Categorie: Blog

Intre o raza de soare si o ploaie torentiala pare ca vara e aproape, asa ca m-am pregatit din timp.

Am luat ce fructe mi-au cazut la mana: o jumatate de banana, o jumatate de mango, o jumatate de portocala si 2 capsuni taiati cubulete. Capsunii i-am distribuit in forme (sunt de fapt pt facut gheata, de la Metro, dar cum le-am zarit, am vazut ghiaccioli in fata ochilor).

Fructele, in afara de capsuni, le-am pasat cu mixerul vertical, le-am turnat in forma si le-am bagat la congelator. Daca simtiti nevoia de mai mult dulce decat pot da fructele, adaugati zahar pudra dupa plac. In doua ore ghiaccioli mei erau gata de o zi de vara torida.

Sa aveti un week-end insorit!

Zilele de nastere ale celor doi BFFs pe care mi i-am facut in viata asta incep si incheie primavara. Cum unul e la Cluj si momentan in Polonia, e putin mai complicat sa ii fac cadouri handmade si perisabile de ziua lui. Asa ca am compensat cu tortul Adinei.

La multzi ani, to my dear fratzi,  persoana care asculta cu cea mai mare rabdare toate miorlaielile mele, despre diverse probleme, mai mult sau mai putin existentiale.

Nu am poze despre tot procesul pentru ca s-a intamplat la ore tarzii in noapte sau fix inainte de petrecere,  dar produsul final a fost un tort cu mousse de capsuni si de ciocolata alba si multe flori si gaze, for one special butterfly.

Saptamana trecuta am fost invitata la una dintre seratele de gatit organizate de Electrolux cu bloggeri, care mi-a adus aminte de singura si cea mai frumoasa petrecere surpriza organizata pentru mine. Adica mancare buna (pe care ne-am gatit-o singuri), oameni dragi, un pahar de vin, muzica nu prea tare si conversatie buna.

Cam asa a fost si in seara cu pricina, unde cu sprijin si incurajari permanente de la echipa Golin Harris & Electrolux am pus cap la cap urmatorul meniu:

Vinete la cu cuptor cu parmezan, pregatite de Anca Mitu de la Privileg Catering:

Am continuat cu o supa crema de brocoli pe langa care am infulecat un numar neprecizat de mini scones sarati, all compliments of Cristina de la Raftul Bunicii.

Mazi aka Chez Mazilique a scos artileria grea si ne-a dat gata cu un curry de pui cu lipii indiene. Ca sa va spun sincer, de cand am auzit ca e invitata Mazi sa gateasca, ma rugam in secret sa faca puiul asta memorabil. Si sa va mai spun ceva, eu nu manac picant, desi daca ma mai vede cineva infulecand la curry-ul lui Mazi imi pierd toata credibilitatea.

Iar mie mi-a revenit ingrata misiune sa inchei o cina atat de copioasa, cu o tarta de ciocolata cu sos de caramel sarat _ inghetata de vanilie.

Cu ocazia serii la Club Cortina mi s-a confirmat ceva ce banuiam despre mine. Nu stiu daca e valabil si pentru alti bakers sau bloggeri sau oameni care gatesc din placere sau profesionist, dar am descoperit ca I’m a control freak cand vine vorba de copt. Adica, marturisesc cu inima pe inima, ca ideea de a ma lasa total pe mana altcuiva in ceea ce priveste cumparatul ingredientelor si alesul instrumentelor m-a nelinistit – ca sa spun frumos.

Dar cum ni se dovedeste tuturor obsedatilor de control si detalii, in diverese ocazii, merita sa te mai si descretesti & things will turn out ok. Fetele de la Golin Harris au adus toate ustensilele esentiale iar bucataria aia e un rai al coptului, am numarat cel putin 7 cuptoare, electrice si foarte smart care mai au putin si vorbesc cu tine. Ceea ce la inceput e putin intimidant dar cu explicatii si ceva incredere devin prieteni pe care ai vrea sa-i iei acasa.

Dupa asa o cina ne-am rostogolit spre case si am auzit mai multe discutii despre diete ce aveau sa inceapa, dar credeti-ma, a meritat.

La cererea publicului :), iata si reteta de tarta:

Aveti nevoie de o coaja de tarta precoapta. Sosul de caramel se face din 100 ml apa si 200g zahar tos care se pun pe foc intr-o oala cu fund dublu (aici plita electrica face treaba mult mai usoara pentru ca poti regla f bine intensitatea caldurii si e uniforma, dar cum majoritatea detinem aragaze secretul e un foc mic, o oala de nadejde si atentie maxima cata vreme e caramelul pe foc). Se amesteca pana se topeste zaharul dupa care supraveghem siropul pana prinde culoarea caramelului. Imediat ce ajunge la culoarea dorita se ia de pe foc si se adauga, putin cate putin, 200 ml smantana dulce. Se mai adauga 2 lingurite de fulgi de sare si se toarna o treime in coaja de tarta coapta si se lasa la racit. Restul sosului l-am folosit pentru inghetata de vanilie.

Apoi am facut un ganache din 400g ciocolata neagra, maruntita peste care am turnat 400 ml frisca incalzita pana aproape de punctul de fierbere. Se amesteca usor cu telul sa nu incorporam prea mult aer, pana se topeste ciocolata si crema devine omogena. Se  umple tarta cu ea si apoi se lasa la temperatura camerei, sa se raceasca (daca se  pune la frigider, se grabeste procesul de racire/intarire dar nu va mai avea o suprafata lucioasa pentru ca face condens).

Am avut o saptamana mai incarcata (not that I’m complaining, deoarce cu cateva exceptii a fost o incarcare placuta – adica mult copt, racit si decorat).

Am inceput saptamana, cu un proiect simpatic – pentru premiera filmului Thor de la Cinema city, pentru care m-am gandit ca piesa de rezistenta sa fie ciocanul zeului, asa ca am purces la a face primul tort(uletz) tematico-sculptat care a iesit cam asa:

Apoi, miercuri seara, am bucatarit la invitatia celor de la Electrolux (mai multe despre asta in episodul urmator:

Si i-am pus capac saptamanii cu aceste prajiturele, sa le spunem petits fours. Ceva ce aduce a amandina in sensul in care au blat si crema de ciocolata dar fara scarbosenii de margarina in crema.
Blatul – unul din cele mai versatile si mai de incredere pe care le-am facut – il folosesc cu succes si la torturi.
200g unt
200g zahar
4 oua
150 faina
1/2 lingurita praf copt
50 g cacao
50 g ciocolata neagra, topita

Untul se bate cu mixerul si cu zaharul pana devine deschis la culoare si isi mareste putin volumul.Se adauga ciocolata topita si se amesteca, apoi se adauga ouale, unul cate unul, amestecand bine dupa fiecare ou. Pe cat posibil, compzitia nu ar trebui sa se taie, daca vedeti semne, adaugati putina faina. Se adauga amestecul de faina _ cacao _ praf de copt_ putina sare (amestecati-le separat mai intai) si se omogenizeaza cu o spatula. Se toarna intr-o tava de 20 x 20 de cm, tapetata cu hartie de copt si se coace 25 de minute, la 190 de grade C (sau pana trece testul scobitorii).

Intre timp facem un sirop din parti egale de zahar si apa ( 200g si 200 ml) pe care il aromatizam dupa preferinte sau stocuri. Al meu a fost cu jumatate de pastaie de vanilie si niste coaja de porocala zaharisita.
Apoi trecem la ganache-ul de ciocolata din 200 g ciocolata neagra, maruntita, peste care se toarna 200 ml smantana fierbinte si se amesteca pana devine o crema omogena.

Cand toti participantii s-au racit, incepe stratificarea. Mai intai taiem pe din doua blatul si il insiropam cu ajutorul unei pensule. Apoi pe o parte intindem ganache si pe cealata dulceata de zmeura. Apoi facem un sandvis si il lasam sa se odihneasca vreo 30 de minute la frigider, unde se cimenteaza prietenia dintre zmeura si ciocolata.

Scoatem sandvisul din frigider si il mai mazgalim cu niste ganache deasupra. Cat se raceste la frigider si stratul asta, intindem niste martipan,sa ajunga cam la 5 mm grosime si il asezam frumos deasupra stratului de ganache. Apoi ungem totul cu gem de caise (fierbinte) si il lasam tot vreo 20 – 30 de minute la frigider, sa se intareasca.

Se taie in patratele si se aseaza pe un gratar, pentru glazurare.

Ca si glazura m-am jucat cu niste fondant homemade – dar cum a fost prima data in care m-am indeletnicit cu asta, o sa revin cu detalii cand voi fi multumita de rezultate. Si m-am mai jucat un un ganache de ciocolata alba (200 g ciocolata alba si 100 ml de frisca fierbinte), turnat cat e inca foarte cald (la intervale chiar l-am mai incalzit cateva secunde in cuptorul cu microunde) ca sa ramana intr-o stare “turnabila”.
Decoratiuni din restul de ganache de cioco neagra si niste cristale rosii de zahar.

Pretty, simple & delicious.

Stiu putine persoane carora nu le place caramelul, iar caramelul sarat (putin) ii poate cuceri si pe inamicii declarati ai dulciurilor (da, stiu, e trist, chiar exista asa ceva :D). Am incercat mai multe retete de caramele dar pe cea de fata, pe care am descoperit-o pe Joy of Baking, am facut-o de mai multe ori din simplul motiv ca e minunat de simpla. Ingredientul principal care lipseste este glucoza lichida care e mai greu de gasit pe la noi ca martipanul si eu pastrez fiecare strop pentru florile mele de zahar. Din pacate fara glucoza, zaharul nu scapa ocazia sa produca cristale, asa ca unele caramele s-ar putea sa arate putin zaharisite pe deasupra, dar eu una n-am primit plangeri.

Apoi un lucru pe care o sa-l auziti/cititi mereu cand e vorba de zahar fierbinte e sa nu il lasati nesupravegheat si sa aveti mare, mare grija ca arde f repede si foarte rau. De obicei ridicam din spranceana cand citeam avertismentele dar prima mea tura de caramele m-a marcat mai mult decat as fi vrut, asa ca ma simt datoare sa pasez si eu avertismentul mai departe.

Avem nevoie de fix 3 ingrediente si ceva recuzita.

Ingrediente:
200 g zahar brun
200 g zahar alb
350 ml smantana dulce (30 – 32% grasime)
2 lingurite de fulgi de sare (nu sare normala, de bucatarie pt ca o sa fie prea sarate)

Recuzita ( pe care sa o aveti la indemana inainte sa va apucati de treaba):
termometru pt gatit
oala de inox cu fund dublu si pereti inalti
lingura de lemn
pahar cu apa calda si o pensula de patiserie
folie de aluminiu si doua tavi de chec

Cele doua tavi de chec se tapeteaza cu folie de aluminiu care se unge putin cu ulei
In oala se pune zaharul (ambele culori) si smantana _ o lingurita din fulgii de sare si se amesteca cu lingura de lemn in sirop pana incepe sa fiarba.

Cand incepe sa fiarba se pune termometrul inauntru si nu se mai amesteca deloc. Cu termometrul e o intreaga poveste – recomandarea e intotdeauna pentru cele speciale, pentru bomboane (care sunt din sticla si carcasa de metal). Al meu nu e tocmai cel mai potrivit pentru ocazie – cu sonda – dar isi face treaba atata vreme cat nu il las sa ajunga pana la fundul oalei, unde evident temperaturile sunt mai mari.

Apoi asteptam cuminti pana termometrul indica 118 grade C, si din cand in cand, “spalam” marginea oalei cu pensula de patiserie inmuiata in apa – tot pentru a impiedica recristalizarea zaharului.

Cand amestecul ajunge la 118 grade se ia de pe foc si se toarna in cele doua tavi pregatite. Apoi se presarea deasupra cealalta lingurita de fulgi de sare. S-ar putea sa nu vi se para cea mai buna idee, dar incercati macar pe una din tavi – trust me. Nu e destula sare ca sa acopere gustul dulce al caramelului dar e un contrast minunat care face totul mult mai interesant.

Se lasa cateva ore la racit, la temperatura camerei, apoi se taie cu un cutit dat cu putin ulei in dreptunghiuri care pot fi invelite in hartie de copt. De aici utilizarile sunt multiple: va faceti colegii ferciti, le faceti cadou familiei si prietenilor, le puneti intr-un bol pentru deliciul personal.

Cand am vazut prima data reteta de dulceata de banane m-am gandit instant la unt de arahide. Evident logica mea trece prin stomac. Adica, mie imi place untul de arahide (pe care l-am descoperit destul de tarziu avand in vedere ca nu e tocmai ceea ce imi punea mama pe farfurie pe vremea lui Ceausescu). Asa, de unul singur, untul de arahide e cam inecacios asa ca trebuie combinat cu ceva care sa il ajute sa alunece mai usor. Si cele mai fericite combinatii pe care le-am incercat pana acum sunt o dulceata de visine pe care am produs-o vara trecuta din recolta din visinul de la tara, dar care, din pacate, n-a fost prea mare. Cealalta varianta este banana taiata felii sau pasata cu furculita. Iar de azi intra pe lisa si dulceata de banane.

Reteta ii apartine unui pastry chef grec, Stelios Parliaros si am cules-o dintr-o revista pe care prieteni grijulii au adus-o din Grecia pentru fanaticii ca mine.

Daca va plac bananele e musai sa incercati reteta asta, se face foarte repede si cu putine fructe ai atat de putin de lucru cand vine vorba de pregatirea lor pentru a deveni dulceata. Dupa cum e usor de imaginat, iese destul de dulce dar minunat de aromata.

Sa trecem la fapte, zic:
1 kg de banane (cantarite fara coaja deci luati cam 1,5 – 1,7 kg)
550 g zahar
50 ml suc de lamaie
un baston de scortisoara
3 cuisoare
o jumatate de pastaie de vanilie, despicata in doua
50 gr rom
200 ml apa

Apa, sucul de lamaie, zaharul si mirodeniile se pun la fiert intr-o oala cu fundul gros. Intre timp, bananele se curata de coaja si se taie rondele (ale mele au fost undeva in jurul a 1 cm sau mai mult). Cand fierbe siropul se adauga bananele si se lasa la fiert cam 20 de minute, pana dulceata scade si se ingroasa. Daca aveti o cratita buna nu e nevoie de amestec decat spre final. Aveti grija ca la inceput dulceata se umfla (tipic 🙂 ) si in partea a doua bolboroseste si improasca cu dulceata fierbinte, asa ca mai bine va protejati mana cu o manusa de bucatarie, cand amestecati.

La final, dupa ce se ia de pe foc se adauga romul, se amesteca si se pune in borcane curate. Eu manac de cateva zile deja cu si fara peanut butter si va doresc acelasi lucru!

Micul dejun e masa mea favorita (daca am mai zis-o, scuzati repetitia, dar asa e). E cea mai guilt-free dintre toate mesele pentru ca e permis (poate nu tocmai sanatos) sa mananci cam orice – prajituri, oua cu bacon, englezii mai manaca si o fasole on the side.

Evident micul dejun pentru mine inseamna ceva dulce, cateodata oua si daca sunt la hotel, ma scap si la ceva din categoria bacon sau cascaval (cedez usor la bufetul de la hotel 🙂 ). Din pacate, insa, rareori ma si mobilizez dimineata sa fac ceva ce poate fi numit mic dejun iar in ultima vreme il sar cam des, cu mare parere de rau si multe remuscari. Asa ca in week-end incerc sa recuperez si sa imi fac diverse pofte.

Duminica trecuta pohta ce-am pohtit au fost acesti scones englezesti care ma tentau de multa vreme, doar pentru ca in poze arata a fi niste chestii uscate iar in titluri au de obicei cuvantul “fluffy” sau “creamy” si trebuia sa vad care e legatura. Ei bine, sunt si “fluffy” si “creamy”, se fac in maxim 30 de minute cu tot cu copt (sau mai putin, depinde de cuptor) si sunt minunati calzi, la micul dejun.

Exista multe retete out there, dar pentru ceva englezesc (sau scotian potrivit Wikipedia) nu puteam sa merg decat pe mana Good Food, asa ca am scos repede din vraful de reviste pe cea insemnata de multa vreme cu post it, la reteta lui Jane Hornby de scones, pe care am adaptat-o in functie de disponibilitatea ingredientelor de la mine din frigider (adica iar n-aveam lapte).

Am pus cuptorul sa se incalzeasca la 200 de grade C (data viitoare as merge chiar mai sus, pe la 220). Intre timp am cantarit 350 de grame de faina, am amestecat-o intr-un bol cu 2 lingurite de praf de copt, o jumatate de lingurita de sare si patru linguri de zahar vanilat productie proprie – adica pe care il tin la borcan cu toate resturile de pastai de vanilie pana primeste o aroma minunata.

Apoi am luat 80 g de unt rece taiat cuburi si l-am amestecat cu varful degetelor, cum se face pentru aluatul de tarta, pana amestecul arata ca niste firmituri. Am facut o groapa in mijlocul amestecului si am turnat 180 de ml de lapte batut, incalzit putin in prealabil. Se amesteca repede cu o lingura pana incepe sa se desprinda de pe marginile bolului (lucru care se intampla destul de repede) apoi se pune pe o suprafata pudrata cu faina, si se mai framanta de doua – trei ori, dar nu mai mult, ca sa nu se intareasca la copt.

Tot cu mainile pudrate cu faina, se intinde putin aluatul, trebuie sa fie destul de gros – 3 – 4 cm si se taie cercuri cu o forma de fursecur (sau pahar) data putin prin faina. Se dau cu putin ou batut si se baga la cuptor pentru 15 – 20 de minute. Stati cu ochii pe ele pentru ca, in functie de cuptor, se pot coace mai repede (adica in 10 – 15 min).

Odata scoase din cuptor le-am mai lasat sa se odihneasca pe un gratar vreo 10 minute, apoi le-am despicat si l-am umplut cu cream cheese (gen Philadelphia) si dulceata de fructe de padure. Primul scone a sfarsit inainte de a apuca sa-i fac poza, pentru ca am zis ca iau o muscatura artistica si inainte sa apuc sa ma intind dupa aparat disparuse.

N-am fost plecata in vacanta la Rio de Janeiro (desi dupa lunga absenta asa s-ar zice) ci am stat ingropata in diverse treburi profesionale sau personale. Dar ca sa vedeti ca nu am stat degeaba, mai jos stau marturie minunatiile pe care le-am facut cu cei doi chefs de la Kalitera (mama si Gelu) si Paul ca ajutor, pentru premiera filmului de animatie Rio, la Cinema City Cotroceni.

Filmul este foarte bine realizat, plin culoare si foarte dragut. Nu e din seria Shrek sau Ice Age, adica personajele sunt destul de conventionale, dar e un deliciu 3D.

Nici noi nu ne-am lasat mai prejos si am facut niste minunatii care au fost rase de masa, cat ai zice Rio :D.

Weekend-ul trecut am fost plecati la tara si, desi imi fac un mic bagaj de lucruri esentiale, in caz ca ma apuca cheful de copt (lucru foarte probabil) sau avem cu cine imparti desertul (asta e mai greu de cand anumite persoane, se stiu ele care, au plecat si ne-au lasat singuri), optiunile sunt totusi limitate.

Am observat ca cel mai des la tara fac tarte (si fripturi de porc, dar asta ar fi pt alt blog :p). Asta pentru ca necesita putine ingrediente, pe care le pot gasi cu usurinta (sau aduce de acasa) si daca e vara, am sanse sa fie ceva fructe proaspete prin gradina.

De data asta am luat martipan cu mine iar restul ingredientelor, fie le aveam, fie le-am rezolvat rapid dintr-un supermarket in care am intrat pe drum. Intentionam sa incerc reteta lui Michel Roux, din minunata carte ” Pastry, Savoury & Sweet“, dar reteta lui a sfarsit prin a fi doar o referinta pentru ca am citit in diagonala si am folosit cantitati diferite si alt procedeu. La un moment dat o sa incerc si reteta lui pentru ca sunt curioasa care ar fi diferentele.

Pana acum am experimentat cu trei aluaturi pentru tarte: pate brisee, pate sucree si pate sablee. Primele doua sunt destul de asemanatoare ca si textura, prima nu are zahar deci poate fi folosita si pentru tarte sarate. Pate sablee e din cu totul alta categorie. Se lucreaza destul de usor cu ea, pt ca are mult unt, care atunci cand aluatul e rece, il face usor de modelat, odata coapta ti se topeste in gura, dar are si un neajuns – tartele sunt mult mai fragile.

Pentru aluatul nisipos am folosit 200 g unt, 250 g faina, 100 g zahar pudra, un ou intreg si putina sare (un sfert de lingurita pentru pedantii in bucatarie – btw daca n-ati citit cartea lui Julian Barnes, v-o recomand cu mare, mare caldura). Faina am pus-o intr-un bol mare, am adaugat untul semi-rece, taiat cuburi si am inceput sa il amestec cu faina & sarea & zaharul pudra, folosind doar varful degetelor. Cand nu mai sunt bucati mari de unt si aluatul arata ca niste firmituri se adauga oul si se lucreaza tot cu varful degetelor pana incepe sa se adune aluatul de pe peretii bolului, la momentul asta poate fi scos pe masa unde se framanta putin (adica il intinzi cu podul palmei, il strangi si repeti miscarea de 2-3 ori). Apoi l-am lasat la rece sa se odihneasca, aprox o jumatate de ora.

Am intins aluatul intr-o foaie destul de subtire (cam 4 mm) si am taiat cercuri, cu o forma pentru fursecuri de 8 cm in diametru (se poate si cu un phar, ceasca, totul e sa ajunga, putin peste marginile formei de tarta.

Tartele se lasa inca vreo 20-30 de minute la frigider si inainte de a fi bagate la cuptor se inteapa in vreo doua locuri cu furculita.
Se coc la 190 de grade pentru 20 de minute (din care 12 – 13 minute orb – punand cate o forma de tarta goala intr-una cu aluat, dupa 13 minute am scos formele pentru copt orb si am lasat tartele sa se rumeneasca).

Tartele coapte si racite le-am umplut cu cate un disc de martipan peste care am turnat ganache de ciocolata neagra (200 g smantana dulce se aduce la punctul de fierbere si se pune peste 200 g ciocolata tocata). Am facut o tarta mare si 14 mici pentru care am avut nevoie de 400 g de martipan si ganache-ul de mai sus (altfel, aluatul ajunge cam de 24 – 25 de tarte mici).

Am mai caramelizat o mana de migdale intr-o lingura de zahar, le-am racit si le-am spart folosind ce-aveam la indemana. Apoi le-am asezat artistic in mijlocul tartelor mici si pe marginea celei mari si am asteptat oaspetii :).

Later edit: avand in vedere ca martipanul e greu de gasit, tarta asta se poate face si cu frangipane.