Voi ce faceti de Sarbatori?

Deja mi-a trecut pe la urechi de cateva ori intrebarea asta ceea ce m-a convins ca ne apropiem inevitabil de luna decembrie, de Craciun, de sfarsitul anului (am auzit ca al lumii s-ar fi amanat dupa noile calcule).

Anul asta eu si Paul suntem in situatia aceea incerta in care ridicam inca din umeri si zicem ca nu stim. In ultima jumatate de an am trecut amandoi prin ceva schimbari ceea ce face ca viitorul sa fie mai imprevizibil ca de obicei. Unele schimbari le-ati mai intrezarit prin ceva postari dar urmeaza sa va povestesc mai in detaliu cand va fi vremea.

Momentan ma preocupa ceva ce are legatura cu Craciunul si poate fi planificat fara sa stii si ce faci de sarbatori: cadourile. Mie una imi face egala placere sa ofer si sa primesc cadouri. E ceva asa magic in aer cand cineva drag primeste un cadou pe care l-ai ales, impachetat si oferit cu gandul la luminitele alea din ochii respectivei persoane cand va rupe ambalajul. Iar sentimentul e cu atat mai puternic cand oferi un lucru iesit din mainile proprii.

Eu am facut treaba asta si, va spun, daca aveti putin timp si dispozitia necesara, merita din plin. Asa ca m-am gandit sa va propun o mini-serie de dulciuri pe care le puteti pune intr-o cutie frumoasa cu care sa ii bucurati pe cei dragi de sarbatori.

Voi ce faceti de Sarbatori? 2

Ideea cu seria asta de postari mi-a venit cu un curier. Acum ceva saptamni (sa tot fie 3…) primesc de la Heidi via Deci se poate PR un pachetel cu vreo 3 feluri de ciocolata si tot felul de ingredinete aranjate frumos intr-o cutie rosie. Cred ca cei de la Heidi sunt cam singurul producator local de ciocolata care se straduieste sa vina mereu  cu lucruri noi si inedite pentru iubitorii de ciocolata de la noi – cum este Chocoworld, concept store-ul lor unde iti poti crea propria ciocolata si cum sunt combinatiile cateodata de-a dreptul curajoase pe care le lanseaza cam in fiecare sezon. Ei, sezonul asta, cei de la Heidi, in colaborare cu Swissair vin cu un concurs de pe urma caruia 4 cioco addicts norocosi vor vizita locuri precum New York, Florenta, Zurich si Muscat (peninsula Araba). Eu n-am cunoscut pana acum gurmanzi carora sa nu le placa si calatoriile asa ca intindeti mana dupa ambalajele acelea de ciocolata Heidi de pe birou (al vostru sau al colegului) si intrati pe www.heidicampaign.com ca sa vedeti cum puteti pleca prin locurile acelea minunate. Vestea buna e ca promotia e valabila pana pe 31 decembrie asa ca nu aveti motive sa o ratati, avand in vedere ca o ciocolata-doua tot o sa cumparati ca sa puneti in ghete de Mos Nicolae sau de Craciun.

Un alt motiv pentru care poate vreti sa cumparti o ciocolata Heidi neagra, este ca sa faceti prima dintre ideile mele pentru cadouri handmade, careia sa ii zicem bomboane din martipan invelite in ciocolata.

Voi ce faceti de Sarbatori? 3

Din pachetelul pe care l-am primit eu de la Heidi am ales cea mai inchisa ciocolata, n-as putea spune cu precizie ce proportie de cacao avea pentru ca nu erau etichetate dar eu as recomanda Heidi Dark Intense 75% cacao. Initial planul meu era sa temperez ciocolata (ceea ce ar fi insemnat sa transform reteta intr-un foileton mai mare decat e) dar din mai multe motive (esential fiind acela ca termometrul meu electronic nu era acasa) am sarit peste faza asta. Temperarea ciocolatei e un pas foarte important cand faci orice fel de bomboane, tablete, orice invelit in ciocolata. Nu ma intind acum la explicatii (poate apuc sa va arat odata cum se face) dar ideea de baza e ca atunci cand topiti ciocolata odata racita ea nu mai arata la fel – va avea dungulite sau puncte albe, se va topi mult mai repede cand puneti mana pe ea, va fi mata si nu lucioasa, etc. Probabil vi s-a intamplat de multe ori sa cumparati o ciocolata care in loc de aspectul lucios pe care va asteptati sa il aiba sa fie mata si acoperita cu un fel de film albicios iar in cutie sa gasiti si o explicatie de la producator cum ca ciocolata nu e stricata dar pe care sa nu o credeti decat pe jumatate. Intr-adevar ciocolata respectiva nu era stricata (asta daca termenul de expirare nu era depasit) ci trecuse prin variatii de temperatura destul de mari astfel incat sa iasa din starea temperata in cea ne-temperata moment in care untul de cacao si zaharul din ea incep sa iasa la suprafata si formeaza invelisul acela albicios.

Spre surpriza mea, bucatica mea de ciocolata Heidi s-a comportat foarte bine si fara temperare dar oricum aveam sa folosesc ingredientele din cutie ca sa acopar faptul ca am luat o scurtatura si n-am temperat ciocolata.

Voi ce faceti de Sarbatori? 4

Ajungem iar la problema spinoasa “de unde iau martipan” pe care am mai dezbatut-o si la care sper ca s-a gasit solutie intre timp – eu una am vazut cu ochii mei la Metro martipan Dr. Oetker, in ambalaje de 200 de grame. Eu m-am folosit de ultimul “salam” de martipan pe care il mai aveam din Danemarca. Am luat un botz de martipan, l-am intins pe un taietor de plastic (de care am constatat ca nu se lipeste). Foaia mea avea o jumatate de cm grosime dar puteti sa o faceti si mai groasa. Apoi cu ce cuttere aveti la indemana – eu am mers pe litere si stelute) taiati niste forme. Cutterele le-am dat inainte de fiecare decupare prin zahar pudra ca sa nu se lipeasca (prea tare) de martipan.

Voi ce faceti de Sarbatori? 5

Apoi am topit ciocolata taiata marunt in prealabil. La partea asta aveti mare grija – nu o puneti direct pe flacara ci pe baie de aburi sau daca optati pentru microunde verificati si amestecati la intervale de 10 – 15 secunde. De asemenea, aveti grija sa nu lasati nicio picatura de apa sa ajunga in ciocolata pentru ca se taie si nu o mai puteti folosi decat la copt.

Voi ce faceti de Sarbatori? 6

Am tavalit formele mele din martipan in ciocolata, cu ajutorul a doua furculite, le-am pus tot pe un tocator din plastic – inainte sa le asezati scuturati-le putin deasupra bolului ca sa mai picure din ciocolata in exces – si am presarat deasupra 3 din ingredientele din cutia magica – coaja de portocale deshidratata, fistic maruntit si ceea ce cred eu ca sunt niste merisoare deshidratate (chestiile roz). Dar evident puteti opta pentru orice altceva – de la nuci, alune, migdale la nuca de cocos (colorata sau nu), drajeuri colorate, etc.

Voi ce faceti de Sarbatori? 7

Cand m-am plictisit de taiat forme am facut bilute din martipan in centrul carora am infit cate o aluna de padure si le-a tratat la fel ca pe litere si stelute.

Voi ce faceti de Sarbatori? 8

Pana ne mai auzim pe aceeasi tema, daca v-am starnit interesul, merita sa aruncati un ochi si pe urmatoarele retete mai vechi de pe blog, care pot fi adaugate la cutia de goodies:

– caramele 

Voi ce faceti de Sarbatori? 9

– trufe de ciocolata (reteta de trufe este la finalul postarii respective)

Voi ce faceti de Sarbatori? 10

– jeleuri de portocala

Voi ce faceti de Sarbatori? 11

– macarons

Voi ce faceti de Sarbatori? 12

– chocolate chip cookies

Voi ce faceti de Sarbatori? 13

Prajitura rasturanta cu prune si nostalgie

Asta e probabil primul meu hit in materie de prajituri. Cred ca eram in clasa a 10-a cand am dat peste reteta asta in ceea ce cred ca era o carte de bucate semnata Sanda Marin. Nu stiu precis ce era pentru ca volumul nu mai avea de mult coperta, era format din mai multe bucati care isi castigasera independenta fata de cotor iar unele pagini erau pline de urme uleioase sau ciocolatoase in functe de sectiune.

Sigur era toamna cand am facut prima data prajitura pentru ca pe vremea respectiva mancam si gateam in functie de sezon iar toamna prunele si merele erau ceva nelipsit din curtea si beciul nostru. Ca sa va explic mai bine, aici am crescut eu:

Si asta e privelistea din spatele casei
Asa ca, inevitabil, toamna, cam dupa ce incepea scoala venea un week-end in care, in ciuda protestelor vehemente (mai ales din partea mea) eu si sora mea eram scoase cu noaptea in cap de sub plapumi si impreuna cu toata familia (cateodata si ceva vecini sau prieteni) mergeam “In deal” unde era livada noastra cu pruni. Diminetile erau reci si clare si iarba era acoperita de bruma iar prunele aveau patina aia catifelata pe care doar fructele culese direct din copac o au. Acum, cu setea de orasean de conjunctura, nu imi pot imagina o zi de toamna mai frumoasa. 
Dar sa revenim la prunele noastre de supermarket care sedeau la mine in frigider de vreo saptamana sperand, si eu si ele, ca nu se vor petrece fara vreun rost pe lumea asta. Si exact cand s-a racorit vremea si am simtit ca e toamna (dupa un septembrie care mi s-a parut insuportabil de calduros si interminabil) si soarele a inceput sa aiba dinti mi-am amintit de diminetile cu bruma si prajitura asta pe care am facut-o obsesiv in toamna in care am descoperit-o.

Prajitura e ceva asa de simplu ca mi-a luat mai mult sa bat campii verzi ai amintirilor mele din copilarie decat sa va explic cum se face.

Eu am folosit o tava de chec dar daca vreti, puteti folosi o tava mai mare (de ex cea cu care vine dotat cuptorul) doar ca va trebui sa dublati cantitatile. Tava am uns-o cu unt si am pornit cuptorul la 200 de grade C. Am scos samburii de la 650 g de prune (au ramas cam 500 g) le-am amestecat cu 100 g de zahar si le-am dat la cuptor, in tava data cu unt. Se lasa vreo 15 de minute pana se inmoaie prunele si bolborosesc in siropul lor.

Intre timp, am separat 4 oua. Albusurile le-am batut spuma cu un praf de sare, am adaugat 4 linguri de zahar si am batut din nou pana spuma a devenit tare si zaharul pare ca s-a topit. Am adaugat o lingurita de exctact de vanilie si cele 4 galbenusuri, am omogenizat cu mixerul. La final, se adauga 4 linguri de faina pe care le-am amestecat cu o spatula, usor, astfel incat amestecul sa ramana pufos. 

Am scos prunele de la cuptor si am turnat pandispanul peste ele. Se reduce focul la 180 de garde C si se coace prajitura cam 30 de minute, pana ce e rumena. Imediat ce e scoasa din cuptor trebuie rasturnata pe un platou sau un taietor astfel incat pandispanul sa se imbibe cu siropul acela minunat lasat de prune (cu cat sunt mai coapte prunele, cu atat vor lasa mai multa zeama). 

Eu n-am asteptat prea mult sa se raceasca, am pus repede de un ceai si am batut putina smantana pentru frisca, adaugand foarte putin zahar brun si o lingurita de scortisoara. 
Din pacate acasa, la Nasaud, nu mai ajung decat foarte rar dar prajitura asta pot sa o fac de cate ori vreau si sa ma afund in butoiul cu nostalgie cu o felie de prajitura intr-o mana si un ceai in cealalta

Tarta cu ciocolata neagra si inghetata cu ciocolata alba

Am avut niste surprize neplacute in ultima vreme (deh, oamenii nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi, nu? ) asa ca am zis sa ma dreg cu ceva ciocolata. Si ca sa nu suparam nici zeii ciocolatei albe nici pe cei ai ciocolatei negre le-am adus tribute amandurora.

Asa ca am facut “cea mai buna tarta cu cicocolata pe care am mancat-o vreodata” cum a fost botezata de niste musafiri pe care i-am ospetit acum mai multi ani. Tarta asta e ruda cu una din “The Great Book of Chocolate” a lui David Lebovitz la care i-am mai adus eu niste modificari. Daca nu aveti forme individuale de tarta nu-i bai se poate face o singura tarta mare. Tarta am acompaniat-o cu “cea mai buna inghetata” cum a fost botezata de sotul meu, Paul (pe care nu stiu daca sa il credeti, el zice asta despre toate deserturile mele <3 ).

Tarta cu ciocolata

De mai multa vreme vreau sa incerc o crusta de tarta pe care sa nu fie nevoie sa o coc, mai de cheesecake asa, si cum acum n-aveam atat de mult timp la dispozitie mi-am zis ca a sosit momentul.
Asa ca am luat 170 g biscuiti graham din cei folositi la cheesecake, 80 g alune de padure si am maruntit totul intr-un robot de bucatarie apoi le-am amestecat cu 80 g de unt topit si am umplut 6 forme individuale de tarta (cu diametrul de 10 cm).

Pentru umplutura de tarta am pus intr-o oala pe foc foarte redus 140 ml smantana pentru frisca impreuna cu 250 g ciocolata neagra pana s-a topit ciocolata si umplutura a devenit omogena. Nu lasati ciocolata singura pe foc, stati langa ea pana se termina procesul pentru ca se arde foarte repede daca trece de o anumita temperatura. Lasati ciocolata sa revina la temperatura camerei si adaugati, pe rand, 2 oua intregi. Omogenizati si umpleti tarta/tartele care se dau la cuptorul incins la 175 de grade C pentru 25 de minute. E din nou ca si la cheesecake, mijlocul trebuie sa para inca moale cand le scoateti din cuptor. Le lasati sa se raceasca si ati terminat cu tartele.

Inghetata cu ciocolata alba

Vara asta mi-am luat un atasament pentru mixer care face inghetata. Nu e mare lucru, e format din 4 componente plasticoase dintre care esential este bolul care trebuie tinut la congelator 24 de ore inainte de a face inghetata. Nu e cel mai performant mod de a face inghetata acasa (exista masinarii care fac toata treaba fara sa tii ceva la congelator in prealabil) dar merge. Iar daca esti mare fan inghetata asa cum sunt eu va deveni o ustensila indispensabila. Nu vreau sa fac din articolul asta o oda inghetatei de casa dar, va zic, stii ce pui in ea, faci inghetata din ce vrei tu, aromele sunt naturale si faci combinatii pe care nu le veti gasi niciodata in magazine. Asta nu inseamna ca daca sunt in centrul vechi nu dau pe la “La Delicii” pentru cel putin un scoop de ingetata cu cookies sau noua mea pasiune cu scortisoara, inseamna doar ca pot sa imi fac de cap si acasa aproape oricand (din 24 in 24 de ore :D).

Pentru inghetata am pus 270 g ciocolata alba si 250 g smantana pentru frisca la incalzit (ca si la tarta, pe foc mic, mic si pazita) pana s-a topit ciocolata. Intr-o alta cratita puneti 400 ml de lapte la incalzit si intr-un alt bol frecati 5 galbenusuri cu 50 g de zahar si turnati laptele incalzit peste ele amestecand bine. Turnati amestecul de galbenusuri inapoi in castronul in care ati incalzit laptele, reduceti focul la minim si amestecand in continuu asteptati sa se ingroase putin amestecul. Ingrosarea asta nu e ceva foarte vizibil, nu e ca si la crema de patiserie, veti observa ca amestecul isi schimba usor consistenta care devinde putin mai apropiata de cea a smantanii pentru frisca (cea uht care e subtire). Oricum amestecul nu trebuie sa fiarba sub nicio forma si mai bine folositi un bain marie daca nu sunteti siguri ca veti reusi tinand cratita direct pe flacara/plita. Dupa ce luati amestecul de pe foc, turnati-l printr-o strecuratoare peste ciocolata alba si raciti amestecul bine (la frigider). Apoi fie il turnati in masinaria de inghetata fie il puneti la congelator si urmati procedeul descris aici.

Atat tarta cat si inghetata sunt bune luate separat dar impreuna fac un desert magic. Tarta este destul de intensa si are nevoie de ceva mai light sa o completeze si sa ii scoata in evidenta textura extraordinar de cremoasa a umpluturii.

Cofetar in Tara Minunilor

Poate v-ati intrebat ce am mai facut de la crumble-ul ala cu prune. Sau poate nu, dar eu va zic oricum, ca de asta am blog :D. Pai am decorat de m-au durut degetele si doua zile n-am mai vrut sa ma ating de nimic. Saptamana trecuta se prea poate sa fi fost cea mai aglomerata din an pentru mine si am asteptat-o cu un amestec de nerabadare si teama, un mix de sentimente pe care l-am mai avut anul trecut in preajma Craciunului, cand am facut cele 1600 de cupcakes decorate individual. Poate nu e tocmai o coincidenta ca “vinovatii” de data asta au fost tot fetele de la New Age Media care vin numai cu idei care mai de care mai colorate (nici nu e de mirare avand in vedere ca toata ziua sunt inconjurate de campanii, afise sau chiar personaje – de carton, plastic sau plus, dupa caz – din cele mai noi filme).

Ei, de data asta ocazia cu care ne-am reunit iar fortele creative a fost petrecerea lor de 5 ani cu tema Alice in Tara Minunilor, cu infuzii serioase din filmul lui Tim Burton. Eu m-am ocupat de aprovizionarea mesei cu dulciuri fel de fel

Cofetar in Tara Minunilor 26
Photo Credits Doru Oprisan Photography – www.doruoprisan.com

 

Cofetar in Tara Minunilor 27
Photo Credits Doru Oprisan Photography – www.doruoprisan.com
Cofetar in Tara Minunilor 28
Photo Credits Doru Oprisan Photography – www.doruoprisan.com

Si de un tort la care sa fi tot lucrat vreo saptamana si care a iesit exact cum mi-am imaginat. Povestea in sine si filmul lui Tim Burton sunt atat de pline de elemente pe care le poti reprezenta pe un tort incat a fost greu sa ma opresc din adaugat decoratiuni, dar sfantul deadline a facut asta pentru mine si la un moment dat chiar a trebuit sa ma opresc si sa duc tortul la petrecerea oamenilor, desi tentatia a fost mare sa il opresc pentru mine (macar pe palarier :))

Ei si dupa ce am plecat din Tara Minunilor nu am avut timp sa ma imi trag sufletul ca am mai facut un roi de fluturi pentru niste cupcakes si pentru un mini tort pentru un botez

Niste hipopotami haiosi si iarasi sute de prajiturele pentru o nunta  foarte colorata cu o tema ultra simpatica

Cofetar in Tara Minunilor 35
cu aranjamente florale si recuzita Maison Dadoo

Si un tort pentru o aniversare cum putini dintre noi au ocazia sa sarbatoreasca – 50 de ani de casatorie. Cele 6 matrioshki de pe tort simbolizeaza cate o generatie din familia cuplului sarbatorit si se leaga de afinitatile lor cu limba si cultura rusa. Pe langa ocazia absolut speciala pentru care a fost facut mai sunt niste mici coincidente care fac toata intamplarea si mai simpatica pentru mine (de  fix azi incolo eu si Paul mai avem exact 48 de ani pana la un tort similar iar Paul este rus lipovean).

Cofetar in Tara Minunilor 36

De azi sunt din nou pe metereze pentru ca ma asteapata iar curcubeuri de fluturi si niste personaje Disney :).

Prajitura toamnei si petrecerea verii

Crumble e o prajitura care sta de multa vreme in lista mea de incercat, am numarat nu mai putin de 8 retete de crumble carora le-am pus semn dar cumva am gasit mereu altceva de facut. Ei bine pana aici, pentru ca declar pe propria raspundere ca asta ar putea fi desertul meu favorit toamna asta.

Marea descoperire am facut-o la petrecerea BBC Good Food, unde m-am dus cu frica in san si m-am intors ca de la cei mai buni prieteni. Ca sa va spun sincer asta cu networkingul si imprietenitul cu lumea la intalniri de socializare era probabil lucrul pe care il evitam cat puteam la munca, ceva destul de greu de facut cand lucrezi in comunicare. Iar cel mai grozav era cand trebuia sa merg la sindrofii singura. Lucru care se intampla mai des decat imi doream si care rezulta intr-un sir lung de sms-uri catre prietena mea, Adina, pe care sper ca nu le-a pastrat pentru posteritate ca nu erau gandurile mele cele mai bune :).

In acest context general primesc eu invitatia la Good Food BBQ Party pe care o accept cu gratie desi se contura posibilitatea sa merg singura. Ce m-a facut sa nu ezit de data asta a fost ca in ultimul an am cunoscut oameni care mai de care mai faini din sfera foodie blogs, cu cateva zile inainte le cunoscusem si pe fetele de la Good Food care nu numai ca nu mananca bloggeri dar sunt simpatice foc. Ca sa nu mai spun de meniul cu burgeri, mici, carnaciori din curcan (courtesy of Penes), toate sortimentele pamantului de ketchup Heinz (de care m-am putut bucura in tihna fara se se mire Paul de cantitatea de ketchup pe care pot sa o pun peste mancare), porumb copt si deserturi fel de fel, pregatite toate de echipa Good Food.

Si chiar a fost cu happy end, mancare a fost minunata (dovada obsesia pe care am dezvoltat-o pentru crumble-ul cu prune la care ajungem in curand), foarte multe fete cunoscute si prietenoase si o locatie pentru care merita sa va aventurati prin zona Otopeni daca planuiti un eveniment cu ceva zeci de invitati (aviz amatorilor de nunti cu ceremonia in aer liber si loc de facut poze frumoase in iarba sau sub un nuc batran).

Dar ia mai bine sa nu mai bat eu apa in piua si sa va arat cum a fost:

Prajitura toamnei si petrecerea verii 38
Foto credits: BBC Good Food
Prajitura toamnei si petrecerea verii 39
Foto credits: BBC Good Food
Prajitura toamnei si petrecerea verii 40
Foto credits: BBC Good Food
Prajitura toamnei si petrecerea verii 41
Foto credits: BBC Good Food
Prajitura toamnei si petrecerea verii 42
Foto credits: BBC Good Food
Prajitura toamnei si petrecerea verii 43
Foto credits: BBC Good Food

Si acum sa va zic cum sta treaba cu crumble-ul. Nu e o prajitura eleganta ba chiar parca se indaratniceste sa ascunda faptul ca e atat de buna sub o crusta maronie care nu pare sa promita prea multe. Dar crusta e un fel de biscuit dulce, crocant si aromat care completeaza perfect fructele acrisoare si coapte incet.

Am adaptat reteta pe care am primit-o de la Good Food post party, partial pentru a converti canile in grame si partial pentru ca nu am citit-o bine si am cumparat mai putine prune decat trebuia.

2 kg de prune (spalate si fara samburi) se pun la zemuit o ora impreuna cu 100 de grame de zahar brun.

Pentru partea crocanta se amesteca 200 g unt la temperatura camerei cu 125 g faina, o lingurita de scortioara macinata, putina sare si 150 de grame de zahar brun pana devine un amestec omogen. Apoi se adauga 2 oua, mixand astfel incat aluatul sa fie omogen. Pe final se adauga 50 g fulgi de migdale si 50 g alune de padure prajite si maruntite (evident puteti opta doar pentru alune sau doar pentru migdale, care nu e musai sa fie fulgi).

Incingeti cuptorul la 200 de garde C si scoateti o forma termorezistenta (sau doua) in care mai intai turnati prunele cu sucul pe care l-au lasat si peste care intindeti aluatul. Tava nu trebuie umpluta cu varf, pentru ca la copt sucul lasat de fructe incepe sa bolboroseasca si poate sa dea pe dinafara si sa va treziti cu vecini alertati de fumul gros care iese din cuptor. De asta, mai bine impartiti compozitia in doua recipiente daca nu aveti unul destul de mare (eu am folosit o forma dreptunghiulara 21 x 27 cm si adanca de 4 cm si una rotunda cu diametrul de 12 cm dar care s-au dovedit putin neincapatoare, asa ca sfatul meu ar fi sa optati pentru ceva mai mare). Crumble-ul trebuie sa stea 50 de minute la cuptor sau pana crusta de deasupra e coapta peste tot, o sa vedeti ca in mijloc se coace putin mai greu, mai ales daca tava e mare si atunci poate trebuie sa prelungiti timpul de coacere cu 5 – 10 minute.

Crumble-ul e excelent caldut si ar fi fost nemaipomenit cu o lingura de inghetata simpla, de vanilie, alaturi dar al meu nu a apucat inca sa se intalneasca cu inghetata pentru ca dispare in mod miraculos din tava.

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi)

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 48
Photo credits: BBC Good Food

Inainte de frumoasa escapada in Kefalonia primesc o invitatie de la the lovely Raluca de la BBC Good Food cum ca ma invita sa ma intrec la Arena Bloggerilor, un eveniment conex concursului mare pentru bucatari, organizat de Selgros si caruia ii zice Arena Bucatarilor. Scanez eu regulamentul si ma opresc pe la randul in care scria ca e vorba de gatit mancare si imi pun problema daca ar fi cazul sa refuz politicos. Apar pe fir Ana, Mazi si Monica si ma ademenesc sa ma inscriu cu promisiunea unei reuniuni aproape complete, ca cea de la Marriott si zic, bine, hai si eu. Intre timp Ana gaseste ceva mai bun de facut si ma lasa sa ma descurc singura (eu aveam asa un fel de scenariu ca ea imi gatestea mancarea si eu ii faceam desertul si apoi eram descoperite si puse sa ne predam sorturile si mergeam sa bem cocktailuri pe plaja).

Finalmente, am impartit Arena cu Monica si Irina la dreapta mea (nu in poza, ci in cort 🙂 ) si cu Andreea si Catalina la stanga, asa ca de companie placuta n-am dus lipsa. Fiecare dintre noi a primit o masa mare de lucru pe care erau aliniate o plita cu inductie, un cuptor electric, un mixer vertical cu atasamentele de rigoare, niste oale si tigai, diverse ierburi aromatice, ulei, sare, piper, otet, miere, pasta de tomate, mustar, praf de copt, zahar, zahar vanilat si mi se pare ca era si drojdie uscata.

Apoi, fiecare dintre noi a primit cosul cu ingrediente obligatorii pe care era musai sa se le folosim in prepararea  unui antreu, a unui fel principal si a unui desert. Cosurile au fost identice pentru toate cinci si trebuia sa ne folosim de absolut toate ingredientele care erau dupa cum urmeaza: cotlete de miel, creveti intregi, cruzi, midii proaspete, trei dorade curatate, oua, telemea de oaie, piersici, ceapa verde, ardei gras rosu, zucchini, ciuperci champignon, rosii cherry, smantana pentru frisca, smantana pentru gatit, pepene galben, ciocolata neagra, foi de placinta, zmeura proaspata, paine bagheta, usturoi, smochine proaspete.

Mai era o lista de ingrediente optionale din care puteam cere cate ceva, ca sa completam lista de ingrediente obligatorii: unt 82% grasime, lapte, malai, faina, gris, pesmet, amidon, zahar pudra, hrean, lamai, portocale, susan, gelatina pudra, scortisoara, dulceata de afine, vin alb si vin rosu, coniac. Eu mi-am ales unutul, laptele, faina, amidonul, portocala si lamaia, vinul alb.

Am tot rotit ingredientele obligatorii pana am reusit sa le includ pe toate, n-a fost asa usor si cred ca cel mai tare m-am cramponat pepenele galben, de telemea si de foile de placinta. In final am decis sa merg pe lucruri simple si gustoase, in spiritul Good Food si al bucatariei de campanie in care eram si am aliniat spre jurizare urmatoarele: o supa de fructe de mare, cotlete de berbecut la gratar si croustade cu legume la tigaie si o tarta cu crema de vanilie si fructe proaspete. Nu pot sa spun ca m-au dat emotiile afara din casa, eram setata pe ideea ca venim sa ne amuzam mai degraba decat sa concuram si asa a fost si atmosfera in mica noastra arena.

La premiere in schimb au dat navala emotiile pe mine pentru ca nu ma asteptam sa castig. Asa ca am urcat ca teleghidata pe scena, m-am inrosit cum se cuvine si am avut cea mai galagioasa trupa de sustinatori formata din sotul meu, mama lui si prietena noastra, Diana.

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 49
Photo credits: BBC Good Food

Multumiri speciale le datorez fetelor din echipa Good Food care au organizat totul impecabil si acolo s-au asigurat ca nu ducem lipsa de nimic si Catalinei care si-a sacrificat urechea stanga si a luat ea locul de langa boxa care a urlat non stop la noi pe toata durata concursului. Si thumbs up pentru Selgros, pe mine chiar m-a impresionat logistica evenimentului si imi inchipui ca nu a fost floare la ureche sa asiguri montarea, dotarea si ingredientarea tuturor corturilor.

Si acum ceva ce n-o sa mai vedeti curand pe aici: retete care implica usturoi si cotlete de berbecut :).

Supa (cu peste si fructe) de mare 

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 50
Photo credits: BBC Good Food

Reteta originala este de aici iar eu am facut cateva prescuratri dictate de cosul meu de ingrediente si timp. De asemenea, supa mi se pare ca descrie mai bine rezultatul decat tocanita cum ar fi in varianta in engleza

Am folosit o jumatate de kg de midii spalate bine si curatate de alge, doua dorade mai mici si cei trei creveti pe care i-am separat de cap si i-am curatat de exoschelet si de canalul cu poo si nisip. Nu ma intereseaza cat de bine arata lighioana intreaga, cred ca nimanui nu-i place sa rontaie nisip asa ca eu prefer sa curat crevetii si sa le las doar codita.

Am taiat legatura de ceapa verde si doi catei de usturoi si i-am prajit in vreo 2 linguri de ulei de masline. Apoi am taiat o mana de rosii cherry si le-am invartit si pe ele un minut in tigaie dupa care am adaugat fructele de mare si bucatile de peste (fara cap si coada si taiat in doua). Am asteptat sa se deschida scoicile (care nu o face o scoateti din cratita) si apoi am stins totul cu vreo 200 ml de vin alb sec, l-am lasat sa fiarba putin si apoi am completat cu apa cat sa acopar pestele si fructele de mare (scoicile mai ies la suprafata dar e ok, nu trebuie acoperite complet). Le-am asezonat cu sare si piper si spre final am adaugat trei frunze de salvie maruntite si niste patrunjel taiat. Eu am dat-o spre jurizare alaturi de paine prajita, frecata cu usturoi si stropita cu putin ulei de masline.

Cotlete de berbecut si croustade cu legume

Cu mana pe inima va zic de cotletele astea mi-a fost cel mai frica dar cand am vazut bucata intreaga de costite prinse de sira spinarii mi-a venit sa plang (ca sa intelegeti mai bine groaza mea, venisem dotata cu un cutitas de legume – fructe, deh gandire de cofetar :)) ). Cu chiu cu vai am desprins trei cotletele si le-am pus repede la marinat (asta a fost prima operatiune pe care am facut-o). In punga cu cotletele am pus sare, piper, doi catei de usturoi zdrobiti, rozmarin si salvie, putin suc de lamaie, un strop de otet balsamic si ulei de masline. Am scuturat bine punga pe care am varat-o in frigider si am uitat de ele vreo doua ore.

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 51
Photo credits: BBC Good Food

Croustade e cuvantul frantuzec pe care il folosesti cand vrei sa zici cosulet din foi de placinta dar vrei sa faci economie la cuvinte si sa il faci sa sune fancy. Practic am decupat un patrat din foile de placinta, am topit putin unt pe care l-am intins cu o pensula de patiserie pe 4-5 patratele, pe care le-am pus, pe rand intr-o forma de tarta cu diametrul de 6 cm si am mai asezat o forma de tarta goala deasupra ca sa ma asigur ca isi pastreaza forma.  Se dau la cuptorul incins la 170 de grade cateva minute, pana se rumenesc (5-6 minute).  Dupa ce se coc, cosuletele isi pastreaza forma dar aveti grija cu ele pentru ca partile mai rumenite devin destul de casante.

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 52
Photo credits: BBC Good Food

Legumele erau toate din categoria celor care nu necesita timp indelungat de preparare (din contra, cu cat le fierbi/prajesti mai tare cu atat isi pierd din gust si textura). Asa ca am taiat cubulete dovlecelul, ardeiul, am injumatatit cateva rosii cherry si am feliat ciupercile si am aruncat toate legumele intr-o tigaie cu putin ulei de masline si un catel de usturoi taiat felii. Am sarat – piperat putin si le-am invartit putin in tigaie cat sa prinda gust dar sa ramana crocante. Am pus legumele astfel tratate in cosulete si am presarat putina telemea si patrunjel tocat deasupra.

Cotletele de berbecut le-am scos din marinata si le-am pus pe tigaia cu gratar incinsa cu toata puterea ochiurilor electrice de la cuptor. Le-am tinut 4 minute pe fiecare parte (recomandarile am vazut ca oscileaza intre 3 si 5 minute iar eu am zis sa iau calea de mijloc) si cat m-am ocupat de legume le-am mai tinut 10 minute infasurate in folie de aluminiu.

Pe farfurie am asezat ceke 3 cotlete de berbecut, cu un croustade alaturi si peste cotlete am turnat doua linguri de sos ( o jumatate de ciuperca feliata, trasa la tigaie peste care am turnat 100 ml smantana pentru gatit si o lingurita de sos de soia, fara sare pentru ca sosul de soia e foarte sarat).

Tarta cu crema de vanilie si fructe proaspete

Arena Bloggerilor si doua exceptii de la regula (cu usturoi) 53
Photo credits: BBC Good Food

Dupa ce am studiat eu ingredientele obligatorii si am exclus diverse lucruri pentru ca fie aveam nevoie de ceva mai mult timp, fie ceva ingredient nepermis (in afara de ustensile pe care am avut mana libera sa ni le aducem cu noi, alte ingrediente decat cele listate erau strict interzise). Nu m-am bazat prea mult nici pe frigider pentru ca nu eram sigura de prezenta lui in cort. Asa ca am ajuns la concluzia ca pot sa fac o tarta cu fructe decenta cu ce aveam la indemana.

Pentru baza am folosit o reteta mai neobisnuita pe care am descoprit-o la David Lebovitz si care zici ca fusese scrisa pentru o astfel de ocazie. Ca sa nu mai zic de faptul ca e delicioasa si foarte frageda.

Asa ca am luat un bol termorezistent de sticla si am pus in el 90 de g de unt, o lingura de ulei, o lingura de zahar, putina sare si trei linguri de apa. Am incins cuptorul la maxim si am introdus bolul pe care l-am scos in momentul in care continutul sau bolborosea si incepuse sa se prinda culoare pe margine. Se scoate cu grija si se adauga 150 de grame de faina, apoi se amesteca pana devine un aluat omogen. Dupa ce se mai raceste putin, cat sa il puteti manevra cu mana, se intinde in tava sau formele de tarta (operatiunea se face tot cu mana, nu e nevoie de facalet iar, in cazul meu, de o masa curata pe care sa nu fi taiat peste inainte) . Ce e iarasi foarte tare la reteta asta e ca nu are nevoie de copt orb, pentru ca nu se umfla precum aluatul traditional de tarta, asa ca eu l-am copt la 190 de garde pana s-a rumenit pe marigini si incepuse sa prinda culoare pe fund.

Crema de vanilie este reteta de crema de patiserie a lui Michel Roux, imbogatita cu smantana pentru frisca. Am pus 200 ml smantana pentru frisca si 300 ml de lapte la fiert cu un plic de zahar cu vanilie de bourbon. Intre timp, am batut 5 galbenusuri cu 2 linguri de faina si 150 g de zahar peste care am turnat amestecul de lapte, fierbinte, amestecand in continuu. Se pune totul din nou pe foc si se tine pana se intareste crema si clocoteste vreo 2 minute. Apoi am lasat-o la racit.

Am topit ciocolata si am uns cojile de tarta, pe interior cu ea apoi am adaugat crema de vanilie si am aranjat fructele deasupra – doua sferturi de smochina, cateva cubulete de pepene galben, doua-trei felii de piersica si zmeura proaspata. In mod normal as fi facut o glazura din gem de caise dar cum nu era pe lista a trebuit sa ma descurc altfel: intr-o cratita din inox am stors o portocala si am adaugat o lingurita de amidon, amestec pe care l-am pus pe foc pana s-a transformat intr-un fel de gel. La asta am adaugat vreo 3 linguri de miere si cu glazura rezultata am pictat frumos fructele ca sa sclipeasca apetisant si sa le feresc de oxidare.

Si-am incalecat pe-o sa si m-am dus la Selgros sa vad ce imi iau de pe voucherul primit ca si premiu :D!

Kefalonia

Kefalonia 54
Mirtos Beach

Destinatia pentru vacanta de anul acesta era stabilita inca de anul trecut, cand am zis ca 2 ani de pauza intre noi si Grecia e mai mult decat suficient si ca anul asta mergem ata acolo. Insa stabilirea unei destinatii in Grecia n-a mai fost asa de-a dreptu’. Ani de zile am fost intr-o insulita din golful Saronic (Poros), aproape de Atena sau in aceeazi zona dar pe partea continentala, in Peloponez. Asa ca anul asta stiam doar sigur ca nu mai vrem acolo ci ar fi cazul sa mai incercam si alte zone. Eu imi doream tare sa ajung in Santorini sau intr-una din insulele din Ciclade, am mai primit recomandari si pentru Skiathos sau insulele Dodecaneze. Din calcule iesea total (si probabil va iesi mereu) orice din partea de Nord a Greciei. Nici insulele Ionice nu stateau mai bine in preferinte, fiind mai mari si eu avand niste preconceptii nefondate despre Marea Ionica vs Egee. In general ma descurajeaza si locurile pe care le vad foarte des in ofertele agentiilor de turism de la noi, asa ca daca am de ales prefer sa ma indrept spre alte destinatii. Si intr-una din zilele in care rasfoaim booking.com cu ceva incrancenare ca era deja iulie si noi nu aveam nimic rezervat am dat peste my little place on the hill si asa ne-am trezit ca mergem in Kefalonia.

Cum am ajuns
Kefalonia este cea mai mare dintre insulele Ionice avand la nord Lefkada si la sud, mai cunoscuta Zakinthos. Din Romania se poate ajunge si cu masina, daca nu va sperie un drum de aprox 18 ore si traversarea Bulgariei (si implicit tributul dat politistilor bulgari). Noi am mers cu avionul pana la Atena iar din aeroport am inchiriat o masina. Mai exista si varianta avion pana in Kefalonia si inchiriat masina de acolo, oricum masina tot iti trebuie ca sa cutreieri insula si sincer nu prea am vazut autobuze desi sunt sigura ca exista si oarece transport in comun. Din Atena am dat bice pana la Kyllini (vreo 320 de km pe o soasea cu o banda jumatate, din pacate pe aici autostrada e inca in lucru). Noi ne cam grabeam pentru ca trebuia sa prindem ultimul feribot spre insula, care pleca la ora 18.30. Din Kyllini se mai pleaca si spre Zakinthos iar spre insulele Ionice se mai poate lua feribotul din Patra, unde se ajunge mai repede cu masina dar faci mai mult pe mare.
Navele din Kyllini ajung in portul Poros din Kefalonia iar de acolo mai aveam vreo 30 si ceva de km pana la locul nostru de pe deal, aflat la intrarea intr-un satuc de pe coasta, numit Spartia. Am trecut prin ceva similar cu Italia in cautarea vilei dintre vii. Se lasase noaptea, GPS-ul de pe telefonul meu habar n-avea ca exista un sat numit Spartia iar indicatoarele de pe drum nu te prea ajuta. Insula e plina de sosele inguste care duc in toate satele, prin munte sau pe coasta, cateodata ai si 2-3 drumuri prin care poti ajunge in acelasi loc dar localitatile mici nu sunt anuntate (cum e si de asteptat) decat cand esti deja foarte aproape. Nici harta pe care o luasem din benzinarie nu era de ajutor pentru ca era harta Greciei iar pentru Kefalonia nu era detaliata, aratand doar localitatile mai mari si drumurile principale. Cu ceva ocolisuri si opriri pentru intrebat lumea precum si telefoane la hotel am reusit sa ajungem.

Unde am stat 

Kefalonia 55

Mare mi-a fost usurarea sa vad ca locul pentru care alesesem destinatia era exact asa ca in fotografiile de pe site. My little place on the hill este un complex de cateva vile cu apartamente spatioase (ideale pentru familii cu 2 copii, pentru ca in sufragerie erau doua canapele/paturi de o persoana), cu o piscina foarte mare in jurul careia erau amenajate tot felul de cotloane umbroase unde te puteai refugia cu o carte. Noi incepeam si terminam ziua la barul de langa piscina, dimineata cu cel mai bun cappucino pe care l-am baut pe insula si seara  la un pahar de vorba, de obicei cu Alex, gazda noastra. Familia lui Alex a cumparat hotelul acum multi ani, probabil in anii de glorie ai turismului in Grecia, cand tara era invadata de turisti din State, UK si tarile nordice. Apoi cativa ani a fost inchis pentru ca nu s-a mai ocupat nimeni de el pana acum 2-3 ani, cand Alex si prietena lui, Vicky si-au luat inima in dinti, si-au facut bagajele de la slujbele si vietile lor din Londra si au deschis, in plina glorie a crizei euro sa deschida my little place on the hill. Si au facut o treaba minunata, Vicky a decorat totul intr-un stil simplu si minimalist dar foarte confortabil.

Kefalonia 56
Kefalonia 57
E un loc in care te simti instant foarte bine, este opusul hotelurilor mari, cu sute de camere de tip all-inclusive din care odata intrat nici ca mai iesi. In zonele comune, la piscina sau la bar gasesti mereu un loc al tau si chiar daca hotelul era plin nu am simtit niciodata ca ar fi aglomerat. Tot de la bar (as zice de dimineata dar cateodata asta se intampla pe la pranz), la cappucino faceam si planul pentru ziua respectiva, cu ceva ajutor de la Alex pentru sfaturi privind cele mai bune plaje din zona.

Ce am facut
In principiu asta :):

Kefalonia 58

Kefalonia are atatea plaje – nisipoase, cu pietricele si ape de cristal, celebre pentru prezenta in topuri cu cele mai frumoase plaje ale lumii sau pentru aparitii in productii hollywoodiene, cu valuri sau cu ape linistite – incat e greu sa faci altceva. In plus, nu eram dispusa sa merg in cautare de ruine antice si nici de muzee asa ca am luat plajele la picior.

In partea de sud est, unde este si Spartia sunt plajele cu nisip iar in nord sunt cele cu pietricele, cu ape ireal de albastre sau de clare si mai bune pentru snorkeling. Toate plajele sunt adapostite in golfuri sapate in malul calcaros al insulei si majoritatea au zone cu sezloange si zone unde te poti aseza cu umbrela si prosopul din dotare. Dar chiar si cele mai organizate (precum celebra Mirtos) tot nu au aerul acela artificial de strand pe care l-am vazut in Italia, in zona Genova- Savona. Asa ca nu ma mira de ce in Kefalonia si probabil in toate insulele Ionice sunt foarte multi turisti italieni.

Kefalonia 59
Avithos Beach
Kefalonia 60
Dafnoudi Beach
Kefalonia 61
St. Thomas Beach

In partea de sud cel mai mult mi-a placut o plaja micuta, cu cateva sezloange, nisipoasa dar si cu cateva stanci daca aveai chef sa bagi capul sub apa si sa te uiti dupa pesti. In nord plaja Mirtos, cea care intra mereu in topurile cu cele mai frumoase plaje, merita o vizita. Cand o vezi de sus iti spui ca nu are cum sa fie la fel de spectaculoasa si de jos, dar apa are o culoare incredibila chiar si cand esti in ea. Nu e clara cum este la celelalte plaje, nu mi-e clar ce anume ii da culoarea aceea azurie si nici n-am stat sa caut raspunsuri doar m-am bucurat din plin de ea. Cel mai mult insa mi-a placut o plaja numita Dafnoudi, chiar in varful nordic al insulei, pentru care trebuie sa cobori 600 e metri printr-o padure de conifere, pe o cararuie pietroasa. E o plaja cu pietricele albe si foarte rotunde, destul de salbatica si micuta, fara sezloange sau umbrele dar cu o apa incredibil de limpede chiar si la cativa metri adancime. De departe cea mai buna pentru snorkeling si dotatat chiar si cu o grota in care poti intra din apa.

Kefalonia 62

Cel mai putin mi-a placut Antisamos, devenita celebra dupa ce Nicholas Cage si Penelope Cruz si o armata de alti actori si tehnicieni au filmat scene pentru Mandolina Capitanului Corelli. Pot sa inteleg de ce au ales-o, este tot intr-un golf mai maricel, aceleasi pietricele albe si apa cristalina dar in plus are si foarte multa verdeata care imbraca dealurile care coboara in mare. Insa faima a transformat-o intr-o plaja aglomerata si zgomotoasa care contrasteaza mult cu imaginea idilica pe care ti-o faci citind despre ea in ghiduri.
In apropiere de Sami (portul pe langa care e si Antisamos) se afla insa o alta atractie naturala a insulei – lacul/pestera Melissani. Eu m-am uitat la imaginile cu pestera cu aceeasi neincredere ca ar putea arata asa si in realitate cu care m-am uitat la plaja Mirtos. Dar chiar asa e. Vizita e scurta, vreo 15 minute, si consta intr-o plimbare cu barca pe lacul din pestera cu tavanul prabusit si putin in partea unde mai are tavan si deci e bezna si atarna stalactite si zboara porumbeii care si-au facut cuib pe movila de pamanat din mijlocul acestei parti. De cum zaresti pata azurie din mijloc, unde ajunge lumina din gaura din tavan, nu-ti mai poti lua ochii de la apa aia limpede si albastra de parca ai fi intr-o piscina. Primesti si cateva informatii despre adancimea lacului, de unde vine apa si unde merge ea, faptul ca e demi dulce si ca are 15 grade si despre pestii care traiesc in ea. Daca te lasi furat de imaginatie iti inchipui niste monstrii sau cei care petrec prea mult timp in compania povestilor pentru copii din motive profesionale s-ar putea astepta sa vada cei doi tipari malefici, trimisi de Ursula sa o supavegheze pe Ariel ;).

Kefalonia 63
Melissani Lake

Nu departe de Melissani mai este o pestera, Drogarati, de data asta cu tavanul la locul ei care sunt sigura ca merita o vizita doar ca eu eram in flip-flops si nu cred ca era cea mai potrivita incaltaminte pentru explorari speologice.
Despre orase si statiuni nu pot sa cometez prea multe pentru ca nu am prea stat prin ele. Sunt la fel de dragute ca orice alte satuce si orasele si statiuni din Grecia. Culorile Kefaloniei sunt ceva mai nunatate, nu atat de hotarat alb-albastru cum se intampla in Egee, casele au acoperis din tigla si sunt vopsite in culori pastel. Cea mai mare diferenta fata de restul Greciei se vede la bisericile din sate care mai toate arata apropierea de Italia, avand clopotnita separata de restul bisericii, intr-un turn caruia in Italia ii spune campanilla. Daca va e dor de un pic de iz de oras, singurul in care il veti intalni este capitala insulei, Argostoli, a carei principala atractie sunt restaurantele si strada pietonala cu cafenele si magazine.

Ce am mancat

Kefalonia 64
Kefalonia 65
Kefalonia 66

Am plecat in grecia chititi sa nu punem gura pe alta carne in afara de cea de peste si fructe de mare, si, in linii mari ne-am tinut de destul de bine de plan. Paul cred ca a mancat 3 zile la rand calamari cu cartofi prajiti si salata greceasca si oricum, cu putine exceptii calamarii nu lipseau de la masa. Mancarea greceasca de vara se foloseste excelent de tot ce e mai bun in sezon – rosii, vinete, dovlecei, fasole verde, bame. Mancaruri pe care eu am norocul sa le savurez si la Bucuresti la Kalitera, unde de mancarea greceasca se ocupa mama (pe care o recomanda niste ani buni de trait si gatit in Grecia) si careia nu i-am gasit inca pereche la Gemista sau Kolokithokeftedes nici macar in Grecia. Cam tot ce am mancat in Kefalonia a fost ok (cu ceva exceptii la care ajung imediat) insa n-am avut niciun fel de revelatie culinara si nici nu mi-a ramas ceva in mod deosebit in minte. Ba chiar mi s-a parut ca in zona Poros-ului mancarea era mai buna (si felurile pe baza de peste mai variate). Se prea poate ca fiind si destul de familiarizata cu bucataria greceasca ar trebui sa caut surprizele si inovatiile in altfel de restaurante, nu la taverne. Cel mai bine am mancat la tavernele micute de pe plajele din apropierea hotelului (la Avithos si la St. Thomas). La taverna de langa St Thomas Paul si-a intrerupt sirul de portii de calamari pentru o friptura de porc la cuptor in sos de vin alb cu ciuperci care ti se topea in gura.
Cea mai buna carne la gratar am mancat-o insa la hotelul nostru cu ocazia serii de barbecue, organizata in fiecare joi cand era pus in functiune gratarul de langa piscina pe care se frig diverse carnuri dintre care s-a remarcat un carnat proaspat, local (carnatul era in mai toate meniurile de la taverne asa ca inclin sa cred ca e o treaba locala).

Kefalonia 67
Kefalonia 68

Cum nu lipsea carnatul din meniu nu lipseau nici pastele (asta se intampla mai peste tot in Grecia, dar aici oferta era mai variata si efectiv nelipsita). Insa nu v-as recomanda, in afara de hilopite – niste paste patratele mici sau kritaraki – cele in forma de bob de orez, grecii nu prea stiu cum sta treaba cu pastele. Le fierb pana la stadiul acela lesinat de moale si proabil mai si rad de vecinii italieni, de la care, din pacate n-au invatat nimic la acest capitol, cu pastele lor nefierte.

Cea mai mediocra mancare si cu sanse sa iei si o teapa turistica este, dupa parerea mea, in Argostoli. Daca la tavernele din satele Kefaloniei ai mai degraba sanse sa mananci bine, in Argostoli fiind orasul cel mai mare si mai aglomerat, ai cele mai multe sanse sa mananci prost si scump. Cea mai nefericita cina a fost la restaurantul Kalafatis, pe malu apei, se lauda ca ar fi cel mai vechi din oras, daca ajungeti pe acolo, just keep on walking. In seara aia ma pocnise pofta de midii si am zis cu toata influenta italiana de pe insula poate au invatat cum e si cu midiile. I-am intrebat daca midiile din meniul lor sunt proaspete si mi s-a spus ca da asa ca m-am simtit prostita cand mi-au pus in fata o farfurile cu un soi de midii de supermarket, pescuite din cu totul alte mari decat Mediterana si proaspat dezghetate (poate la prospetimea asta s-o fi gandit si chelnerul). Nici judecand dupa friptura lui Paul nu pot sa ii recomand asa ca am plecat destul de repede din locantaua asta mincinoasa. Cel mai ok restaurant la care am mancat in Argostoli este Ambelaki, vis – a vis de clubul de yachting din oras. Nu-i ajuta privelistea inexistenta si terasa la sosea dar ii ajuta tripadvisor unde sunt cotati pe locul 2. E singurul restaurant in care nu ni  s-a bagat nimic pe gat, nici macar painea ci am fost intrebati daca o vrem, serviciul foarte ok si meniul variat si imbietor. Eu am mancat un biftec cu sos de smantana dulce iar Paul a mancat ceva rulouri de muschiulet de porc, umplute cu ciuperci si cu sos de branza cheddar. Am citit de bine si de deserturile lor, dar n-am fost in stare.  In general, pe o masa in 2 dadeam intre 30 si 40 de euro, diferenta fiind facuta de prezenta sau absenta aperitivelor.

Kefalonia 69

Pentru ca n-aveam niciodata loc de desert, dupa masa faceam ceva pasi de inviorare ne opream la o brutarie/cofetarie de unde plecam incarcati de fursecuri pentru rontait pe plaja si de baclavale umplute cu toate posibilitatile (de la alune, fistic, migdale la ciocolata, blaturi insiropate sau prune uscate). Daca mergeti in Grecia, cam in orice sat, oras sau orasel o sa gasiti o brutarie in care daca sunteti amatori de dulciuri e musai sa intrati. Brutariile la greci nu vand numai paine (care e si ea foarte buna) ci vand si diverse sortimente de fursecuri care mai de care mai aromate si prajituri la tava de tipul baclavalei, a cataifului, a revani-ului, pe care in Kefalonia cu parere de rau nu l-am gasit dar pentru care am facut o adevarata pasiune acum 3 ani, la o cofetarie din Poros. Est un o prajitura aurie care contine gris, insiropata bine si cu aroma inconfundabila de mastica. Din fericire din cand in cand mama il introduce in meniul de la Kalitera :D. Cam odata cu prajitura asta am descoperit ca desi nu sunt fan ouzo, imi place aroma de mastica in dulciuri, drept urmare, inghetata numita Kaimaki (cu aroma de mastica) e printre preferatele mele si la fel si paximadi (o paine uscata de 2 ori din familia biscotti-urilor italienesti) imi place cel mai mult in varianta cu mastica. Bottom line, daca mergeti in Grecia, unde simtiti miros de scortisoara, nucsoara si alte mirodenii  sigur dati de una dintre brutariile lor in care nu o sa va para rau sa le treceti pragul.

Kefalonia 70

Trivia
In Argostoli, in port, dimineata cand vin pescarii puteti vedea broastele testoase care traiesc pe langa insula (nu am incercat dar asa zicea Alex 🙂 );

Puteti urca pe varful cel mai inalt de pe insula, Muntele Ainos (Enos), la peste 1600 de metri, cu masina, exista o sosea noua care duce pana aproape de varf;

In nordul, insula se invecineaza cu o insula mai mica dar epica – Itaca lui Odiseu. Se poate trece cu feribotul din Fiskardo;

Prin anii 50 insula a fost zguduita de un cutremur care a daramat mare parte din Argostoli si se pare ca localitatea care s-a mentinut cel mai bine a fost Fiscardo, unde ghidurile va indeamna sa mergeti sa vedeti arhitectura originala (mie mi s-a parut a fi doar un alt port simpatic).

out fishing :)

out fishing :) 71

Un an intreg (cu intermitentele de city breaks) am asteptat asta. Pana pe 6 august am inchis bucataria si ma duc sa ma desfete altii cu toate fructele din gradina si din mare. Desi ma duc intr-o tara deloc straina (Grecia) merg in locuri noi pe care abia astept sa le descopar si sa va povestesc si voua cu ce se mananca insula Cefalonia.

cookie jar inc.

cookie jar inc. 72

Cand deserturile mele arata cam asa nu prea mai e nevoie de retete explicate in randuri multe si ceva poze. E destul de simplu. Se merge la piata, se cumpara kilograme de zmeura si se mananca direct din punga, cu pumnul. Imi aminteste putin de vremea cand mergeam la cules de mure si, in prima zi, nu ajungeam cu prea multe mure acasa pentru ca mancam aproape tot ce strangeam. De obicei urma si o a doua zi de cules, de unde, cu pofta ostoita in ziua precedenta ne prezentam acasa cu mure pentru cateva borcane din cea mai buna dulceata.

Asta nu inseamna ca am stat pe tusa. Nici pe departe. De fapt in ultimele doua luni am copt si-am decorat de mi-au mers fulgii. Mese de deserturi cu sute de prajiturele delicate sau torturi de la cele elegante la cele haioase pentru amuzamentul copiilor de toate varstele, le-am facut pe toate.

cookie jar inc. 73

 

cookie jar inc. 74

 

cookie jar inc. 75

 

cookie jar inc. 76

De ceva vreme ma tot gandeam ce ar fi daca as face numai asta. Iar de doua saptamani chiar fac numai asta. Adica am plecat din compania in care lucram si pe care nu pot sa spun ca nu am lasat-o cu o strangere de inima, asa ca dupa aproape 5 ani de tras la aceeasi caruta cu multi oameni foarte misto. Acum intru in zona tulbure a facutului ceva pe cont propriu care ar fi putin mai limpede daca am fi in alta tara. Dar nu suntem asa ca o sa incerc oricum si om vedea ce o iesi.

Pana una alta, azi, pentru ca am o zi mai libera (prima in ultima luna) m-am apucat sa fac croissanti si promit sa va arat ce a iesit si daca iese bine si daca iese prost. Daca tot e momentul dezvaluirilor, sa va spun despre o zona neexplorata pentru mine pe teritoriul patiseriei: aluaturile dospite. Pe zona asta as putea foarte bine scrie ca pe hartile de pe vremea cand nu se stia prea multe despre cum arata lumea “Here be dragons”. Nu sunt genul care nu poate trai fara paine, apreciez o paine buna dar pot trece zile in sir fara sa am paine in casa si fara sa ii duc lipsa. Probabil de asta nici nu m-a interesat foarte tare procesul. In brutaria matusii si a unchiului meu din Tg. Lapus unde se face o paine dumnezeiasca nu am stat niciodata pe langa brutari sa le fur secretele. Mare greseala pentru ca acum nu ma intimideaza nimic mai tare ca drojdia si aluaturile care cer prezenta ei in compozitie. Asa ca am zis ca e momentul sa infrunt dragonii si sa vedem daca iese cu macel.

Momentan am un aluat care arata destul de diferit de poza din cartea lui Michel Roux, Pastry, Savoury and Sweet, de unde am luat reteta, care trebuie sa se odihneasca niste ore la frigider si va urma intreaga poveste (vedem daca iesei o tragedie sau o comedie romantica), in curand pe blog.

Inghetata cu mascarpone si visine

Inghetata cu mascarpone si visine 77Se pare ca am o regula, in week-endul in care se face Street Delivery in Bucuresti eu precis sunt plecata, desi dupa fiecare editie imi spun ca la anu’ sigur merg. Doar ca a ramas si de data asta pentru 2013 deoarece joi noaptea am plecat val vartej la tara.

Aveam nevoie de week-endul asta de relax ca de aer pentru ca in ultima luna am fost tare ocupata (ca sa vedeti cu ce dati o fuga pe pagina de facebook a borcanului, unde mi-e mai lesne sa incarc poze. Totusi, o sa fac un “platouas” de fotografii si pentru aici, pentru cei care nu s-au imprietenit cu FB-ul). Si iar am avut noroc de o vreme fabuloasa, ceva mai racoroasa ca in mai cand a dat valul ala de caldura, am mai prins ultimele capsuni in gradina iar visinul ma astepta incarcat de fructe coapte care promiteau placinti, dulceturi si alte bunataturi.

Ca sa nu ma invidiati prea tare am prins si o invazie zdravana de tantari de a trebuit sa ne dam cu Autan si peste haine iar la masa din gradina am stat si ziua in amiaza mare inconjurati de spirale fumegande de parca desfasuram ceva ritualuri. In mod obsinuit oricum sunt tantari, pentru ca Dunarea e la o aruncatura de bat de casa, dar de data asta  a fost ceva foarte asemanator cu faza asta din Lilo & Stitch:

Dar chiar si asa a fost tare bine. Iar pentru ca am stat trei zile, intr-una am dat o fuga la Gura Portitei si am facut prima baie in mare pe anul asta. Daca ajungeti prin zona, merita sa mergeti pana la Gura Portitei, un complex turistic de casute si vile alb-albastru cu acoperis din stuf, construit pe o limba de pamant care separa marea de lacul Razim.

La Portita ajungeti luand o barca din satul Jurilovca, sunt niste lipoveni care asta fac si transportul costa cam 30 de lei/ persoana, insa e posibil sa asteptati destul de mult pana se strange de o barca, daca nu sunteti deja un grup de 5-6 persoane. Noi ne-am intors seara la tantarii nostri de Dunare dar sunt si locuri de cazare in casute sau in vile daca planuiti o sedere peste noapte.

Si acum ajung si eu in sfarsit la subiectul postarii: o inghetata cu mascarpone si visine care astepta sa ne racoresca dupa o zi de stat cu burta la soare.

Inghetata cu mascarpone si visine 81

Vineri dimineata, dupa ritualul obisnuit de cafea in gradina eu m-am dus ata la visin si nu am coborat din el pana nu am umplut prima galeata. Apoi m-am pus pe scos samburi si locuitorii clandestini, ca fiecare visina venea cu viermele din dotare – mai bio de atat nu gaseam. Dar nu m-am lasat intimidata si am aplicat reteta mamei de scos clandestinii din cirese si am lasat visinele vreo ora in apa rece.

Intre timp m-am apucat de inghetata. Am amestecat 400 de ml de lapte cu 400 ml de smantana dulce pentru frisca si le-am pus pe foc. Intr-un alt castron am amestecat 10 galbenusuri cu 115 g de zahar si cand amestecul de lapte si smantana era aproape de fierbere l-am turnat in fir subtire si amestecand in continuu peste galbenusuri. Am mutat totul inapoi in cratita si l-am pus pe foc. Pasul asta multa lume prefera sa il faca pe baie de abur, pentru ca ouale daca trec de 87 de grade incep sa se coaguleze si crema rezultata nu mai e fina ci arata taiata. Insa daca aveti deja destula siguranta si stiti exact cand trebuie sa va opriti, se poate face si direct pe flacara redusa. Crema rezultata (creme anglaise) este subtire, cam ca o smantana, nu va avea niciodata consistenta cremei de patiserie pentru ca nu are faina sau amidon. Se pune la racit, eu ca sa grabesc pasul asta am pus castronul intr-un alt bol cu apa si gheata si am mai amestecat din cand in cand. Dupa ce s-a racit am scos o cutie de 250 g de mascarpopne din frigider am omogenizat putin branza cu mixerul si apoi am adaugat crema racita. Am turnat totul intr-o tava de inox si am pus-o la congelator de unde timp de 2-3 ore am tot scos-o la 20 – 30 de minute si am amestecat cu mixerul in ea ca sa sparg cristalele de gheata. In lipsa unui apart de facut inghetata, asa (_ cu ajutor de la grasimile din compozitie) se poate obtine o inghetata destul de fina.

Dupa ce am pus inghetata la congelator am pregatit un fel de dulceata de visine din 400 g de visine fara samburi si 200 g zahar pe care le-am pus pe foc si le-am clocotit pana amestecul inspumat a devenit un sirop gros. Am pus si visinele la racit de data asta in camara ca aveam tot timpul din lume pana la momentul magic in care trebuia sa le adaug la inghetata. 

Cand a venit si momentul asta magic am mai dat cu mixerul ultima data prin inghetata, am adaugat visinele si am marmorat putin dupa care am turnat totul intr-o tava de cozonac, tapetata cu folie alimentara. Am lasat inghetata peste noapte la congelator si apoi cand ne-am intors de la mare am lasat-o cateva minute (vreo 8 – 10) afara din congelator ca sa se inmoaie putin si sa o pot taia felii. Si pret de doua minute cat am savurat-o toti tantarii, bazaielile si fumigenele au disparut.

Inghetata cu mascarpone si visine 84