Categorie: Blog

De multa vreme imi doream sa fac prajitura cu morcovi. De fapt, cam din martie de cand am primit cadou de la colegi  Indulge de Claire Clark – o minunata doamna a patiseriei cu multe stele Michelin – am vrut sa fac reteta de pe coperta. Acum nu era musai sa o fac intr-o zi calduroasa de vara cand puteam, sa zicem, sa fac una din cele 150 de retete de inghetata din cartea pe care am adus-o din Italia, dar ieri seara cand am plecat de la birou planul era stabilit. Intai am dat o tura prin supermarket sa ma aprovizionez cu ce stiam ca imi lipseste, ca in ultima perioada, n-am prea dat pe acasa. N-am nimerit toate ingredientele pentru ca stiam doar aproximativ ce se pune in carrot cake asa ca am mai improvizat iar ce urmeaza e o adaptare a retetei din Indulge.

De asemenea, pozele din timpul procesului au fost private de lumina dar cum nu exista nimic dificil in reteta, ma veti ierta ca am doar cu produsul final si, daca primesc cereri, promit sa mai fac o tura de morcovi din martipan si sa pun poze cu fiecare pas.

Totul incepe cu, nu-i asa, incalzit cuptorul la 180 de grade si pus hartii in tava de briose. Apoi, ne ocupam de ingredientul principal: vreo 5 morcovi potriviti curatati si apoi cantariti sa vedeti daca aveti 250 de grame, se dau pe razatoarea mica si se pun deoparte.

Intr-un bol se amesteca: 125g de faina, un plic de praf de copt, o lingurita si jumatate de scortisoara, o lingurita de nucsoara, 60g nuci macinate. Intr-un alt bol se bat cu mixerul, vreo 5 – 7 minute: 90 ml ulei de floarea soarelui, 2 oua mari, 125g zahar brun. Apoi se adauga amestecul cu faina si, la final, morcovii rasi. Se imparte compozitia intre cele 12 forme (creste destul de mult, deci nu umpleti formele).

Se coc 35 de minute, dar testati mai bine cu cinstita scobitoare, ca va spune ea cand iese curata fara urme de aluat.

La glazura mi-am luat libertati mari si am amestecat 200g crema de branza (ca cea pentru cheesecake), 70g unt, ambele la temperatura camerei. Dupa ce am omogenizat cele doua ingrediente am pus 200g zahar pudra si am mai mixat o tura.

Cireasa de pe tort – in cazul de fata, morcovii din martipan sunt tot dupa indicatiile lui Claire (care ai impresia ca se uita peste umarul tau, atat de detaliat si frumos vorbeste in carte). Sunt din martipan adevarat (din migdale, a nu se confunda cu pasta de zahar care e folosita la decorarea torturilor) colorat cu putin colorant galben si putin rosu. Pur si simplu se modeleaza baby carrots si cu o lama de cutit se fac urmele orizontale caracteristice morcovilor. Apoi din si mai putin martipan colorat verde se face un fel de snur subtire iar bucati de aprox 1 cm din el se pun pe partea plata, unde ar veni frunzele si se apasa la mijloc cu o scobitoare.

Mi-e foarte greu sa povestesc despre vacanta in Italia intr-un articol de blog partial pentru ca nu vreau sa plictisesc pe nimeni, partial pentru ca sunt constienta ca experientele de vacanta sunt foarte personale. Asa ca m-am gandit sa va spun ce mi-a placut mie mai mult si mai mult in calatoria prin Italia, fara sa fac un jurnal de calatorie din asta.

Pai clar mi-a placut inghetata. Din dieta mea zilnica a mai lipsit cate un pranz sau cate o cina dar niciodata “il gelato”. Am mai cantat eu o oda inghetatei italiene dar, pe bune, merita si o statuie! Preferintele mele se indreapta clar catre inghetata pe baza de alune, fistic, nuci dar nu m-am dat in spate nici de la inghetata din vin (Brunello de Montalcino)  sau cum puteam sa ratez inghetatat cu Nutella (alt lucru pentru care ii iubesc pe italieni) si mi-am descoperit o pasiune pentru “amarena”. Chiar daca nu sunteti mari mancatori de inghetata, nu plecati din Italia fara sa incercati inghetata lor (sortimentul din iaurt pare sa-i induplece chiar si pe cei care nu se dau in vant dupa inghetata). Cat timp am stat in Italia, nu am mancat niciun alt desert, era si pacat cu atatea feluri de inghetata pe care trebuia sa le incerc.

Ziceam ca am ratat niste cine si pranzuri si n-am facut-o ca sa fac loc la inghetata ci pentru ca in Italia, daca n-ai mancat la ora potrivita, ramai nemancat (inclusiv restaurantele de pe autostrada se conformeaza acestui program necrutator). Sau te infigi in pizza si sandvisuri de la cel mai apropiat bar sau foccacerie care te salveaza cand toate restaurantele si-au inchis bucatariile dupa pranz dar iti strica pofta de cina. Ceea ce va pot sfatui din toata inima e ca pe la 12.00 – 13.00 sa va asigurati ca ati gasit restaurantul ala recomandat de Trip Advisor si ati mancat si abia apoi v-ati asezat la coada pentru a vizita muzeul sau a urca in clopotnita.

Mi-a mai placut ca in cateva minute dupa aterizare mi-era foarte clar ca Italia sarbatoreste ceva. Am aflat ca italienii sarbatoresc 150 de ani de la unire si, desi festivitatile se petrecusera cu cateva saptamani sau luni in urma, toata Italia e presarata de tricolorul lor, arborat pe cladiri, la balcoanele blocurilor, la casele oamenilor. Magazinele italienesti aveau chiar un sticker pe vitrine cu o cocarda, mentionand faptul ca intri intr-un “negozio Italiano”.  E adevarat ca cele mai multe steaguri le-am vazut la Torino dar au fost o constanta a vacantei. Mi-a placut pentru ca mi-ar placea sa vad asta si la noi. Mi-ar placea sa nu ne mai fie atat de rusine sa arboram un steag, numai pentru ca lumea inca isi aminteste de paradele ridicole din vremea comunistilor. Nu dau cu pietre, ca si eu ma trezesc plangandu-ma aproape zilnic de faptul ca in Romania nu merge una sau alta, ca nu avem drumuri, ca inca mai avem foarte multe de invatat despre civism, etc. Si totusi, mi-ar placea sa avem un pic mai multa incredere in noi. In fine, e o discutie lunga dar cert e ca nationalismul italienilor a trezit un mic nationalist in mine, de a carui existenta nu eram foarte constienta :).

Mi-a mai placut un anume loc in Toscana. Nu stiu daca e cel mai autentic loc din Toscana dar e locul in care am gasit tot ceea ce am cautat in vacanta asta – liniste, mancare buna, un pahar de vin si privelisti din carti postale. Locul asta se numeste Villa Grazianella – o vila aflata in mijlocul podgoriilor, restaurata cu mult bun gust, la foarte mica distanta de Montepulciano, un orasel medival ce troneaza pe un deal din apropiere. E mai greu de gasit si ai nevoie de masina ca sa ajungi si apoi sa explorezi imprejurimile, dar eu cred ca as putea lejer sa stau acolo o saptamana fara sa ma misc prea mult. Doar sa stau la umbra unui maslin, sa ma racoresc in piscina si cu un pahar de vin spumant produs chiar acolo.

Mi-e foarte greu sa ma dezlipesc de amintirile de la frumoasa villa dar o fac pentru ca vreau sa va povestesc de alt loc minunat pe la care dau ori de cate ori ma aflu in Torino (si din fericire avem motive bune si dragi pentru care sa dam pe acolo macar o data pe an 🙂 ). Se numeste Eataly si e un fel de supermarket combinat cu piata combinat cu restaurant combinat cu librarie si biblioteca. Totul cu produse italienesti. In sectorul cu carti gasesti tot ce-ti trece prin minte in materie de carti de bucate (totusi, nu bate Foyles la varietate si sunt in italiana). Oricat de tentata am fost sa imi iau cartea de retete pentru deserturi pe baza de Nutella, am plecat pana la urma de acolo cu 150 de retete de inghetata (a fost leitmotivul vacantei 🙂 ).

Nu intru in detalii despre bogatia culturala a Toscanei (sau a Italiei in general) pentru ca e un subiect inepuizabil. Mergeti si vedeti catedrale si domuri si picturi si forumuri romane, pentru ca e locul cel mai potrivit pentru asta. Iar cand  obositi trageti la o casa ca Villa Grazianella sa va bucurati si de prezent, nu numai de trecut.

Adica eu o sa iau o pauza de vreo doua saptamani in care intentionez sa nu ma ating de taste si nici de teluri si spatule, ca am exagerat in ultima vreme cu obiectele din ambele categorii. Dar nu plec fara sa va las ceva dulce, cat mai sunt cirese prin piata. Reteta e asta doar ca am folosit compot de cirese in loc de cel de visine. Pentru topping, am batut 250 de ml de smantana pentru frisca la care am adaugat 2 linguri de zahar. Am facut un fel de domulete de frisca si am ras niste cioco neagra. La final, am pus cireasa motz.

Enjoy & a rivederci dragii mei, pana ma intorc din bella Italia :D!

Clafoutis-ul e un alt desert cu poveste pentru mine. Se facea ca eram in prima mea excursie intr-o tara straina, cu ocazia unei infratiri intre liceul meu si un liceu din Franta. Intelegerea era ca intr-un an, un grup de elevi din liceul nostru petrecea o saptamana intr-o familie de francezi iar anul urmator, omologii francezi stateau o saptamana in sanul unei familii din Ro. Nu pentru toata lumea a fost o experienta placuta dar eu am avut noroc si am nimerit intr-o familie minunata de care imi voi aminti mereu cu drag. Tot cu drag imi amintesc si de aceasta prajitura, care se trage din Limousin si, se pare, toate bunicile din Franta o fac.

Intoarsa acasa, nu mi-a dat prin cap sa o rog pe Sabine (“corespondenta” mea) sa ii ceara mamei ei reteta de clafoutis cu cirese sau macar sa intreb cum se numea prajitura ca sa imi usurez viata. Asa ca mi-a luat cativa ani pana la reuniunea cu desertul minune (timp in care am invatat sa caut si eu diverse pe internet). In fine, am gasit-o si tin minte ca m-a socat simplitatea ei. E un desert frantuzesc mai taranesc 🙂 asa ca s-a potrivit la fix cu  week-endul meu la tara.

Prima data l-am facut cu cirese si e absolut minunat. Acum, pentru ca eram in posesia unui visin, l-am facut cu ce aveam in gradina. A iesi destul de acrisor dar n-a supravietuit mult in bucatarie asa ca am luat-o ca pe un feedback pozitiv. Cred ca varianta cu cirese este cea mai cunoscuta (si pe care daca vreti sa o incercati, folositi cam o treime din cantitatea de zahar din reteta de mai jos) dar exista variante cu diverse alte fructe sau chiar cu legume.

Si acum nu va mai tin mult la povesti, asa ca iata reteta.Totul incepe cu scosul samburilor din visine, operatiune mult simplificata de instrumentul din poza, cumparat de la Kitchen Shop, cu 30 de lei si care face toti banii.

Apoi, incalziti cuptorul la 210 garde.

Din 100 g faina, 3 oua, 125 g de zahar (mergea chiar 175g, k visinele mele au fost tare acre), 270 ml lapte si o jumatate de lingurita de sare, se face un aluat de clatite, adica le amestecati pe toate odata pana se omogenizeaza. Dupa care am luat o lingura generoasa de unt, am pus-o in tava in care urma sa coc prajitura, am bagat-o la cuptor. In cinci minute era topit, asa ca l-am plimbat putin prin toata tava sa se unga bine si l-am turnat in aluatul de clatite. Apoi am pus 600 g de visine fara samburi in tava si am turnat aluatul peste.

A stat 30 de minute la cuptor, timp in care marginile s-au umflat considerabil si s-a rumenit frumos. Dupa ce se scoate din cuptor, revine la o forma mai normala adica dispar eventualele umflaturi. Deasupra se presara niste zahar (tos sau pudra) si se recomanda sa fie mancat caldut, fara alte asezonari – e plin de fructe, usor si ti se topeste in gura.

E un desert care iti permite sa pui ceva dulce pe masa de week-end si apoi sa te relaxezi in hamac, sa te joci cu cea mai dulce nepotica din lume sau sa mergi la plimbare pe malul Dunarii.

Nu stiu la altii cum se simte vara dar eu, in ton cu vremea, as jura ca e toamna/primavara cand nu iti mai vezi capul de treaba. Asa ca iertati stilul telegrafic dar in ultimele doua saptamani sunt pe un fel de pilot automat care sper sa ma tina pana saptamana viitoare, cand plec in concediu (si probabil o sa dorm o saptamana intreaga, in prima faza).

Saptamana asta, cumva, prin bucataria mea au trecut si oaspetii de mai jos:

Lui i-am zis Trompita, din motive evidente 🙂 si a plecat la o petrecere foarte selecta unde se sarbatorea un numar de zile rotund ca el, pentru un bebe cu cel mai simpatic nasuc ever!

Apoi, aseara, mi-am amintit de copilarie si de primele desene animate de dupa Revolutie, cand nu ne mai dezlipeam de televizor si ii asteptam pe Strumfi sa mai faca niste ghidusii si sa il mai enerveze pe Gargamel. Iar ce e cel mai dragut la toata povestea e ca tortul cu Strumfi e pentru cineva la fel de adult ca mine :D. So, happy smurfin’ dears 🙂 k niciodata nu e prea tarziu! Iar in weekend promit sa revin cu ceva bun si cu reteta si acrisor daca s-au copt vinsinele la tara!

La multi ani Alin! Si pe aceasta cale.

Din cauza ca m-am obisnuit sa traiesc intr-un borcan (adica la birou) si pentru ca sambata si duminica dorm prea tarziu ajung foarte rar prin piata. Drept urmare, cand ajung cumpar prea mult. Ultima data s-a lasat cu multe kilograme de capsuni, cu care a trebuit sa fac si ceva dulce ca nu mai faceam fata.

Asa ca am insfacat niste piscoturi (o jumatate de pachet), mascarpone (250 g), smantana dulce (250 ml) si am facut ceva care aduce a tiramisu, numai ca lipsesc cafeaua si ouale. De fapt tocmai pentru ca lipsesc ouale (care in tiramisu de la mama lui se pun crude in compozitie) e un desert mai potrivit pentu vara, cand lucrurile au tendinta sa se strice mai repede.

Piscoturile le-am rupt si le-am pus pe fundul vasului, apoi am luat un lichior de fragi din dotare si am stropit piscoturile cu el. Apoi am pus un strat generos de capsuni taiate sferturi prin care am strecurat niste zmeura. Pentru crema am amestecat mascarponele cu smantana dulce si 4 linguri de zahar (cam 60 de g). Nu e neaparata nevoie de mixer, se amesteca cu un tel, pana se omogenizeaza. Cu cat amestecati mai mult cu atat se ingroasa mai tare asa ca ar fi bine sa va opriti cand arata ca o smantana groasa. Se pune jumatate din crema peste capsuni si apoi o luati de la capat pentru inca un strat din toate si punem varf cu o mana doua de capsuni.

Se lasa la frigider vreo 2-3 ore, ca sa se inmoaie piscoturile.

A doua zi am recidivat cu inca o portie, (ambalarea se poate sa fi fost inspirata de Mazi’s Cluj adventures) care era destinata sa faca niste oameni fericiti la Paul la munca, numai ca a fost haiducita. Sorry guys :)!

Tot weekendul, pe wall-ul meu de FB au curs poze si statusuri despre mini vacante prin tara sau pe afara, TIFF, o anume prajitura cu fragi de la Sighisoara. Asa ca am incercat sa stau departe de calculator ca sa nu-mi pierd concentrarea asupra celui mai ambitios proiect dulce pe care l-am executat pana acum. N-a fost ceva impresionant ca dimensiune ci prin detalii si m-a facut sa apreciez mult mai bine ceea ce ne-a spus una dintre profesoarele de la Londra si anume ca pentru un decorator de torturi, timpul e cea mai importanta resursa.

So, sa va prezint gasca cu care mi-am petrecut week-endul: Minnie, Daisy, Donald, Pluto si Goofy, invitati de vaza la o aniversare unde am auzit ca s-au simtit foarte bine. Iar eu am m-am simtit foarte mandra de ei :D.

Ador cheesecake-ul. Si cu o singura exceptie nu cunosc pe nimeni care sa nu impartaseasca sentimentul. E magic, e cremos si dens si fresh daca ii pui niste fructe deasupra. Prima mea intalnire cu cheesecake-ul a fost in Grecia si de atunci am ramas prieteni foarte buni. De fapt, ma mir ca am cinci luni de Cookie Jar (deja?!) si nu am pus nicio reteta de cheesecake. Ca sa va dati seama de farmecul pe care cheesecake-ul il exercita asupra oamenilor, ieri, intreband la birou “ce sa fac pentru blog”, colega mea, Adelina, o inamica declarata a dulciurilor a decretat inaintea tuturor “Cheesecake”. So cheesecake it is, doar ca in loc de unul singur am facut 7 mai mici, in niste forme dragalase pe care le-am mostenit de la prieteni care s-au mutat din tara (si care, saracele asteptau cu nerabdare sa imi cumpar o torta pt creme brulee dar s-au multumit si cu cheesecake).

Am facut cheesecake de atatea ori incat e una din retele pe care mi le-am insusit pentru ca demult nu mai respect o reteta anume. Aseara am fost ceva mai atenta la ce pun in el ca sa va pot povesti azi. Si e asa:

400 g crema de branza (Philadelphia e cea mai buna dar exista si variante ceva mai accesibile ca pret. Eu folosesc Hochland – nu Almette – fiti atenti sa nu luati cu ierburi, ardei, castraveti murati & stuff – always go for natur)
200 g smantana – 12% daca vreti varianta mai light, 20% daca nu va pasa 🙂
120 g zahar
1 ou intreg _ 1 galbenus
o jumatate de pastaie de vanilie
200 g biscuiti digestivi
80 g unt

Topiti untul si amestecati-l cu biscuitii pe care in prealabil i-ati maruntit pana la stadiul de praf. Apoi puneti amestecul pe baza formei/formelor si nivelati bine. Compozitia poate intra si intr-o forma de tort, cu inel detasabil, de 21 de cm. (daca e mai mare, nu-i bai, doar ca prajitura nu va fi la fel de inalta).

Apoi, cu un tel, se amesteca crema de branza cu smantana si zaharul, pana devine omogen, dupa care se adauga oul si galbenusul si se mai amesteca o tura. Ca sa evitati crevasele inestetice, asigurati-va ca ingredientele sunt la temperatura camerei. Pastaia de vanilie se taie pe din doua si, cu lama cutitului, se racaie continutul pretios din fiecare jumatate si se pune in cheesecake. Apoi am luat cate trei linguri de amestec si-am umplut formele care s-au copt la 160 de grade, 30 de minute. Pentru un cheesecake in tava mai mariti timpul cu 10 – 15 minute. Cand il scoateti din cuptor trebuie sa se mai miste putin in mijloc daca scuturati tava.

Ca finish am pus niste felii de capsuni pe care le-am glazurat putin cu gem de caise fierbinte-fierbinte si strecurat. Abia astept zmeura, cheesecake-ul cu zmeura e cea mai buna chestie ever!

Ah, si sa nu uit, inca un lucru laudabil despre cheesecake este ca e usor de transformat intr-un desert pentru diabetici – trebuie doar sa inlocuiti biscuitii cu unii fara zahar si zaharul cu indulcitor (cam echivalentul a 5 linguri de zahar).

Observatie: ca urmare a unor intrebari, dupa ce ajunge la temperatura camerei, cheesecake-ul trebuie pus la frigider, e mult mai bun rece (si cred ca asta e si recomandarea oficiala, daca o exista)

Saptamana trecuta am petrecut-o in Cakeland facand cake wonders :). Adica mai pe romaneste am fost la un curs de decorat torturi in Londra. Daca inainte sa plec m-am gandit ca ma duc intr-o scurta vacanta dupa o perioada obositoare la birou, nu m-am gandit bine.

N-as putea sa va spun foarte multe despre Londra (decat ca e un oras minunat si plin de viata si agitatie si culoare pe care merita sa-l vizitati) pentru ca n-am facut multi purici prin oras ci mai multi in bucataria de la Cakes4Fun, unde se intampla cele mai minunate torturi pe care le-am vazut cu ochii mei (nu vb de ce se vede la TV). N-am reusit sa ajung pe mai nicaieri pe unde imi propusesem (cum ziceam, eu cedeam ca plec in vacanta :S) dar am ajuns la Foyles (asta pentru ca am o prietena care se duce cu religiozitate la Foyles de cate ori da prin Londra si acum inteleg de ce) – cea mai cuprinzatoare librarie din cate am vazut, cu o jumate de etaj dedicata exclusiv pt food – paradisul cartilor, ce sa mai! Asta e si motivul pentru care in singura zi de turist n-am reusit sa ajung decat in London Eye si la British Museum, k am pierdut notiunea timpului in librarie.

Cursul a durat de luni pana vineri de la 9.30 la 4.30 cu o pauza scurta de masa. Patru zile au fost dedicate tehnicilor de decorare a torturilor si in a cincea zi, pe care am ratat-o pentru ca m-am simtit rau (probabil din pricina unei supradoze de tort) urma sa decoram cupcakes.

Dupa curs, care era destul de solicitant, in general imi petreceam timpul taraind spre casa cutii cu torturi din ce in ce mai grele. Le multumesc pe aceasta cale gazdelor mele (Turchian, Radu si Andy) care probabil nu mai vor sa vada tort ceva vreme de acum incolo.

Ce m-a impresionat cel mai tare (pe langa faptul ca am reusit sa fac un tort mai frumos decat cel pe care l-am avut la nunta mea de la o vestita cofetarie din Bucuresti) a fost industria care s-a dezvoltat in UK (si probabil in State) in jurul acestui mestesug. Si ce e cel mai fermecator e ca e o industrie care a plecat de la afaceri de familie. Pe langa multiplele skills-uri cu care am plecat, am prins foarte mult curaj, dupa curs aveam sentimentul ca pot sa fac orice, just give me some sugarpaste :). Un sentiment putin inselator pentru ca in Romania abia daca ai de unde sa iei ustensilele necesare (nu mai spun de materia prima) iar gusturile noastre difera (in bine de data asta) de cele ale englezilor, care cand spun cake se refera in general la mult blat cu niste unt si gem sa tina straturile lipite, ceea ce face treaba decoratorilor de acolo mult mai usoara.

N-am foto decat cu ce am venit acasa la finalul fiecarei zi de munca, pentru ca la curs nu era voie, sa nu ne distraga atentia si sincer e o idee f buna. So here they are:

Ziua 1: Tort cu fantana arteziana din flori sclipicioase 🙂

Ziua 2: Sticla de sampanie (da totul e comestibil! inclusiv eticheta)

Ziua 3: Cale, trandafiri si orhidee

Ziua 4: the Wedding Cake