Lună: noiembrie 2011

In ultimele doua luni, am mai adunat la colectie niste torturi haioase si pentru ca ma tot intreaba lumea de ele, iata-le in sfarsit pe blog. Toate au cate o mica poveste in spate si-mi sunt foarte dragi.

Bambi si clonele lui Bocanila:

Galinha pintadinha:

Consolare dulce pentru un fan RHCP:

Tom, Jerry si cascavalul:

M-am gandit ca daca zic tarta lenesului in franceza suna mai degraba sofisticat (fata de adevarul total lipsit de eleganta). Eu aveam o datorie morala fata de cei peste 50 de oameni care au dat like la pagina mea de Facebook ca sa ma ajute sa intru iar in bucatarie :), dar sunt si intr-o criza fantastica de timp in ultima vreme, asa ca am apelat la niste scurtaturi pentru tartlele despre care vorbim aici. Norocul meu era ca aveam la indemana diverse semi-preparate din care sa incropesc ceva rapid. In frigider ma astepta niste aluat nisipos ( executat intocmai ca aici), de curand imi luasem niste forme nou-noute de tarte individuale (cu diametrul de 6 cm) asa ca mi-am luat avant si m-am pus pe copt. Mai intai orb: am decupat niste patrate din hartie de copt le-am mototolit ca sa nu stea batzoase,  le-am pus peste aluat si am umplut cu orez (crud). Le-am copt 7 – 8 minute la 190 de grade, am scos hartia cu orezul si le-am mai copt aprox 6 – 7 minute pana s-au rumenit putin.

Toamna/anul asta am/avut o serie de zile in care mi se parea ca n-o sa termin niciodata ce am de facut. Cum bifez ceva apar alte doua taskuri, ca si cum lista mea de To Do ar fi Hydra, iar eu, sa fim seriosi, nu-s Hercule! Ei, intr-o astfel de saptamana am primit o gura de aer si-am lasat putin treaba de izbeliste pentru niste rasfat de cinci stele cu Ana, Mazi, Monica si Elena, la Marriott.

Intre mine si Marriott-ul din Bucuresti e ceva istorie, am o slabiciune pentru locul asta deoarece imi aminteste de oameni dragi. Cand lucram eu la o companie de retail care avea birourile la doi pasi de Marriott dar parca in alta lume (pe soseaua Trafic Greu, sugestiv nume, nu?), Marriott-ul si mai ales Vienna Cafe (acum Vienna Lounge) era locul unde ne premiam cam o data pe luna (si zic ne premiam pentru ca la salariile pe care le aveam exact asa parea :p). Motivele premiilor? Nici nu-mi mai amintesc. Imi amintesc doar de cat de bine ne simteam, de cea mai buna ciocolata calda pe care am baut-o vreodata si de cafea buna, de o masa galagioasa la Champions unde am primit toate volumele Harry Potter care aparusera pana atunci si de Adina, Raluca, Alexandra si Yiannis, my dream team, oamenii pentru care mergeam la munca, pe Trafic Greu, cu drag. In plus, intr-o tara unde, ca si client, de multe ori te simti pus la colt ca ai indraznit sa deranjezi cu o intrebare, locurile unde serviciul de calitate nu este doar prioritar, ci este motiv de mandrie pentru toti cei care lucreaza acolo, mie una imi creeaza o stare de confort ca o haina calduroasa in gerul iernii.

Apoi a urmat negocierea cu stomacul pentru felul principal in care incercam sa determinam care cat loc mai are si deci ce sa comandam.  Tema serii pentru mine au fost fructele de mare pentru ca mi-am luat paste cu fructe de mare – o portie generoasa pe care nu am putut sa o dovedesc iar Cristina, gazda noastra, comandase pentru toata lumea felul ei preferat de la restaurant: supa de fructe de mare. Cum sa va explic eu ca e supa asta? Mi s-a mai intamplat o singura data ca un fel de mancare sa eclipseze in capul meu desertul si sa imi ramana mai drag decat orice altceva mi s-a pus pe masa. Ne-am extaziat toate pe langa un bol de supa gigant, care ar fi portia pentru o persoana, (sigur ati citit deja si la comesenii mei 🙂 ) iar eu am mers pe inca o recomandare a Cristinei si mi-am picurat, in supa, putin ulei de masline picant. Din supa pot manca lejer doua persoane iar ce am remarcat si la paste, oamenii de la Cuccina nu se zgarcesc cu portiile.

La desert am dat de greu. Eu am auzit cuvantul magic Cheesecake si dupa o a doua runda de negocieri cu stomacul s-a decis: Torta Piemonteze de pe meniul Cucina, Cheesecake si Betti’s Bread Pudding (un desert cald si aromat insotit de inghetata de vanilie), ultimele doua fiind de pe meniul de la proaspat deschisul JW Steakhouse, restaurantul vecin care inainte se numea Cupola.

Preferatul meu (si al Elenei) a fost cheesecake-ul, cu un topping de smantana foarte revigorant din care am mancat pana am crezut ca o sa pleznesc si tot nu l-am dovedit. Urmat indeaproape in topul preferintelor de Torta Piemontese, o prajitura clasica din regiunea Piemont, reinterpretata de cei de la Cucina si transformata intr-un tort cu crema. Daca nu mergeti doar pentru un desert, recomand cu caldura sa il impartiti (mai ales cheesecake-ul), portiile sunt foarte mari.

Dupa cina, ne-am rostogolit pana in apartamentul nostru princiar (nu am mai stat la un alt Marriott in alte tari dar am o vaga banuiala ca putine se bucura de un spatiu atat de mare ca cel oferit de o cladire construita pentru a arata grandoarea epocii socialiste) unde am continuat cu prosecco si voie-buna.

La micul dejun, Monica si cu mine ne plangeam ca suntem inca satule, dar am gasit loc pentru niste muesli Bircher (revelatia mea de la acest mic dejun) cu sos acrisor de mango (alta revelatie) si fructe proaspete. Cine a mai umblat pe blogul meu stie ca asta e masa mea favorita a zilei, iar micul dejun de la hotel (cand e bun) e paradisul. De asta, mare mi-a fost ciuda ca inca mai digeram la cina din seara trecuta si n-am putut nici macar sa trec prin fata omletei si a baconului si a celorlalte bunatati.

Sunt asa rusinata ca am ignorat total sectiunea de patiserie (desi nu m-am rabdat si am luat o mushca din croissantul cu faina integrala din selectia pe care a adus-o Mazi la masa) incat mai bine nu mai zic nimic ca sa nu mai supar zeii micului dejun! Dar sper (total nefondat) la o a doua sansa, ca sa ma pot rascumpara :D!

Sunt rusinos de in urma cu povesti despre doua iesiri foarte simpatice cu grupul meu favorit de foodies.
Incep, in ordine cronologica, cu cina de la Loft, unul din cele mai posh (iertati englezismul, dar asta e cuvantul ce caracterizeaza cel mai bine restaurantul) locuri din Bucuresti si care, probabil, ar fi ramas un mister pentru mine fara invitatia via Crazy Mother Cooker, care i-a adunat de-a lungul mesei pe pe Madalin (Wine and Knives), Smaranda (Zana Eficientei) Mazi (Chez Mazilique), Cookie (Easy Peasy), Elena (Le Blog Piquant) si subsemnata sa incercam meniul propus de Chef Samuel Le Torriellec.

Restaurantul cu iz de club/lounge se afla intr-una din cele mai frumoase cladiri de birouri din capitala – Metropolis Center care, in peisajul bucurestean, zici ca e din cu totul alt film, cu fatada ei din caramida, impecabil renovata. Odata intrat in Loft ramani tot in lumea filmelor, primul lucru de care am dat cu ochii fiind proiectiile de pe peretele opus barului, cu scene de cuplu, din pelicule foarte cunoscute.

Cand vine meniul esti deja pregatit sa alegi dintr-o lista de feluri de mancare de inspiratie cinematografica – toate felurile sunt mai intai botezate dupa un film si mai apoi vine si explicatia ingredientelor. Legaturile dintre filme si mancare sunt lasate, insa, la imaginatia fiecaruia si nu sunt intotdeauna foarte evidente, spre exemplu desertul meu se numea Amelie, dar nu era, cum s-ar astepta oricine a vazut filmul (in mod repetat :P), un creme brulee.

Bucatele sunt intr-adevar alese iar fotografiile mele nu le fac prea multe complimente, pentru ca lumina era putina si mov/roz/albastra – foarte buna la atmosfera, nu asa buna la poze. Dar asta e un mic inconvenient peste care am trecut repede avand in vedere ce ni s-a asternut pe masa.

Eu am ales crevetii pe pat de dulceata de rosii cherry dar mi-a ramas in minte aperitivul lui Mazi, o terina de fois gras cu fructe confiate.

Am continuat cu o pulpa de rata si am furat dintr-un delicios piure de cartofi cu trufe pe care si-l comandase Cookie.

Iar la desert, am luat un Amelie, un mousse decadent de ciocolata, cu pe un blat foarte subtire si crocant si care se lafaia intr-o mare de creme anglaise. Un desert foarte fin dar prea bogat dupa o cina atat de copioasa. Am furat (din nou) si din creme brulee-ul lui Cookie, care ar fi fost o alegere mai inteleapta pentru ca era mai usurel.

Loft e un restaurant scump (evident depinde la ce te raportezi) dar primesti exact ce te astepti de la un astfel de local: servire atenta, ingrediente de calitate si mancaruri sofisticate. Cred ca ziua arata minunat cu lumina naturala izvorand prin geamurile imense si probabil e un loc bun de impresionat partenerii de afaceri la un business lunch sau cina.

Acum doua saptamani, in aceeasi zi in care m-am intors de la Londra, am ajuns la tara, un loc care mi se pare din ce in ce mai pitoresc. Am prins o zi  de toamna senina si incredibil de colorata, in care am cules tot ce am mai putut din gradina iar acum mai urmeaza sa si pun in practica tot felul de idei cu productia.

Am zburdat eu ce-am zburdat prin gradina sa umplu cosul dar pe seara s-a lasat un frig de a trebuit sa facem foc in soba. Asa ca pana s-a incalzit prin casa eu am facut atmosfera in bucatarie cu niste fursecuri super parfumate pe care le-am dat gata la un pahar de vin fiert. Reteta am adaptat-o din Good Food, editia UK, pe care am cules-o de la Londra si sunt simplu de facut nu e nevoie de pregatiri in prealabil.

Cuptorul se incinge la 200 de grade. 250 de grame de unt moale se amesteca cu 85 de grame de zahar pudra. Eu am folosit zahar pudra brun pentru ca am gasit o rasnita prin casa si am inceput sa rasnesc tot ce-am prins. Zahar pudra brun gata facut am vazut la Mega Image, unde au vreo 4-5 feluri de zahar Billington’s.  Peste unt si zahar se mai adauga 100 g nuci macinate si o lingurita de cuisoare macinate, o jumatate de lingurita de nucsoara si 350 g de faina.

Se omogenizeaza totul si se formeaza bilute de marimea unei nuci, pe care le apasati in tava cu o furculita. Nu isi modifica forma la copt, mai cresc foarte putin dar cel mai important e ca nu se latesc, asa ca nu e nevoie de o spatiere prea mare in tava, cam 1,5 cm intre fursecuri e ok. Se tin 12-15 minute la copt, si nu asteptati sa se rumeneasca cine stie ce, pentru ca vor fi prea uscate cand se racesc.

 

Cand sunt inca fierbinti scuturati peste ele zahar pudra amestecat cu cuisoare macinate. Aici e dupa gust, eu nu ma dau in vant cine stie ce dupa zahar pudra dar la fursecurile astea am pus din belsug pentru ca cereau.