Prajitura rasturanta cu prune si nostalgie

Asta e probabil primul meu hit in materie de prajituri. Cred ca eram in clasa a 10-a cand am dat peste reteta asta in ceea ce cred ca era o carte de bucate semnata Sanda Marin. Nu stiu precis ce era pentru ca volumul nu mai avea de mult coperta, era format din mai multe bucati care isi castigasera independenta fata de cotor iar unele pagini erau pline de urme uleioase sau ciocolatoase in functe de sectiune.

Sigur era toamna cand am facut prima data prajitura pentru ca pe vremea respectiva mancam si gateam in functie de sezon iar toamna prunele si merele erau ceva nelipsit din curtea si beciul nostru. Ca sa va explic mai bine, aici am crescut eu:

Si asta e privelistea din spatele casei
Asa ca, inevitabil, toamna, cam dupa ce incepea scoala venea un week-end in care, in ciuda protestelor vehemente (mai ales din partea mea) eu si sora mea eram scoase cu noaptea in cap de sub plapumi si impreuna cu toata familia (cateodata si ceva vecini sau prieteni) mergeam „In deal” unde era livada noastra cu pruni. Diminetile erau reci si clare si iarba era acoperita de bruma iar prunele aveau patina aia catifelata pe care doar fructele culese direct din copac o au. Acum, cu setea de orasean de conjunctura, nu imi pot imagina o zi de toamna mai frumoasa. 
Dar sa revenim la prunele noastre de supermarket care sedeau la mine in frigider de vreo saptamana sperand, si eu si ele, ca nu se vor petrece fara vreun rost pe lumea asta. Si exact cand s-a racorit vremea si am simtit ca e toamna (dupa un septembrie care mi s-a parut insuportabil de calduros si interminabil) si soarele a inceput sa aiba dinti mi-am amintit de diminetile cu bruma si prajitura asta pe care am facut-o obsesiv in toamna in care am descoperit-o.

Prajitura e ceva asa de simplu ca mi-a luat mai mult sa bat campii verzi ai amintirilor mele din copilarie decat sa va explic cum se face.

Eu am folosit o tava de chec dar daca vreti, puteti folosi o tava mai mare (de ex cea cu care vine dotat cuptorul) doar ca va trebui sa dublati cantitatile. Tava am uns-o cu unt si am pornit cuptorul la 200 de grade C. Am scos samburii de la 650 g de prune (au ramas cam 500 g) le-am amestecat cu 100 g de zahar si le-am dat la cuptor, in tava data cu unt. Se lasa vreo 15 de minute pana se inmoaie prunele si bolborosesc in siropul lor.

Intre timp, am separat 4 oua. Albusurile le-am batut spuma cu un praf de sare, am adaugat 4 linguri de zahar si am batut din nou pana spuma a devenit tare si zaharul pare ca s-a topit. Am adaugat o lingurita de exctact de vanilie si cele 4 galbenusuri, am omogenizat cu mixerul. La final, se adauga 4 linguri de faina pe care le-am amestecat cu o spatula, usor, astfel incat amestecul sa ramana pufos. 

Am scos prunele de la cuptor si am turnat pandispanul peste ele. Se reduce focul la 180 de garde C si se coace prajitura cam 30 de minute, pana ce e rumena. Imediat ce e scoasa din cuptor trebuie rasturnata pe un platou sau un taietor astfel incat pandispanul sa se imbibe cu siropul acela minunat lasat de prune (cu cat sunt mai coapte prunele, cu atat vor lasa mai multa zeama). 

Eu n-am asteptat prea mult sa se raceasca, am pus repede de un ceai si am batut putina smantana pentru frisca, adaugand foarte putin zahar brun si o lingurita de scortisoara. 
Din pacate acasa, la Nasaud, nu mai ajung decat foarte rar dar prajitura asta pot sa o fac de cate ori vreau si sa ma afund in butoiul cu nostalgie cu o felie de prajitura intr-o mana si un ceai in cealalta

Tarta cu ciocolata neagra si inghetata cu ciocolata alba

Am avut niste surprize neplacute in ultima vreme (deh, oamenii nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi, nu? ) asa ca am zis sa ma dreg cu ceva ciocolata. Si ca sa nu suparam nici zeii ciocolatei albe nici pe cei ai ciocolatei negre le-am adus tribute amandurora.

Asa ca am facut „cea mai buna tarta cu cicocolata pe care am mancat-o vreodata” cum a fost botezata de niste musafiri pe care i-am ospetit acum mai multi ani. Tarta asta e ruda cu una din „The Great Book of Chocolate” a lui David Lebovitz la care i-am mai adus eu niste modificari. Daca nu aveti forme individuale de tarta nu-i bai se poate face o singura tarta mare. Tarta am acompaniat-o cu „cea mai buna inghetata” cum a fost botezata de sotul meu, Paul (pe care nu stiu daca sa il credeti, el zice asta despre toate deserturile mele <3 ).

Tarta cu ciocolata

De mai multa vreme vreau sa incerc o crusta de tarta pe care sa nu fie nevoie sa o coc, mai de cheesecake asa, si cum acum n-aveam atat de mult timp la dispozitie mi-am zis ca a sosit momentul.
Asa ca am luat 170 g biscuiti graham din cei folositi la cheesecake, 80 g alune de padure si am maruntit totul intr-un robot de bucatarie apoi le-am amestecat cu 80 g de unt topit si am umplut 6 forme individuale de tarta (cu diametrul de 10 cm).

Pentru umplutura de tarta am pus intr-o oala pe foc foarte redus 140 ml smantana pentru frisca impreuna cu 250 g ciocolata neagra pana s-a topit ciocolata si umplutura a devenit omogena. Nu lasati ciocolata singura pe foc, stati langa ea pana se termina procesul pentru ca se arde foarte repede daca trece de o anumita temperatura. Lasati ciocolata sa revina la temperatura camerei si adaugati, pe rand, 2 oua intregi. Omogenizati si umpleti tarta/tartele care se dau la cuptorul incins la 175 de grade C pentru 25 de minute. E din nou ca si la cheesecake, mijlocul trebuie sa para inca moale cand le scoateti din cuptor. Le lasati sa se raceasca si ati terminat cu tartele.

Inghetata cu ciocolata alba

Vara asta mi-am luat un atasament pentru mixer care face inghetata. Nu e mare lucru, e format din 4 componente plasticoase dintre care esential este bolul care trebuie tinut la congelator 24 de ore inainte de a face inghetata. Nu e cel mai performant mod de a face inghetata acasa (exista masinarii care fac toata treaba fara sa tii ceva la congelator in prealabil) dar merge. Iar daca esti mare fan inghetata asa cum sunt eu va deveni o ustensila indispensabila. Nu vreau sa fac din articolul asta o oda inghetatei de casa dar, va zic, stii ce pui in ea, faci inghetata din ce vrei tu, aromele sunt naturale si faci combinatii pe care nu le veti gasi niciodata in magazine. Asta nu inseamna ca daca sunt in centrul vechi nu dau pe la „La Delicii” pentru cel putin un scoop de ingetata cu cookies sau noua mea pasiune cu scortisoara, inseamna doar ca pot sa imi fac de cap si acasa aproape oricand (din 24 in 24 de ore :D).

Pentru inghetata am pus 270 g ciocolata alba si 250 g smantana pentru frisca la incalzit (ca si la tarta, pe foc mic, mic si pazita) pana s-a topit ciocolata. Intr-o alta cratita puneti 400 ml de lapte la incalzit si intr-un alt bol frecati 5 galbenusuri cu 50 g de zahar si turnati laptele incalzit peste ele amestecand bine. Turnati amestecul de galbenusuri inapoi in castronul in care ati incalzit laptele, reduceti focul la minim si amestecand in continuu asteptati sa se ingroase putin amestecul. Ingrosarea asta nu e ceva foarte vizibil, nu e ca si la crema de patiserie, veti observa ca amestecul isi schimba usor consistenta care devinde putin mai apropiata de cea a smantanii pentru frisca (cea uht care e subtire). Oricum amestecul nu trebuie sa fiarba sub nicio forma si mai bine folositi un bain marie daca nu sunteti siguri ca veti reusi tinand cratita direct pe flacara/plita. Dupa ce luati amestecul de pe foc, turnati-l printr-o strecuratoare peste ciocolata alba si raciti amestecul bine (la frigider). Apoi fie il turnati in masinaria de inghetata fie il puneti la congelator si urmati procedeul descris aici.

Atat tarta cat si inghetata sunt bune luate separat dar impreuna fac un desert magic. Tarta este destul de intensa si are nevoie de ceva mai light sa o completeze si sa ii scoata in evidenta textura extraordinar de cremoasa a umpluturii.