Seara mea Regala

Seara mea Regala 1

Asa m-am rasucit si m-am perpelit pana sa ma apuc de scris despre Cina Regala, prilejuita de concursul Electrolux incat pana la urma am zis si eu ca Nike „Just do it!” pana nu aveam sa mai vad si sa mai citesc alte stiri de acolo si sa ma apuc sa amestec ce am simtit si trait eu cu ce cred altii ca am simtit si am trait.

De cand am castigat concursul pana la momentul cinei a trecut ceva vreme, timp in care am fost asa preocupata de altele incat am uitat sa ma stresez pentru cum o sa ma infatisez la Palat. Asa ca luni, pe vremea asta londoneza care nu ne mai slabeste de cateva zile, am plecat in cautarea Palatului Elisabeta. Dupa doua rotocoale in jurul Arcului de Triumf, o intoarcere pe Kiseleff si niste telefoane am dibuit prima poarta pe care intri si mai mergi ceva pe o alee marginita de gardul de nuiele al Muzeului Satului. Acolo ajungi la a doua poarta, intrarea propriu-zisa in Palat, unde asa cum e de asteptat, nu mai e lesne de intrat fara vreo invitatie de vreun fel.

Drumul pana la bucatarie a trecut prin mai multe incaperi in care eram atat de concentrata sa fac fotografii mentale, constienta de faptul ca e foarte posibil sa nu mai am vreodata ocazia sa trec pragul resedintei Regale din Bucuresti. Daca ati incercat faza cu fotografiile mentale stiti ca nu functioneaza prea bine si ca fotografiile astea se schimba in timp asa ca nu te prea poti baza pe ele :). Mi-au ramas franturi, un hol cu geamuri spre gradina, un portret al Majestatii Sale Regele Mihai I, din tinerete, un colt pe care parca mi-l aminteam dintr-un interviu cu ASR Principesa Margareta pe care l-am vazut demult intr-o revista. Si un labrador (cred) negru si prietenos care ar fi venit degraba sa ne intampine daca n-ar fi fost oprit de cea care ne conducea.

Seara mea Regala 2
Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Apoi am intrat in bucatarie, unde treaba era inca linistita. Lumea se instala in perimetrul care i-a fost asignat sau era la inceputul pregatirilor. Mi-am luat si eu in primire bucata de blat langa Andreea, am verificat ingredientele si am inceput sa amestec la aluatul de cenci (reteta e aici). Daca atunci cand am scris despre cenci era doar o reteta cu nume ciudat, acum e mult mai mult. E invitatia mea, cu care am trecut de a doua poarta si am ajuns, eu, Anca, din Lusca, sa gatesc in bucataria Familiei Regale a Romaniei si ce a iesit din mainile mele sa fie degustat de Mostenitoarea Regelui Mihai, una dintre personalitatile despre care am invatat la istorie si am citit in cartile din biblioteca noastra si despre care am scris pana m-a durut mana la proba de istorie de la bacalaureat, animata de toate discutiile cu tatal meu. Tot ce imi doream de la viata in momentul ala era sa mi se bata frisca si sa nu fac vreo nefacuta cu uleiul incins in care trebuia sa prajesc cencii. Nu m-a ajutat faptul ca, la un moment dat, cand erau pregatirile mai in toi, au fost invitati in bucataria devenita brusc neincapatoare, jurnalistii invitati la eveniment si ne-am trezit cu microfoane sub nas si camere in boluri. Asa ca pe lista de griji, alaturi de frisca si ulei incins s-au mai adaugat, sa nu ma balbai, sa nu fac dezacorduri si, in general sa par ca stiu sa  leg doua cuvinte (acum dupa ce am vazut reportajul de pe acasa tv, as mai adauga si sa nu vorbesc in romgleza).

Cand ni s-a alaturat si Principesa Margareta deja lista de griji se lungise de nici eu nu mai stiam pentru ce sa ma stresez mai tare. Nu era cazul. Principesa e exact asa cum imi imaginam – o prezenta eleganta si discreta, o voce calda si linistita. A trecut pe la fiecare dintre noi si am discutat putin despre ceea ce pregateam.

Seara mea Regala 3
Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

 

Eu am aflat ca reteta de cenci ii place pentru ca este mai usoara si o are de la varul sau din Italia si eram tare curioasa sa vad ce parere are de faptul ca am adaugat zmeura si putin fistic. Cand am terminat de montat cencii, am plecat cu primul platou spre salonul in care m-am bucurat tare mult sa ii vad pe Paul si pe Mazi ca asa imi era mai usor sa ignor camerele. Dupa ce am facut turul de onoare ca sa-mi prezint cencii, i-am lasat pe masa, au primit aprobarea Principesei si in sfarsit m-am mai relaxat si eu pentru ca eu imi cam terminasem treaba si era randul Antoninei, Andreei, Brandusei si al lui Mihai sa isi faca intrarea cu bunataturile gatite de ei. Inainte de plecare, am primt cate o diploma si cartea de bucate cu Retete Regale, scrisa de Principesa si editata de Curtea Veche, pe care ASR o semnase pentru fiecare dintre noi.

Seara mea Regala 4
Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

 

Seara mea Regala 5
Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Cartea ar merita o postare separata – este mai mult decat o carte de bucate, e o colectie de retete alese, de la curtile regale ale Europei insotite de amintirile si povestile personale ale Principesei despre veri si matusi, bunici si frati, intr-un cuvant, despre familie. Si astfel fiecare reteta devine cu atat mai pretioasa pentru ca sunt instantanee rare din viata Familiei Regale. Citind povestile acestea nu pot sa nu ma minunez si sa admir din nou trainicia sentimentelor Principesei pentru tara noastra, in ciuda tuturor piedicilor din anii comunismului sau din anii ’90. Dar revenind la carte nu stiu precis daca locul ei e intre cartile mele de bucate sau alaturi de Memoriile Reginei Maria pentru ca, oriunde, ar fi la fel de potrivita asezarea. Doar pentru ca retetele sunt Regale, nu inseamna ca va fi greu sa gatiti din ele, foarte multe au la baza ingrediente simple sau pe care le gasiti cu usurinta in supermarket. Si oricine poate spune ca a „mancat regeste” gatind din aceasta carte savuroasa. Eu deja am pus ochii pe urmatoarea reteta – ca tot am descoperit rubarba, urmatoarea reteta regala de pe lista mea e jeleul cu rubarba si sampanie.

Seara mea Regala 6
Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Inainte sa inchei am niste multumiri de transmis, pentru ca nu norocul m-a adus la Palat. Seria de provocari „Electrolux Passion4cooking” mi s-a parut mereu creativa dar acum cred ca s-au intrecut. Carmen, ca de obicei, nu s-a dat in spate de la munca alaturi de noi iar fetele de la Golin Harris nu s-au lasat nici ele mai prejos si au fost mereu pe faza si de mare ajutor. Ii multumesc si lui Catalin pentru fotografiile pe care ni le-a pus la dispozitie si ca sa ilustrez postarea de fata dar si ca sa am dovezi, cand le-oi povesti nepotilor cum am gatit eu la Palat Evident multe multumiri Casei Regale si Principesei ca au acceptat asa nastrusnicie si mai ales doamnei Gina, bucatareasa de la Palatul Elisabeta, care ne-a primit in bucataria ei cu ospitalitatea si deschiderea pe care am simtit-o de la tot staff-ul de la Palat, intreaga seara.

Seara mea Regala 7
Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Efemeride

Exact la un an dupa ce am facut asta – primul meu tort de nunta (un pic fake, pentru ca nu era nunta nimanui ūüôā )am facut asta – primul tort pentru o nunta cat se poate de reala:

Efemeride 8
Din pacate niste oameni prosti si incompetenti au facut ca tortul sa nu ajunga chiar cum il vedeti voi in fata prietenilor mei, on their big day. E o poveste care ma umple de furie si nu pot sa o impartasesc fara sa folosesc multe, multe cuvinte urate. Asa ca mai bine ma abtin si ma concentrez pe cat de frumos a fost, asa efemer cum a fost.

Placinto-tarta cu rubarba si capsuni

Eu datorez descoperirea rubarbei revistei Good Food. Acolo cred ca am vazut pentru prima data rubarba si mi-am pus niste bookmarks (pe site) si niste post-its (in reviste) la retetele pe care aveam sa le incerc. Se pare ca rubarba e foarte populara in anumite zone ale Ardealului (mai ales prin judetul Brasov) dar, din pacate, prin Bistrita-Nasaud cultivarea ei nu era o prioritate, pentru ca eu n-am auzit de asa ceva in cei 18 ani petrecuti pe acolo.

Anul trecut am si cumparat prima data rubarba, hotarata sa fac o reteta de-a lui Jamie Oliver pe care o vazusem intr-unul din show-urile lui TV si pentru care am rascolit tot internetul (era un fel de souffle cu rubarba si creme anglaise). Din nefericire rubarba mea s-a ofilit in cutia de legume a frigiderului si pana mi-am amintit ca era pe lista „musai de incercat” trecuse sezonul. Cat pe ce sa o patesc si anul asta pentru ca acum mai bine de o saptamana am pus iar mana pe niste rubarba (de la Metro) si era in pericol sa se prapadeasca (ceea ce ar fi fost mare pacat – am un sentiment de vinovatie ingrozitor de cate ori arunc mancare).

Imi place foarte mult culoarea rubarbei, stiu ca exista mai multe soiuri si nu toate sunt roz dar pe la noi nu am vazut decat de culoarea asta minunata. Primul si primul lucru pe care l-am facut dupa ce am pus mana pe rubarba a fost sa imi infig dintii in ea, asa cruda cum era. N-ar fi prima data cand, impinsa de pofta, musc din ceva nu tocmai comestibil (si roz) – cand eram mica am  procedat la fel cu un sapun pe care il tinea mama intre haine. Parca il vad si acum in fata ochilor, asa rotunjor la colturi si roz si cu niste floricele de cires imprimate in mojloc – pur si simplu n-am putut sa ii rezist si am imbucat din el, cu singura rezerva ca stiam precis ca aveam sa fiu certata, in primul rand pentru ca am mancat sapun si apoi pentru ca am stricat sapunul.

Cu rubarba a fost mai bine, cel putin e organica si in afara de niste dinti strepeziti nu are efecte secundare (clabuci la gura si aroma de parfum ieftin restul zilei). De data asta nu pofta m-a impins ci curiozitatea de a simti textura si gustul inainte de a o gati. M-a surprins pentru ca ma asteptam sa fie foarte fibroasa si uscata si e mai degraba crocanta si zemoasa, cam ca si apio, cu care si seamana la aspect. De acra stiam ca e acra, asa ca acolo n-au fost surprize.

Cum ziceam, aveam deja rubarba de o saptamana in frigider si pe la capete deja isi pierdea din vitalitate, asa ca am zis sa nu mai stau mult pe ganduri si sa mai caut prin retete ca nici timp prea mult n-aveam si nici nu imi suradea ideea de o irosi din nou. Asa ca m-am gandit eu ca cel mai simplu ar fi sa fac o placinta. Am folosit reteta lui David de la placinta cu fructe de padure, pentru ca aluatul e foarte bun si se face intr-o clipita. L-am pregatit intocmai ca aici si dupa perioada de odihna recomandata l-am impartit aproape in doua (am lasat o bila putin mai mica pentru grilaj) si din bucata mai mare am intins o foaie pe care am pus-o in tava de tarta (bucata mai mica am pus-o la loc in frigider pana la etapa finala).

Pentru umplutura am pus 400 g de rubarba taiata in bucati de aprox 1 cm si 400 g capsuni taiate in 4. Mi-am fortat putin norocul pentru ca nu am forma de placinta, care are peretii mai inalti si am folosit o tava de tarta, cu diametrul de 24 de cm asa ca umplutura a fost cam generoasa si pe la mijlocul coptului a inceput sa bolboroseasca si sa dea pe afara si drept urmare, aluatul de pe margine nu a iesit crocant si flaky cum ar fi trebuit. Voi sa nu faceti ca mine (nu e numai de crusta care nu iese crocanta ci ar mai fi si inconvenientul cuptorului fumegand de la siropul care se arde si faptul ca trebuie gasite solutii de moment ca o alta tava cu apa sau hartie de copt, introdusa sub gratarul pe care se coace placinta). Si mai bine puneti mai putine fructe – totalul sa fie undeva pe la 650 g – 700 g de fructe.

Revenind la reteta, am amestecat fructele cu 120 g de zahar tos (100 g ar fi ok daca mai micsorati cantitatea de fructe) si doua linguri de amidon. Le-am invartit usor cu o lingura, sa nu zdrobesc capsunii si am desertat totul in tava, peste aluatul crud. Apoi am luat restul de aluat, l-am intins si am taiat fasii de aprox 1,5 cm pe care am incercat sa le impletesc deasupra, fara indemanarea unei gospodine americane dar cu mult entuziasm. Inainte de faza cu impletitul, bateti un ou cu o lingura de lapte si ungeti marginea placintei,cu ajutorul unei pensule de patiserie ca sa ajutati fasiile sa se lipeasca de partea inferioara. Pentru un finish bronzat si crocant, ungeti fasiile bine cu acelasi ou batut si presarati niste zahar brun. Se tine la cuptorul incins la 190 de grade, aprox 60 de minute – pana se rumeneste si sucul de la fructe devine gros si arata lipicios.

E un desert aromat (meritul capsunilor) si acrisor (meritul rubarbei) care merge de minune cu o cupa de inghetata simpla, de vanilie si niste companie buna, dupa o masa delicioasa (de preferinta la prieteni care au in frigider si altceva in afara de unt si oua si au talente culinare dovedite :D).

Variatiuni pe aceeasi tema

Nu stiu voi cum ati petrecut zilele acestea de vara timpurie, dar eu am avut un week-end de poveste. Nu poveste cu descoperit de tari straine sau locuri exotice, nici poveste cu baluri, petreceri si alte activitati de oameni cu energie. Ci o poveste cu multa liniste, de stat si ascultat cum creste firul ierbii si cu vesti bune, care au venit una dupa alta.

Week-endul meu a inceput sambata seara, cand am reusit sa imi pun lucrurile in ordine si sa o luam catinel spre tara. V-am mai relatat eu despre tara asta  Рe locul in care a copilarit sotul meu, un sat de rusi lipoveni de pe malul Dunarii, unde e visinul pe care il astept si anul asta cu o productie generoasa pentru un clafoutis racoritor si  unde, mai nou, e oaza noastra de liniste.

Variatiuni pe aceeasi tema 14
Si mai e ceva cu tara asta – are un peisaj greu de definit, unde de la an la an eu descopar ceva nou. La inceput, m-a impresionat Dunarea si o balta alimentata de Bratul Macin unde in luna mai e plin de nuferi, lebede si egrete si care aduce foarte mult a Delta. Apoi am inceput sa apreciez tot mai mult conturul colturos si aspru al batranilor Munti ai Macinului, pe care i-am privit multa vreme cu superioritatea ignorantului, comparandu-i mereu cu Muntii verzi ai Rodnei, in a caror apropiere am copilarit eu. Ultima descoperire e legata de podgoria Sarica – Niculitel care s-a intins tot mai mult pe dealurile domoale din jurul satului si care ii dau perisajului un aer toscan.
Variatiuni pe aceeasi tema 15Variatiuni pe aceeasi tema 16
Variatiuni pe aceeasi tema 17
Adaugati la aceste frumuseti o curte verde si un hamac atarnat de bunul visin, mult soare, cheesecake si limonada din belsug (si scrumbie la gratar :P) si aveti reteta mea pentru week-endul de poveste. Ah, si sa nu uit de vestile bune, foarte importante in economia mini-vacantei.

Prima veste am luat-o de pe autostrada, dintr-o benzinarie. Scanam standul de reviste si ziare dupa noul numar din DoR si sa vad daca nu cumva a aparut Good Food de mai, cand am zarit cea mai frumoasa coperta de revista de femei pe care am vazut-o in ultima vreme pe la noi: Harper’s Bazaar, editia mai – iunie, in niste tonuri calde de nisip si seri de vara. In spatele revistei se ivea plin de culoare si ghidusie suplimentul HB Junior pe care, cand mi-a cazut fisa ca asta-i REVISTA, l-am insfacat cu mana tremuranda si m-am dus direct la casa, uitand cu totul de faptul ca Paul ma rugase sa ma uit de niste super glue (sau era o surubelnita cu lampa?). N-am dat bine primele pagini, si, acolo, intr-o lista de lucruri utile pe care e bine sa le stiti daca planuiti o super-petrecere de pitici statea cuminte, cu rochita roz si gata de petrecere, iepurila al meu (practic iepurila a lui Lorelai :D). Plina ochi de mandrie ma urc in masina si intind mana dupa sticla de prosecco dupa care imi amintesc de restul de 250 de km pe care trebuie sa ii parcurgem si ciocnim un redbull.

Apoi a urmat leneveala maxima in care n-am facut altceva decat sa ne bucuram de vremea excelenta, de aerul curat si mancarea proaspata. Daca ar fi sa aleg o aroma care sa defineasca 1 mai-ul asta ar fi lamaia pentru ca efectiv am pus-o in aproape tot ce am avut pe masa dar a stralucit de-a dreptul in cheescake-ul inspirat de o prietena amatoare de deserturi fresh si iubitoare de New York. Nu m-am abatut prea tare de la reteta de aici, doar ca am stors sucul de la o lamaie si jumatate si l-am adaugat la amestecul de branza. Dupa ce s-a racit bine, am facut un topping din 4 linguri sanatoase de smantana fermentata, grasa (daca aveti o sursa de la tara sau din piata e cu atat mai buna) la care am adaugat 2 linguri de zahar pudra si pe care l-am intins peste cheesecake. La final am presarat niste afine proaspete, asa ca pentru un cheesecake de sarbatoare si l-am avut la indemana si la micul dejun, alaturi de cafea si limonada si la cina cu scrumbie si vin.

Variatiuni pe aceeasi tema 18
Variatiuni pe aceeasi tema 19
Variatiuni pe aceeasi tema 20

Luni am mai luat o portie de vesti bune cand am aflat ca sunt unul dintre cei 5 castigatori ai concursului Electrolux si ca merg cu cencii la Palat. Asa ca am tras o tura buna de tzopaieli prin iarba si am mai luat o gura de cheesecake, asa, pentru energie.

Variatiuni pe aceeasi tema 21

Din pacate, povestea noastra s-a terminat mai putin glam decat as vrea sa recunosc pentru ca la intoarcere nu mai aveam aer conditionat la masina (surubelnita aia cu lampa o fi fost importanta?!) asa ca dintr-o data vremea nu mi s-a mai parut extraordinara si parca n-ar fi stricat o ploicica, sa ne mai racorim. Sau macar un strop de limonada!

Variatiuni pe aceeasi tema 22