Un tort generos

Un tort generos 1

Acum mai bine de o luna, prietena mea, Anca, m-a rugat sa pun link-ul, pe care poate l-ati vazut in stanga, catre Fundatia Sf. Dimitrie, pentru ca aveau o campanie de strangere de fonduri care sa ii ajute sa echipeze micii scolari de care au grija la centrul de zi,  cu cele necesare pentru scoala.

Nici macar n-am stat pe ganduri. Pe cei de la Sf Dimitrie ii stiu de pe vremea studentiei si le datorez prima experienta de voluntariat si primul contact cu oamenii buni care incearca sa indrepte putin din nedreptatile societatii noastre. Petrec multe ore pe zi, cu resurse din ce in ce mai putine, incercand sa ajute copii in situatii pe care cu greu ni le putem imagina din confortul caselor noastre. Inca nu am cunoscut o persoana mai generoasa ca si Anca si stiu ca nu toti suntem meniti sa facem o astfel de munca. Dar putem face alte lucruri, pentru ca, din pacate, organizatiile ca Sf. Dimitrie nu supravietuiesc din vorbe bune.

Asa ca, astazi, la sediul Fundatiei (Str. Matei Basarab nr. 50, sector 3, Bucuresti), se liciteaza tot felul de bunatati sau frumuseti, donate sau create de copii si prieteni. Printre care si tortul meu-cadou pe care l-am facut cu drag si ciocolata pentru un pofticios generos! Daca va tenteaza, ” Licitatia de zambete” incepe la ora 18.00 si e deschisa oricui e pus pe fapte bune.

Din nou la Londra

Iar am fost la Londra cu treaba ceea ce a inseamnat ca a trebuit sa imi dramuiesc foarte bine timpul liber astfel incat sa ajung si in cateva locuri de pierzanie pentru gurmanzi ca mine. Aveam mai multe pe lista dar pentru ca n-am ajuns peste tot va fi nevoie sa ma intorc la un moment dat in minunatul oras, ceea ce nu e o treaba asa rea.

Din nou la Londra 2

Unul dintre obiectivele mele a fost sa localizez o institutie in materie de cupcakes si anume The Hummingbird Bakery. Cupcakes-urile sunt peste tot in Londra. Ca si in cazul decoratului de torturi s-a dezvoltat o intreaga industrie in jurul lor si le gasesti peste tot, de la supermarket la Harrods sau la magazine care fac numai asta (si o selectie limitata de prajituri), precum Hummingbird. Gasesti variante mai homemade sau mai de linie de productie si gasesti chiar kituri cu tot ce-ti trebuie pentru o tava de 12 muffins de la ingredinete la hartiutze si decoratiuni.

The Hummingbird Bakery are patru locatii in Londra, eu am fost la Hummingbird numarul 2, care a fost deschisa in South Kensington in 2007. E o locatie mica, cu doua mese minuscule afara pentru cand prinzi o raza de soare si alte 2 inauntru. Din geamuri te imbie niste cupcakes aranjate frumos si care te invita sa descoperi cele doua vitrine doar cu cupcakes si un colt cu prajiturile zilei. Ceea ce cred ca e caracteristic pentru Hummingbird este cantitatea generoasa de glazura aranjata fara prea multe fasoane pe cupcake. Cam pe stilul altei cupcakery si mai celebre, Magnolia din New York (unde n-am ajuns dar daca ati ajuns voi, lasati un comment cu impresii :)).

Din nou la Londra 3

Ca orice bakery cu notorietate si-au lansat si o carte, pe care nu mi-am mai luat-o pentru ca deja imi facusem cota. Despre cupcakes in sine pot sa va spun ca am incercat un red velvet, primul meu red velvet care a fost o dezamagire – colorantul rosu din belsug ii da un gust putin chimic pe care nu-l acopera nicio alta aroma. In schimb, muffinurile cu morcov sunt criminale – pufoase si aromate cu o portie generoasa de crema de branza si unt deasupra – yummmm! Daca nu sunteti amatori de lucruri dulci in draci, Hummingbird nu o sa fie chiar pe gustul vostru pentru ca glazura de pe cupcakes, pe care o pun fara pic de zgarcenie (cam o treime din cupcake) e crema de unt (buttercream) cu mult, mult zahar si cu crema de branza la unele sortimente.

O alta excursie obligatorie era pana la Cakes4Fun, in Putney, unde am facut cursul de decorare asta primavara. Mi-am luat mult doritele cuttere pentru orhidee din zahar, alte acareturi, plus ultima carte lansata de ei despre noua moda in materie de prajituri “bitesize”: cakepops. Am tras iar cu ochiul la sala lor unde vorbesc cu viitoarele mirese despre tortul de nunta, am mai suspinat putin si am plecat pentru ca era ora inchiderii.

Din nou la Londra 4

Am pastrat ce-i mai bun pt final: Ottolenghi. Nu pot sa va descriu bogatia din vitrina si de pe tejgheaua micului restaurant/delivery/patiserie. Si nici poze bune n-am sa va arat ca nu am mai carat aparatul dupa mine. E ceva ce trebuie sa simti si sa gusti. Eu am dat iama mai mult la dulciuri decat la mancare dar mi-am luat cartea sa ma asigur ca o sa pot incerca acasa cat mai multe din salatele care mi-au facut cu ochiul si n-am putut sa le iau acasa. Pe carte pusesem ochii asta iarna, intr-o vizita in bucataria magica a Chez Mazilique dar ma bucur asa tare ca mi-am luat-o direct de la restaurant, pentru ca e un suvenir fara data de expirare si pentru ca e semnata de cei doi chefs de la Ottolenghi – faptul ca isi mai fac timp sa semneze copii ale cartilor care se vand in magazin, chiar daca faima restaurantului a trecut de mult de granitele Marii Britanii mi se pare un gest marunt dar care arata ca ceea ce scriu in prefata cartii e chiar adevarat.

Din nou la Londra 5

Despre dulciurile de la Ottolenghi nu am decat superlative, printre care, cea mai frageda crusta de tarta si cel mai bun brownie care a detronat brownie-ul meu preferat de pana acum, cel de la Marriott. Tarta cu fructul pasiunii si bezea a starnit pasiuni pentru dulciuri cu creme acrisoare pe care nu credeam sa le am. In ultima zi am fost de 3 ori pe la ei. Sa continui?

Din nou la Londra 6

Clafoutis cu smochine coapte in ouzo si miere

Stiu putine persoane carora le place ouzo si daca va aflati in categoria asta (in care ma aflu si eu, de altfel) sa nu va lasati descurajati de titlu. Reteta asta a fost in mare pericol pentru ca era cat pe ce sa mananc smochinele direct din tava si sa nu mai fac niciun clafoutis. Dupa ce am venit cu plasa de smochine de la supermarket am cautat in lung si-n lat ceva mai provocator de facut cu ele. Am ajuns la reteta asta adaptand si combinand doua retete a doi pastry chefs cu multe stele Michelin: Michel Roux (Pastry Savoury & Sweet) si David Lebovitz (Ready for Dessert).

Sa incepem cu David si delicioasele smochine. Reteta lui cere Chartreuse, dar cum eu a trebuit sa dau fuga la laptop si sa caut pe wikipedia ce e Chartreuse mi-era clar ca nu am asa ceva prin casa. Din descriere trebuia sa fie o spirtoasa cu aroma puternica asa ca eu m-am riscat cu niste ouzo. De altfel, cum eu asociez smochinele cu Grecia, pentru ca acolo am mancat cele mai multe si mai dulci, nu mi s-a parut o combinatie rea.

Cuptorul trebuie incins la 200 de grade Celsius. Am taiat smochinele (450 g) le-am spalat, le-am taiat coditele si le-am taiat in patru. Apoi le-am pus intr-o tava din ceramica (poate fi si una din sticla termorezistenta, important este sa fie destul de mare astfel incat smochinele sa incapa intr-un singur strat). Apoi se toarna 3 linguri de ouzo si 2 de miere, se amesteca sa ajunga pe la toate smochinele si se baga la cuptor, acoperite cu folie de aluminiu, pret de 20 de minute.

Le-am lasat sa se raceasca si m-am pus pe pregatit aluatul de clafoutis. Reteta lui Michel Roux este mai moale si cremoasa decat ce am compilat pentru cel cu visine, seamana mai mult cu o budinca asa ca am ales sa il fac in sase forme mici de tarta cu diametrul de 11 cm. Daca il faceti intr-o singura tava, mai mare, ar fi bine sa faceti o foaie de tarta precoapta mai intai pentru ca altfel o sa fie foarte greu de scos intr-o forma eleganta.

Cuptorul se incinge la 180 de grade. Am amestecat 150 ml de smantana dulce cu 150 de ml lapte si  150 g zahar, o jumatate de pastaie de vanilie intr-o cratita pe care am pus-o pe foc si am tinut-o pana aproape a fiert amestecul. Separat, am batut 5 oua intregi peste care am turnat smantana cu laptele luate de pe foc. Se toarna intr-un fir subtire, amestecand continuu. L-am lasat sa se racoreasca putin (cam 10 minute) si am adaugat si 35 g faina.

In fiecare forma am pus cate 4-5 sferturi de smochina (ce a ramas am mancat instant – mierea le da dulceata pe care m-as fi asteptat sa o aiba si proaspete dar din pacate la noi in supermarket nu ajung smochinele dulci pe care le-am mancat in Grecia sau Portugalia), iar siropul l-am pus la frigider pentru mai tarziu. Apoi am impartit aluatul intre cele 6 forme.

Se tin la cuptor 30 de minute  si cand le scoateti presarati niste zahar tos deasupra lor. Nu va alarmati daca incep sa se umfle pe margine, asa se comporta clafoutis-ul dar isi revine cuminte la o forma plata dupa ce e scos din cuptor. L-am mancat caldut, cu inghetat de vanilie si siropul de la smochine iar cronicarii (sotul meu) au scris numai de bine. Aveam emotii pentru ca nici lui nu-i place ouzo, dar sincer nu stiu daca s-a prins ca asta era ingredietul secret 😉 pentru ca uite ce-a ramas in urma:

Revin asap cu doua vorbe despre cele 2 zile si 3 seri petrecute la Londra unde am cautat, cu harta in mana, Ottolenghi si The Hummingbird Bakery.

Placeri (ne)vinovate: Cheesecake cu zmeura

 

In vremuri de restriste, cand termenele limita de toate felurile stau calare pe tine (si nu tu pe ele), cred ca toti meritam o portie de ceva pe care sa-l savuram cu mormaieli de placere si pana la refuz, fara sentimente de vinovatie. Sau cel putin asa am pledat eu in fata acuzatiei ca am mancat un cheesecake intreg (aproape). N-aveam de gand sa il impart nici macar virtual, dar nu ma rabda inima, a fost prea bun si e cu dedicatie pentru oricine are o zi grea.

Nu e mai nimic diferit la cheesecake-ul asta fata de asta. Am dat formele individuale pe o tava cu fundul detasabil de 21 de cm diametru, am pus cu 200g de branza mai mult, ca sa iasa mai inalta, un ou si ceva zahar in plus si am folosit 300 ml sana in loc de smantana pe care uitasem sa o cumpar. Deci cantitatile ar arata asa:

600 g crema de branza 
300 ml sana sau smantana
140 g zahar
2 oua intregi _ 1 galbenus
o jumatate de pastaie de vanilie
200 g biscuiti digestivi
80 g unt

Biscuitii i-am “urcat” si pe peretii formei iar cand am turnat amestecul de branza, m-am oprit la mijloc si am aruncat niste zmeura proaspata, apoi am turnat restul de crema. In rest, urmati instructiunile si cantitatile de la reteta precedenta. De obicei, cand folosesc o astfel de forma, o pun la copt in alta tava pentru ca e posibil ca untul din biscuiti sa inceapa sa se scurga, se arde si face urat in cuptor.

Cheesecake-ul trebuie sa fie dintre cele mai bune prajituri care exista si ce e si mai minunat la el e ca e si simplu de facut (foarte utila caracteristica in vremurile mai sus-mentionate). Felul meu preferat e clar cel cu zmeura, dar iarna cand zmeura proaspata e o amintire insorita, imi place sa fac un sos din fructe de padure congelate pe care il torn caldut peste cheesecake-ul rece, scos din frigider (la noi in familie e deja desertul traditional de la masa de Craciun).

Pentru sos am folosit de data asta 150 g zmeura proaspata si 60 g zahar. Daca il faceti din mix de fructe de padure, ajustati cantitatea de zahar in functie de cat de acrisoare sunt fructele. Am pus fructele, zaharul si o lingura de apa intr-o cratita si le-am fiert vreo 10 minute. Apoi se trece totul printr-o sita ca sa obtii un sos fin si fara seminte.

De savurat cu mormaieli si neaparat dupa ce a petrecut macar 2 ore (sau noaptea) la frigider.

Sweet September

Privind inapoi la luna septembrie, mi se pare ca a trecut intr-o clipa, numai ca in clipa asta am ingramadit o gramada de lucruri: am cunoscut oameni frumosi, am muncit mult dar cu folos si am avut parte de cateva proiecte dulci la care mi-a placut sa lucrez. Am asteptat sa termin cu ele, ca sa fac un fel de recapitulare.

Il mai stiti pe Trompitza? Ei bine, pentru acelasi bebe, parintii lui au venit cu o idee super simpatica pentru tortul de jumatate de an:

Sweet September 17

Apoi, am completat colectia de personaje Disney cu Mikey in persoana. De cate ori ma uit la poza asta de sus ma binedispune boticul lui curios:

Sweet September 18
Sweet September 19

Si un cupcake bar direct din Tara Minunilor:

Sweet September 20
Sweet September 21