Lună: decembrie 2011

Pai cum era sa se termine 2011 si sa nu va las cu ceva delicios, un proiect cu care sa incepeti 2012, poate, si sa va urez toate cele bune si multe clipe dulci in 2012? Pentru aceasta ocazie speciala, m-am dat jos de pe canapeaua pe care am locuit de la Craciun incoace (si ce bine a fost! :D) si am facut un tort numai bun sa va dea energie pentru o noapte intreaga de petrecere. Reteta e adaptata din Ready for Dessert al lui David Lebovitz si e un tort aromat cu banane si glazura generoasa de ciocolata. Pentru decoratiuni am apelat tot la David si minunatele lui trufe de ciocolata si am rascolit casa dupa margele si drajeuri sclipicioase :).

Pentru blat, incepeti prin a incinge cuptorul la 175 de grade C. Cat se incalzeste cuptorul, masurati 125 g samburi de nuca si prajiti-i putin, fie la microunde fie in cuptor.

Apoi bateti cu mixerul 230 de grame de unt moale cu 300 de grame de zahar pana devine pufos, adaugati doua linguri de cafea tare si o lingurita de esenta de vanilie. Separat, amestecati 350 g faina, o lingurita de scortisoara, o lingurita jumatate de praf de copt, trei sferturi de lingurita de bicarbonat de sodiu si un varf de cutit de sare.

Mai aveti nevoie de 3 banane coapte bine, pe care le  pasati cu un robot sau un mixer vertical si la care adaugati 90 ml de lapte batut sau sana.

Cand aveti toate cele 3 amestecuri gata, adaugati in untul cu zahar 2 oua, mai bateti cu mixerul, adaugati jumatate din amestecul de faina si omogenizati, turnati piureul de banane si iaurtul si apoi restul de faina si amestecati pana se omogenizeaza. La final se pun nucile prajite si maruntite foarte putin.

Am pus totul in tava cu fund detasabil de 21 de cm diametru (data cu unt si faina), pentru ca am vrut sa iasa un tort mai inalt si am copt blatul pana nu s-a mai legat nimic de batul pe care l-am infipt in mijloc, cam 65 de minute.

La crema nu m-am complicat prea tare, am facut un ganache de ciocolata din 500 de grame de ciocolata neagra si 500 ml de smantana dulce. Procedeul la ganache e mereu la fel, se incalzeste smantana pana aproape fierbe si se arunca peste ciocolata maruntinta. Se lasa un minut si apoi de amesteca cu un tel sau o spatula, incercand sa nu incorporati prea mult aer. Eu am mai adaugat, in etapa asta, 2 linguri de unt moale si 3 linguri de Bailey’s, ca sa fie mai de sarbatoare. Am lasat ganache-ul sa se raceasca si sa se intareasca (se poate face la temperatura camerei, sau mai repede, la frigider – doar sa-l paziti sa nu se intareasca prea tare, pentru ca apoi trebuie incalzit putin sa devina tartinabil)

Cat s-a racit crema, am modelat trufele, pentru care facusem compozitia cu o seara inainte. Trufele se fac dintr-un ganache mai zdravan (adica are mai multa ciocolata) si se boteaza cu diverse licori. Eu am mers tot pe Bailey’s ca sa stau in tema glazurii. Cu o seara inainte, am maruntit 110 g ciocolata neagra (daca aveti prin casa vreo ciocolata foarte buna, pe care o pastrati pentru ceva deosebit, acum e momentul sa o scoateti), am turnat peste 60 de ml de smantana fierbinte. Se procedeaza exact ca pentru ganache, numai ca amestecatul se face cu un mixer vertical si se mai adauga o lingura de unt moale si 20 ml de Bailey’s.

Apoi se lasa sa se odihneasca la racoare cel putin trei ore.  Cand s-a intarit se portioneaza cu o lingurita in jur de 15 trufe pe care le modelati intre palme, sa arate ca niste bile. Se mai lasa aprox o jumatate de ora la rece si se dau prin cacao. Eu, inainte sa le modelez, am adaugat un elemnt surpriza, niste bombonele efervescente, care iti dau senzatia ca ai un mic foc de artificii in gura in timp ce mananci trufele. Le-am cules din Londra si asteptau cuminti o zi de sarbatoare :).

Acestea fiind facute, nu mi-a mai ramas decat sa asamblez totul. Blatul l-am taiat in 3 si l-am umplut cu doua treimi din crema. Tortul e destul de moale de la banana dar daca sunteti fan blaturi insiropate, ar merge si un sirop aromatizat cu pastaie de vanilie. Ultima portie de crema am pastrat-o sa il imbrac pe toate partile si sa il aranjez in stil Hummingbird Bakery. Apoi am asezat trufele, niste sclipici si am asteptat cu nerabdare oaspetii ca sa fac poza cu sectiunea :D.

Iar daca va raman trufe, vor fi un acompaniament minunat la sampanie, care va doresc sa curga valuri si sa va aduca un potop de bucurii si impliniri in 2012!

Azi am incheiat un an de munca de-a dreptul halucinant, iar despre decembrie nici nu stiu cand a trecut… Nu mi-e foarte clar ce am facut intre 1 decembrie si azi, am ceva poze si niste martori care mai acopera golurile cu marturii despre sute de cupcakes si mii de decoratiuni si altii care m-au vazut si pe la birou. As vrea sa le multumesc pe aceasta cale oamenilor minunati din viata mea care m-au ajutat si m-au suportat zilele acestea pe langa ei si voua celor care mai dati pe aici in speranta ca o sa apar si eu :). Cumva le-am facut pe toate si desi sunt foarte obosita ma simt foarte bine. Probabil e din cauza lucrurilor minunate care stiu ca vin sau care e posibil sa vina. Nu ma apuc acum de facut bilanturi, ne mai auzim noi pana la anul, dar va las cu atmosfera de sezon si veselie, ceea ce va doresc din plin de Craciun!

Pentru primul 1 Decembrie pe care eu si blogul meu il sarbatoream impreuna m-am gandit ca ar fi frumos din partea mea sa fac un desert romanesc. Pe lista candidatilor intrasera un fel de prajitura din malai, o amintire din copilarie, din Maramures, galusti cu prune si papanasi (varianta fiarta si dati prin pesmet, alta amintire din copilarie).

Pe 30 seara, eu inca mai dezbateam daca n-ar trebui totusi sa fac o placinta cu dovleac si sa scap de privirile pline de repros pe care mi le arunca, de pe raft, dovleacul de placinta pe care l-am adus de la tara. Dar n-a fost sa fie nimic dintre cele de mai sus, pentru ca mi-am amintit de o reteta cu o poveste care parca astepta o zi festiva ca sa fie scoasa din strafundurile inbox-ului meu –  tort/ prajitura Joffre. Cu asa un nume, nu pare a fi un desert prea neaos. Inspiratia ei se trage clar din patiseria frantuzeasca dar a fost inventata in cea mai cunoscuta cofetarie de la noi, Cofetaria Capsa si probabil este singurul nostru export in materie de dulciuri, care sa fi castigat renume international. Prajitura poarta numele Maresalului Joffre, venit prin anii 20 in vizita oficiala la Curtea Regala a Romaniei, prilej cu care fratii Capsa au produs aceasta minunatie de prajitura, demna de capete incoronate si eroi.

Eu ii datorez descoperirea, colegei mele, Lacramioara, careia ii multumesc si pe aceasta cale ca a fost de acord sa o impartasesc pe blog. Reteta o are de la bunica sotului sau, pe care dupa cum mi-a descris-o Lacramioara, mi-o inchipui ca fiind una dintre tinerele elegante ale Micului Paris interbelic, care iesea de la teatru si trecea pe la Capsa, pentru un desert special. 

Am adaptat putin reteta, reducand cantitatea de stafide si transformand canile in grame:
12 oua, (separati albusul de galbenus)
320 g zahar
250 g nuci macinate
100 g stafide
100 g cacao de calitate, cernuta
150 g unt moale
1 lingura de faina
un sfert de lingurita de sare

Se incinge cuptorul la 180 – 190 de grade si se tapeteaza o forma de tort (eu am folosit-o pe cea de 21 de cm) cu unt si cacao.

Galbenusurile si zaharul se bat cu mixerul pana devin pufoase, se albesc si isi maresc vizibil volumul. Apoi se adauga untul moale, pudra de cacao, stafidele, nuca, sarea si faina si se omogenizeaza. Separat bateti albusurile spuma si apoi incorporati-le in primul amestec. Incercati sa faceti operatiunea astfel incat sa nu pierdeti prea mult din aerul acumulat in albusuri (ca si la souffle, mai bine riscati sa mai vedeti cate o urma de albus decat sa nu creasca).

Pentru ca ma temeam ca, daca creste, va trece de marginea formei mele de tort, am facut un inel din hartie de copt pe care l-am lipit pe peretele tavii si l-am capsat sus.

Prajitura se pune la cuptor 15 minute dupa care se reduce temperatura pe la 150 de grade si se mai lasa 15 minute. Cand o scoateti din cuptor, trebuie sa fie tare pe margini si sa tremure putin in mijloc daca o scuturati.

Joffre este o combinatie de souffle si molleaux cu gust intens de cacao care nu are nevoie de prea multe garnisiri. Eu am lasat-o sa se raceasca si am acompaniat-o cu niste zmeura proaspata (de la Metro) si frisca foarte putin indulcita. Si am savurat-o de la mic la mare, care cu linguritele care cu degetelele, dupa caz :).

Acum eu vreau sa descopar si cum pot face Joffre in varianta petit fours, asa cum se pare ca i-a fost prezentata maresalului, la vizita cu pricina.Oricum, Joffre mi se pare un candidat bun pentru mesele festive din decembrie  – ianuarie.

In seara asta, timp de aproape 15 minute am purtat o esarfa neagra peste ochi ca sa “vad” cum e sa nu vezi. Observand ca orbecai prin casa, mama si Paul, sotul meu, m-au intrebat daca mi-e bine. Le-am zis ca da si ca m-a rugat Raluca sa particip la o campanie de Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati, care e astazi. Asa ca, activitatea mea a devenit respectabila si m-au lasat sa imi vad de treaba. Imediat ce mi-am pus esarfa m-am gandit sa ii dau sms Ralucai sa ii spun ce fac, apoi amintindu-mi ca nu am cum sa tastez, am zis ca o sa o sun. Cand mi-am dat seama ca nici asta nu pot face fara ajutorul cuiva, am zis ca o sa stau pe canapea pana trece timpul. Dar, brusc, doar pentru ca nu puteam sa fac mare lucru parca ma apucase harnicia. Am mai insirat mental niste lucruri pe care nu aveam cum sa le fac si m-am dus dupa un pahar cu apa si am reusit sa imi pun si o felie de prajitura pe o farfurie. M-am intors foarte incet si pipaind totul in cale (in general mi-e foarte teama de lovituri, asa ca in scurtul meu drum mi-am inchipuit pe rand cum ma dau cu capul de vreun corp suspendat de la mobila din bucatarie, cum o sa-mi prind degetele in balamaua de la usa sau cum o sa ma lovesc cu tibia de masuta de cafea). Mi-am mancat prajitura cu degetele ca mi s-a parut mai eficient si apoi am incercat sa ascult “Piratii din Caraibe”.

Din fericire, cand n-am mai avut chef, mi-am scos esarfa, m-am strambat putin la lumina si am putut sa il ajut pe Paul sa caute ceva ce ratacise prin casa. Din nefericire, cei peste 80 000 de nevazatori de la noi din tara nu pot sa-si dea jos esarfa de pe ochi, asa ca, orice le-ar face viata putin mai usoara va avea tot sprijinul meu.

De aceea, campania celor de la Olympus, care vor lansa primul ambalaj (in afara farmaceuticelor) pe care scrie si in Braille, mi se pare laudabila si sper sa nu se opreasca aici. Oamenii cu dizabilitati nu au nevoie de mila noastra, insa, mai ales la noi in tara, au nevoie de mai mult sprijin pentru a avea sansa la o viata mai independenta.

Si ca intotdeauna cand ceva ma face sa realizez cat de norocoasa sunt, nu o sa ma mai lamentez despre cata treaba am si o sa pun mana sa scriu urmatorul articol ca sa va povestesc despre o prajitura minunata cu care am sarbatorit 1 Decembrie.