul asta a lui Dorie Greenspan, care a lucrat cu legende precum Pierre Herme si Julia Child, in care povesteste de tracul in fata aluatului de placinta :). Asezati aluatul in tava si taiati marginile care cad peste tava, lasand o margine de aprox. 2 cm.

Placinta americana 29

In combinatia de fructe, eu am dat capsunii pe zmeura si am mai adaptat cantitatile la tava mea de tarta care e mai superficiala ca una de placinta. Asa ca am pus 250g afine, 250g mure, 250g zmeura care se pun frumos intr-un bol se amesteca cu 5 linguri de zahar si 2 linguri de faina de tapioca (sau amidon de porumb – care se gaseste in orice supermaket, faina de tapioca eu am de la Plafar) si o lingura de zeama de lamaie.

Se rastoarna fructele in tava si se acopera cu cealalta foaie de aluat a carei margini nu mai trebuie taiate – se baga sub marginea foii de la baza si se „tiveste” tinand degetul aratator de la mana stanga sub aluat si presand, de-o parte si de alta, cu aratatorul si degetul mare de la mana dreapta. La partea asta mai am de lucru dar pentru prima incercare m-am multumit si cu niste volane mai inegale :).

Placinta americana 30

Inainte de a se baga in cuptor se unge cu galbenus de ou batut cu o lingura de lapte, se presara zahar tos deasupra si se cresteaza in 5 – 6 locuri, sa aiba pe unde iesi aerul. Se tine la cuptor o ora si apoi macar inca o ora la racit. Mie mi-a placut chiar mai mult a doua zi, dupa ce se mai inchegase si parca era si mai aromata. N-aveam inghetata la indemana dar il cred pe David pe cuvant ca merge foarte bine cu inghetata de vanilie. La noi a mers si fara ;).

Placinta americana 31

Evadare din bucatarie

Evadare din bucatarie 32

Pe la inceputul saptamanii mele de torturi am pus putin ustensilele jos si am petrecut o seara minunata la restaurantul Roberto’s on la Strada de la Athenee Palace Hilton, care arata foarte bine dupa niste renovari recente. Ne-am adunat in jurul mesei moi, Chez Mazilique, Easy Peasy, Le Blog Piquant si Wine and Knives, la invitatia Hilton si Good Food (daca n-ati trecut inca pragul noului lor site, nu mai pierdeti vremea – e paradisul retetelor de orice fel).

Cum organizarea nu a fost punctul meu forte in saptamana cu pricina, am plecat caine surd la vanatoare sau blogger culinar fara aparat foto. Asa ca, dati fuga pe la Mazi, Easy Peasy, Le Blog Piquant si Wine and Knives pentru poze cu bunataturile care ni s-au plimbat pe sub nas. Eu una am apucat, cat era zi, sa fac o poza cu telefonul la frumoasele pahare rosii din care am sorbit toata seara. La aperitiv, Chef-ul restaurantului s-a implicat personal si a sunat cam asa: Burrata Pugliese, Black mussels, Prosciutto Melone, Calamari steak si King Prawns Grilled, cele doua din urma fiind pomenite toata seara, impreuna cu sosul cu usturoi care le-a insotit. Dupa care fiecare a comandat ce l-a taiat stomacul iar eu am ales Passatelli from Montefeltro with mussels, clams and prawns, un fel de paste din pesmet cu o textura interesanta.

Pentru mine de multe ori mancarea e un fel de „hai sa treaca timpul sa ajungem la desert” :)), asa ca, la partea asta am suferit crunt ca nu mi-am luat aparatul ca sa pot impartasi punctul culminant al actiunii (pentru mine) si anume desertul. I-auziti aici poezie: Tiramisu’ clasico di Treviso, Frutti di bosco marinati alla Moscato con gelato artigianale allo zabajone, Pesche sciroppate nel Vin Santo con gelato al Fior di Latte, Tortino di gianduja  e ciocolato tiepido con salsa all’arancio si Gelati artigianali. Eu m-am delectat cu piersicile in vin cu inghetata – un desert fin si aromat si mai usurel dar toata lumea l-a invidiat pe Madalin (Wine and Knives) pentru alegerea inspirata de fructe de padure cu vin si inghetata.

A fost o seara pentru care a meritat sa ma trezesc a doua zi la 6 ca sa-mi continui muncile pentru ca am cunoscut niste oamenii minunati si tot timpul petrecut pe terasa m-am simtit invaluita de rasfatul specific unui loc cu multe stele de care nu ai parte chiar in orice zi.

Saptamana torturilor

Cu accent pe u. O sa fiu scurta, ca pentru restul serii am program de zacut si recuperat ore de somn pentru noptile si week-endul in care am facut asta. Se facea ca aveam o perioada aglomerata la birou, asa, ca de inceput de toamna si, mi-am zis eu, de ce sa nu ingramadesc si patru torturi sa vedem ce-o iesi. S-a potrivit ca torturile aproape ca au avut toate aceeasi tematica: boys and their toys, ceea ce a insemnat si niste munca de cercetare, ca sa am temele facute cand atacam problema.

Judecati voi ce-a iesit ca eu ma duc sa ma reimprietenesc cu canapeaua:

Mr & Mrs X

Saptamana torturilor 33

Cheers

Saptamana torturilor 34

Haka Lomu (unde mi-am imbogatit considerabil cunostintele despre rugby)

Saptamana torturilor 35

… si vrum vrum R8:

Saptamana torturilor 36

Dupa ce-mi revin va povestesc despre prima mea „blogger’s night out” si o placinta cu fructe de padure la care si acum ma gandesc cu drag.