august 2012 - Cookie Jar - Implinitori de vise dulci

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi)

Photo credits: BBC Good Food

Inainte de frumoasa escapada in Kefalonia primesc o invitatie de la the lovely Raluca de la BBC Good Food cum ca ma invita sa ma intrec la Arena Bloggerilor, un eveniment conex concursului mare pentru bucatari, organizat de Selgros si caruia ii zice Arena Bucatarilor. Scanez eu regulamentul si ma opresc pe la randul in care scria ca e vorba de gatit mancare si imi pun problema daca ar fi cazul sa refuz politicos. Apar pe fir Ana, Mazi si Monica si ma ademenesc sa ma inscriu cu promisiunea unei reuniuni aproape complete, ca cea de la Marriott si zic, bine, hai si eu. Intre timp Ana gaseste ceva mai bun de facut si ma lasa sa ma descurc singura (eu aveam asa un fel de scenariu ca ea imi gatestea mancarea si eu ii faceam desertul si apoi eram descoperite si puse sa ne predam sorturile si mergeam sa bem cocktailuri pe plaja).

Finalmente, am impartit Arena cu Monica si Irina la dreapta mea (nu in poza, ci in cort 🙂 ) si cu Andreea si Catalina la stanga, asa ca de companie placuta n-am dus lipsa. Fiecare dintre noi a primit o masa mare de lucru pe care erau aliniate o plita cu inductie, un cuptor electric, un mixer vertical cu atasamentele de rigoare, niste oale si tigai, diverse ierburi aromatice, ulei, sare, piper, otet, miere, pasta de tomate, mustar, praf de copt, zahar, zahar vanilat si mi se pare ca era si drojdie uscata.

Apoi, fiecare dintre noi a primit cosul cu ingrediente obligatorii pe care era musai sa se le folosim in prepararea unui antreu, a unui fel principal si a unui desert. Cosurile au fost identice pentru toate cinci si trebuia sa ne folosim de absolut toate ingredientele care erau dupa cum urmeaza: cotlete de miel, creveti intregi, cruzi, midii proaspete, trei dorade curatate, oua, telemea de oaie, piersici, ceapa verde, ardei gras rosu, zucchini, ciuperci champignon, rosii cherry, smantana pentru frisca, smantana pentru gatit, pepene galben, ciocolata neagra, foi de placinta, zmeura proaspata, paine bagheta, usturoi, smochine proaspete.

Mai era o lista de ingrediente optionale din care puteam cere cate ceva, ca sa completam lista de ingrediente obligatorii: unt 82% grasime, lapte, malai, faina, gris, pesmet, amidon, zahar pudra, hrean, lamai, portocale, susan, gelatina pudra, scortisoara, dulceata de afine, vin alb si vin rosu, coniac. Eu mi-am ales unutul, laptele, faina, amidonul, portocala si lamaia, vinul alb.

Am tot rotit ingredientele obligatorii pana am reusit sa le includ pe toate, n-a fost asa usor si cred ca cel mai tare m-am cramponat pepenele galben, de telemea si de foile de placinta. In final am decis sa merg pe lucruri simple si gustoase, in spiritul Good Food si al bucatariei de campanie in care eram si am aliniat spre jurizare urmatoarele: o supa de fructe de mare, cotlete de berbecut la gratar si croustade cu legume la tigaie si o tarta cu crema de vanilie si fructe proaspete. Nu pot sa spun ca m-au dat emotiile afara din casa, eram setata pe ideea ca venim sa ne amuzam mai degraba decat sa concuram si asa a fost si atmosfera in mica noastra arena.

La premiere in schimb au dat navala emotiile pe mine pentru ca nu ma asteptam sa castig. Asa ca am urcat ca teleghidata pe scena, m-am inrosit cum se cuvine si am avut cea mai galagioasa trupa de sustinatori formata din sotul meu, mama lui si prietena noastra, Diana.

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 2

Photo credits: BBC Good Food

Multumiri speciale le datorez fetelor din echipa Good Food care au organizat totul impecabil si acolo s-au asigurat ca nu ducem lipsa de nimic si Catalinei care si-a sacrificat urechea stanga si a luat ea locul de langa boxa care a urlat non stop la noi pe toata durata concursului. Si thumbs up pentru Selgros, pe mine chiar m-a impresionat logistica evenimentului si imi inchipui ca nu a fost floare la ureche sa asiguri montarea, dotarea si ingredientarea tuturor corturilor.

Si acum ceva ce n-o sa mai vedeti curand pe aici: retete care implica usturoi si cotlete de berbecut :).

Supa (cu peste si fructe) de mare

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 3

Photo credits: BBC Good Food

Reteta originala este de aici iar eu am facut cateva prescuratri dictate de cosul meu de ingrediente si timp. De asemenea, supa mi se pare ca descrie mai bine rezultatul decat tocanita cum ar fi in varianta in engleza

Am folosit o jumatate de kg de midii spalate bine si curatate de alge, doua dorade mai mici si cei trei creveti pe care i-am separat de cap si i-am curatat de exoschelet si de canalul cu poo si nisip. Nu ma intereseaza cat de bine arata lighioana intreaga, cred ca nimanui nu-i place sa rontaie nisip asa ca eu prefer sa curat crevetii si sa le las doar codita.

Am taiat legatura de ceapa verde si doi catei de usturoi si i-am prajit in vreo 2 linguri de ulei de masline. Apoi am taiat o mana de rosii cherry si le-am invartit si pe ele un minut in tigaie dupa care am adaugat fructele de mare si bucatile de peste (fara cap si coada si taiat in doua). Am asteptat sa se deschida scoicile (care nu o face o scoateti din cratita) si apoi am stins totul cu vreo 200 ml de vin alb sec, l-am lasat sa fiarba putin si apoi am completat cu apa cat sa acopar pestele si fructele de mare (scoicile mai ies la suprafata dar e ok, nu trebuie acoperite complet). Le-am asezonat cu sare si piper si spre final am adaugat trei frunze de salvie maruntite si niste patrunjel taiat. Eu am dat-o spre jurizare alaturi de paine prajita, frecata cu usturoi si stropita cu putin ulei de masline.

Cotlete de berbecut si croustade cu legume

Cu mana pe inima va zic de cotletele astea mi-a fost cel mai frica dar cand am vazut bucata intreaga de costite prinse de sira spinarii mi-a venit sa plang (ca sa intelegeti mai bine groaza mea, venisem dotata cu un cutitas de legume – fructe, deh gandire de cofetar :)) ). Cu chiu cu vai am desprins trei cotletele si le-am pus repede la marinat (asta a fost prima operatiune pe care am facut-o). In punga cu cotletele am pus sare, piper, doi catei de usturoi zdrobiti, rozmarin si salvie, putin suc de lamaie, un strop de otet balsamic si ulei de masline. Am scuturat bine punga pe care am varat-o in frigider si am uitat de ele vreo doua ore.

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 4

Photo credits: BBC Good Food

Croustade e cuvantul frantuzec pe care il folosesti cand vrei sa zici cosulet din foi de placinta dar vrei sa faci economie la cuvinte si sa il faci sa sune fancy. Practic am decupat un patrat din foile de placinta, am topit putin unt pe care l-am intins cu o pensula de patiserie pe 4-5 patratele, pe care le-am pus, pe rand intr-o forma de tarta cu diametrul de 6 cm si am mai asezat o forma de tarta goala deasupra ca sa ma asigur ca isi pastreaza forma. Se dau la cuptorul incins la 170 de grade cateva minute, pana se rumenesc (5-6 minute). Dupa ce se coc, cosuletele isi pastreaza forma dar aveti grija cu ele pentru ca partile mai rumenite devin destul de casante.

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 5

Photo credits: BBC Good Food

Legumele erau toate din categoria celor care nu necesita timp indelungat de preparare (din contra, cu cat le fierbi/prajesti mai tare cu atat isi pierd din gust si textura). Asa ca am taiat cubulete dovlecelul, ardeiul, am injumatatit cateva rosii cherry si am feliat ciupercile si am aruncat toate legumele intr-o tigaie cu putin ulei de masline si un catel de usturoi taiat felii. Am sarat – piperat putin si le-am invartit putin in tigaie cat sa prinda gust dar sa ramana crocante. Am pus legumele astfel tratate in cosulete si am presarat putina telemea si patrunjel tocat deasupra.

Cotletele de berbecut le-am scos din marinata si le-am pus pe tigaia cu gratar incinsa cu toata puterea ochiurilor electrice de la cuptor. Le-am tinut 4 minute pe fiecare parte (recomandarile am vazut ca oscileaza intre 3 si 5 minute iar eu am zis sa iau calea de mijloc) si cat m-am ocupat de legume le-am mai tinut 10 minute infasurate in folie de aluminiu.

Pe farfurie am asezat ceke 3 cotlete de berbecut, cu un croustade alaturi si peste cotlete am turnat doua linguri de sos ( o jumatate de ciuperca feliata, trasa la tigaie peste care am turnat 100 ml smantana pentru gatit si o lingurita de sos de soia, fara sare pentru ca sosul de soia e foarte sarat).

Tarta cu crema de vanilie si fructe proaspete

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 6

Photo credits: BBC Good Food

Dupa ce am studiat eu ingredientele obligatorii si am exclus diverse lucruri pentru ca fie aveam nevoie de ceva mai mult timp, fie ceva ingredient nepermis (in afara de ustensile pe care am avut mana libera sa ni le aducem cu noi, alte ingrediente decat cele listate erau strict interzise). Nu m-am bazat prea mult nici pe frigider pentru ca nu eram sigura de prezenta lui in cort. Asa ca am ajuns la concluzia ca pot sa fac o tarta cu fructe decenta cu ce aveam la indemana.

Pentru baza am folosit o reteta mai neobisnuita pe care am descoprit-o la David Lebovitz si care zici ca fusese scrisa pentru o astfel de ocazie. Ca sa nu mai zic de faptul ca e delicioasa si foarte frageda.

Asa ca am luat un bol termorezistent de sticla si am pus in el 90 de g de unt, o lingura de ulei, o lingura de zahar, putina sare si trei linguri de apa. Am incins cuptorul la maxim si am introdus bolul pe care l-am scos in momentul in care continutul sau bolborosea si incepuse sa se prinda culoare pe margine. Se scoate cu grija si se adauga 150 de grame de faina, apoi se amesteca pana devine un aluat omogen. Dupa ce se mai raceste putin, cat sa il puteti manevra cu mana, se intinde in tava sau formele de tarta (operatiunea se face tot cu mana, nu e nevoie de facalet iar, in cazul meu, de o masa curata pe care sa nu fi taiat peste inainte) . Ce e iarasi foarte tare la reteta asta e ca nu are nevoie de copt orb, pentru ca nu se umfla precum aluatul traditional de tarta, asa ca eu l-am copt la 190 de garde pana s-a rumenit pe marigini si incepuse sa prinda culoare pe fund.

Crema de vanilie este reteta de crema de patiserie a lui Michel Roux, imbogatita cu smantana pentru frisca. Am pus 200 ml smantana pentru frisca si 300 ml de lapte la fiert cu un plic de zahar cu vanilie de bourbon. Intre timp, am batut 5 galbenusuri cu 2 linguri de faina si 150 g de zahar peste care am turnat amestecul de lapte, fierbinte, amestecand in continuu. Se pune totul din nou pe foc si se tine pana se intareste crema si clocoteste vreo 2 minute. Apoi am lasat-o la racit.

Am topit ciocolata si am uns cojile de tarta, pe interior cu ea apoi am adaugat crema de vanilie si am aranjat fructele deasupra – doua sferturi de smochina, cateva cubulete de pepene galben, doua-trei felii de piersica si zmeura proaspata. In mod normal as fi facut o glazura din gem de caise dar cum nu era pe lista a trebuit sa ma descurc altfel: intr-o cratita din inox am stors o portocala si am adaugat o lingurita de amidon, amestec pe care l-am pus pe foc pana s-a transformat intr-un fel de gel. La asta am adaugat vreo 3 linguri de miere si cu glazura rezultata am pictat frumos fructele ca sa sclipeasca apetisant si sa le feresc de oxidare.

Si-am incalecat pe-o sa si m-am dus la Selgros sa vad ce imi iau de pe voucherul primit ca si premiu :D!

Kefalonia

Mirtos Beach

Destinatia pentru vacanta de anul acesta era stabilita inca de anul trecut, cand am zis ca 2 ani de pauza intre noi si Grecia e mai mult decat suficient si ca anul asta mergem ata acolo. Insa stabilirea unei destinatii in Grecia n-a mai fost asa de-a dreptu’. Ani de zile am fost intr-o insulita din golful Saronic (Poros), aproape de Atena sau in aceeazi zona dar pe partea continentala, in Peloponez. Asa ca anul asta stiam doar sigur ca nu mai vrem acolo ci ar fi cazul sa mai incercam si alte zone. Eu imi doream tare sa ajung in Santorini sau intr-una din insulele din Ciclade, am mai primit recomandari si pentru Skiathos sau insulele Dodecaneze. Din calcule iesea total (si probabil va iesi mereu) orice din partea de Nord a Greciei. Nici insulele Ionice nu stateau mai bine in preferinte, fiind mai mari si eu avand niste preconceptii nefondate despre Marea Ionica vs Egee. In general ma descurajeaza si locurile pe care le vad foarte des in ofertele agentiilor de turism de la noi, asa ca daca am de ales prefer sa ma indrept spre alte destinatii. Si intr-una din zilele in care rasfoaim booking.com cu ceva incrancenare ca era deja iulie si noi nu aveam nimic rezervat am dat peste my little place on the hill si asa ne-am trezit ca mergem in Kefalonia.

Cum am ajuns
Kefalonia este cea mai mare dintre insulele Ionice avand la nord Lefkada si la sud, mai cunoscuta Zakinthos. Din Romania se poate ajunge si cu masina, daca nu va sperie un drum de aprox 18 ore si traversarea Bulgariei (si implicit tributul dat politistilor bulgari). Noi am mers cu avionul pana la Atena iar din aeroport am inchiriat o masina. Mai exista si varianta avion pana in Kefalonia si inchiriat masina de acolo, oricum masina tot iti trebuie ca sa cutreieri insula si sincer nu prea am vazut autobuze desi sunt sigura ca exista si oarece transport in comun. Din Atena am dat bice pana la Kyllini (vreo 320 de km pe o soasea cu o banda jumatate, din pacate pe aici autostrada e inca in lucru). Noi ne cam grabeam pentru ca trebuia sa prindem ultimul feribot spre insula, care pleca la ora 18.30. Din Kyllini se mai pleaca si spre Zakinthos iar spre insulele Ionice se mai poate lua feribotul din Patra, unde se ajunge mai repede cu masina dar faci mai mult pe mare.
Navele din Kyllini ajung in portul Poros din Kefalonia iar de acolo mai aveam vreo 30 si ceva de km pana la locul nostru de pe deal, aflat la intrarea intr-un satuc de pe coasta, numit Spartia. Am trecut prin ceva similar cu Italia in cautarea vilei dintre vii. Se lasase noaptea, GPS-ul de pe telefonul meu habar n-avea ca exista un sat numit Spartia iar indicatoarele de pe drum nu te prea ajuta. Insula e plina de sosele inguste care duc in toate satele, prin munte sau pe coasta, cateodata ai si 2-3 drumuri prin care poti ajunge in acelasi loc dar localitatile mici nu sunt anuntate (cum e si de asteptat) decat cand esti deja foarte aproape. Nici harta pe care o luasem din benzinarie nu era de ajutor pentru ca era harta Greciei iar pentru Kefalonia nu era detaliata, aratand doar localitatile mai mari si drumurile principale. Cu ceva ocolisuri si opriri pentru intrebat lumea precum si telefoane la hotel am reusit sa ajungem.

Unde am stat

Mare mi-a fost usurarea sa vad ca locul pentru care alesesem destinatia era exact asa ca in fotografiile de pe site. My little place on the hill este un complex de cateva vile cu apartamente spatioase (ideale pentru familii cu 2 copii, pentru ca in sufragerie erau doua canapele/paturi de o persoana), cu o piscina foarte mare in jurul careia erau amenajate tot felul de cotloane umbroase unde te puteai refugia cu o carte. Noi incepeam si terminam ziua la barul de langa piscina, dimineata cu cel mai bun cappucino pe care l-am baut pe insula si seara la un pahar de vorba, de obicei cu Alex, gazda noastra. Familia lui Alex a cumparat hotelul acum multi ani, probabil in anii de glorie ai turismului in Grecia, cand tara era invadata de turisti din State, UK si tarile nordice. Apoi cativa ani a fost inchis pentru ca nu s-a mai ocupat nimeni de el pana acum 2-3 ani, cand Alex si prietena lui, Vicky si-au luat inima in dinti, si-au facut bagajele de la slujbele si vietile lor din Londra si au deschis, in plina glorie a crizei euro sa deschida my little place on the hill. Si au facut o treaba minunata, Vicky a decorat totul intr-un stil simplu si minimalist dar foarte confortabil.

E un loc in care te simti instant foarte bine, este opusul hotelurilor mari, cu sute de camere de tip all-inclusive din care odata intrat nici ca mai iesi. In zonele comune, la piscina sau la bar gasesti mereu un loc al tau si chiar daca hotelul era plin nu am simtit niciodata ca ar fi aglomerat. Tot de la bar (as zice de dimineata dar cateodata asta se intampla pe la pranz), la cappucino faceam si planul pentru ziua respectiva, cu ceva ajutor de la Alex pentru sfaturi privind cele mai bune plaje din zona.

Ce am facut
In principiu asta :):

Kefalonia are atatea plaje – nisipoase, cu pietricele si ape de cristal, celebre pentru prezenta in topuri cu cele mai frumoase plaje ale lumii sau pentru aparitii in productii hollywoodiene, cu valuri sau cu ape linistite – incat e greu sa faci altceva. In plus, nu eram dispusa sa merg in cautare de ruine antice si nici de muzee asa ca am luat plajele la picior.

In partea de sud est, unde este si Spartia sunt plajele cu nisip iar in nord sunt cele cu pietricele, cu ape ireal de albastre sau de clare si mai bune pentru snorkeling. Toate plajele sunt adapostite in golfuri sapate in malul calcaros al insulei si majoritatea au zone cu sezloange si zone unde te poti aseza cu umbrela si prosopul din dotare. Dar chiar si cele mai organizate (precum celebra Mirtos) tot nu au aerul acela artificial de strand pe care l-am vazut in Italia, in zona Genova- Savona. Asa ca nu ma mira de ce in Kefalonia si probabil in toate insulele Ionice sunt foarte multi turisti italieni.

Avithos Beach

Dafnoudi Beach

St. Thomas Beach

In partea de sud cel mai mult mi-a placut o plaja micuta, cu cateva sezloange, nisipoasa dar si cu cateva stanci daca aveai chef sa bagi capul sub apa si sa te uiti dupa pesti. In nord plaja Mirtos, cea care intra mereu in topurile cu cele mai frumoase plaje, merita o vizita. Cand o vezi de sus iti spui ca nu are cum sa fie la fel de spectaculoasa si de jos, dar apa are o culoare incredibila chiar si cand esti in ea. Nu e clara cum este la celelalte plaje, nu mi-e clar ce anume ii da culoarea aceea azurie si nici n-am stat sa caut raspunsuri doar m-am bucurat din plin de ea. Cel mai mult insa mi-a placut o plaja numita Dafnoudi, chiar in varful nordic al insulei, pentru care trebuie sa cobori 600 e metri printr-o padure de conifere, pe o cararuie pietroasa. E o plaja cu pietricele albe si foarte rotunde, destul de salbatica si micuta, fara sezloange sau umbrele dar cu o apa incredibil de limpede chiar si la cativa metri adancime. De departe cea mai buna pentru snorkeling si dotatat chiar si cu o grota in care poti intra din apa.

Cel mai putin mi-a placut Antisamos, devenita celebra dupa ce Nicholas Cage si Penelope Cruz si o armata de alti actori si tehnicieni au filmat scene pentru Mandolina Capitanului Corelli. Pot sa inteleg de ce au ales-o, este tot intr-un golf mai maricel, aceleasi pietricele albe si apa cristalina dar in plus are si foarte multa verdeata care imbraca dealurile care coboara in mare. Insa faima a transformat-o intr-o plaja aglomerata si zgomotoasa care contrasteaza mult cu imaginea idilica pe care ti-o faci citind despre ea in ghiduri.
In apropiere de Sami (portul pe langa care e si Antisamos) se afla insa o alta atractie naturala a insulei – lacul/pestera Melissani. Eu m-am uitat la imaginile cu pestera cu aceeasi neincredere ca ar putea arata asa si in realitate cu care m-am uitat la plaja Mirtos. Dar chiar asa e. Vizita e scurta, vreo 15 minute, si consta intr-o plimbare cu barca pe lacul din pestera cu tavanul prabusit si putin in partea unde mai are tavan si deci e bezna si atarna stalactite si zboara porumbeii care si-au facut cuib pe movila de pamanat din mijlocul acestei parti. De cum zaresti pata azurie din mijloc, unde ajunge lumina din gaura din tavan, nu-ti mai poti lua ochii de la apa aia limpede si albastra de parca ai fi intr-o piscina. Primesti si cateva informatii despre adancimea lacului, de unde vine apa si unde merge ea, faptul ca e demi dulce si ca are 15 grade si despre pestii care traiesc in ea. Daca te lasi furat de imaginatie iti inchipui niste monstrii sau cei care petrec prea mult timp in compania povestilor pentru copii din motive profesionale s-ar putea astepta sa vada cei doi tipari malefici, trimisi de Ursula sa o supavegheze pe Ariel ;).

Melissani Lake

Nu departe de Melissani mai este o pestera, Drogarati, de data asta cu tavanul la locul ei care sunt sigura ca merita o vizita doar ca eu eram in flip-flops si nu cred ca era cea mai potrivita incaltaminte pentru explorari speologice.
Despre orase si statiuni nu pot sa cometez prea multe pentru ca nu am prea stat prin ele. Sunt la fel de dragute ca orice alte satuce si orasele si statiuni din Grecia. Culorile Kefaloniei sunt ceva mai nunatate, nu atat de hotarat alb-albastru cum se intampla in Egee, casele au acoperis din tigla si sunt vopsite in culori pastel. Cea mai mare diferenta fata de restul Greciei se vede la bisericile din sate care mai toate arata apropierea de Italia, avand clopotnita separata de restul bisericii, intr-un turn caruia in Italia ii spune campanilla. Daca va e dor de un pic de iz de oras, singurul in care il veti intalni este capitala insulei, Argostoli, a carei principala atractie sunt restaurantele si strada pietonala cu cafenele si magazine.

Ce am mancat

Am plecat in grecia chititi sa nu punem gura pe alta carne in afara de cea de peste si fructe de mare, si, in linii mari ne-am tinut de destul de bine de plan. Paul cred ca a mancat 3 zile la rand calamari cu cartofi prajiti si salata greceasca si oricum, cu putine exceptii calamarii nu lipseau de la masa. Mancarea greceasca de vara se foloseste excelent de tot ce e mai bun in sezon – rosii, vinete, dovlecei, fasole verde, bame. Mancaruri pe care eu am norocul sa le savurez si la Bucuresti la Kalitera, unde de mancarea greceasca se ocupa mama (pe care o recomanda niste ani buni de trait si gatit in Grecia) si careia nu i-am gasit inca pereche la Gemista sau Kolokithokeftedes nici macar in Grecia. Cam tot ce am mancat in Kefalonia a fost ok (cu ceva exceptii la care ajung imediat) insa n-am avut niciun fel de revelatie culinara si nici nu mi-a ramas ceva in mod deosebit in minte. Ba chiar mi s-a parut ca in zona Poros-ului mancarea era mai buna (si felurile pe baza de peste mai variate). Se prea poate ca fiind si destul de familiarizata cu bucataria greceasca ar trebui sa caut surprizele si inovatiile in altfel de restaurante, nu la taverne. Cel mai bine am mancat la tavernele micute de pe plajele din apropierea hotelului (la Avithos si la St. Thomas). La taverna de langa St Thomas Paul si-a intrerupt sirul de portii de calamari pentru o friptura de porc la cuptor in sos de vin alb cu ciuperci care ti se topea in gura.
Cea mai buna carne la gratar am mancat-o insa la hotelul nostru cu ocazia serii de barbecue, organizata in fiecare joi cand era pus in functiune gratarul de langa piscina pe care se frig diverse carnuri dintre care s-a remarcat un carnat proaspat, local (carnatul era in mai toate meniurile de la taverne asa ca inclin sa cred ca e o treaba locala).

Cum nu lipsea carnatul din meniu nu lipseau nici pastele (asta se intampla mai peste tot in Grecia, dar aici oferta era mai variata si efectiv nelipsita). Insa nu v-as recomanda, in afara de hilopite – niste paste patratele mici sau kritaraki – cele in forma de bob de orez, grecii nu prea stiu cum sta treaba cu pastele. Le fierb pana la stadiul acela lesinat de moale si proabil mai si rad de vecinii italieni, de la care, din pacate n-au invatat nimic la acest capitol, cu pastele lor nefierte.

Cea mai mediocra mancare si cu sanse sa iei si o teapa turistica este, dupa parerea mea, in Argostoli. Daca la tavernele din satele Kefaloniei ai mai degraba sanse sa mananci bine, in Argostoli fiind orasul cel mai mare si mai aglomerat, ai cele mai multe sanse sa mananci prost si scump. Cea mai nefericita cina a fost la restaurantul Kalafatis, pe malu apei, se lauda ca ar fi cel mai vechi din oras, daca ajungeti pe acolo, just keep on walking. In seara aia ma pocnise pofta de midii si am zis cu toata influenta italiana de pe insula poate au invatat cum e si cu midiile. I-am intrebat daca midiile din meniul lor sunt proaspete si mi s-a spus ca da asa ca m-am simtit prostita cand mi-au pus in fata o farfurile cu un soi de midii de supermarket, pescuite din cu totul alte mari decat Mediterana si proaspat dezghetate (poate la prospetimea asta s-o fi gandit si chelnerul). Nici judecand dupa friptura lui Paul nu pot sa ii recomand asa ca am plecat destul de repede din locantaua asta mincinoasa. Cel mai ok restaurant la care am mancat in Argostoli este Ambelaki, vis – a vis de clubul de yachting din oras. Nu-i ajuta privelistea inexistenta si terasa la sosea dar ii ajuta tripadvisor unde sunt cotati pe locul 2. E singurul restaurant in care nu ni s-a bagat nimic pe gat, nici macar painea ci am fost intrebati daca o vrem, serviciul foarte ok si meniul variat si imbietor. Eu am mancat un biftec cu sos de smantana dulce iar Paul a mancat ceva rulouri de muschiulet de porc, umplute cu ciuperci si cu sos de branza cheddar. Am citit de bine si de deserturile lor, dar n-am fost in stare. In general, pe o masa in 2 dadeam intre 30 si 40 de euro, diferenta fiind facuta de prezenta sau absenta aperitivelor.

Pentru ca n-aveam niciodata loc de desert, dupa masa faceam ceva pasi de inviorare ne opream la o brutarie/cofetarie de unde plecam incarcati de fursecuri pentru rontait pe plaja si de baclavale umplute cu toate posibilitatile (de la alune, fistic, migdale la ciocolata, blaturi insiropate sau prune uscate). Daca mergeti in Grecia, cam in orice sat, oras sau orasel o sa gasiti o brutarie in care daca sunteti amatori de dulciuri e musai sa intrati. Brutariile la greci nu vand numai paine (care e si ea foarte buna) ci vand si diverse sortimente de fursecuri care mai de care mai aromate si prajituri la tava de tipul baclavalei, a cataifului, a revani-ului, pe care in Kefalonia cu parere de rau nu l-am gasit dar pentru care am facut o adevarata pasiune acum 3 ani, la o cofetarie din Poros. Est un o prajitura aurie care contine gris, insiropata bine si cu aroma inconfundabila de mastica. Din fericire din cand in cand mama il introduce in meniul de la Kalitera :D. Cam odata cu prajitura asta am descoperit ca desi nu sunt fan ouzo, imi place aroma de mastica in dulciuri, drept urmare, inghetata numita Kaimaki (cu aroma de mastica) e printre preferatele mele si la fel si paximadi (o paine uscata de 2 ori din familia biscotti-urilor italienesti) imi place cel mai mult in varianta cu mastica. Bottom line, daca mergeti in Grecia, unde simtiti miros de scortisoara, nucsoara si alte mirodenii sigur dati de una dintre brutariile lor in care nu o sa va para rau sa le treceti pragul.

Trivia
In Argostoli, in port, dimineata cand vin pescarii puteti vedea broastele testoase care traiesc pe langa insula (nu am incercat dar asa zicea Alex 🙂 );

Puteti urca pe varful cel mai inalt de pe insula, Muntele Ainos (Enos), la peste 1600 de metri, cu masina, exista o sosea noua care duce pana aproape de varf;

In nordul, insula se invecineaza cu o insula mai mica dar epica – Itaca lui Odiseu. Se poate trece cu feribotul din Fiskardo;

Prin anii 50 insula a fost zguduita de un cutremur care a daramat mare parte din Argostoli si se pare ca localitatea care s-a mentinut cel mai bine a fost Fiscardo, unde ghidurile va indeamna sa mergeti sa vedeti arhitectura originala (mie mi s-a parut a fi doar un alt port simpatic).