Categorie: Blog

Fix in aceeasi formula pe care ati vazut-o si prima data. N-am nicio scuza ca ma repet. In apararea mea nu pot decat sa va invit sa faceti si voi (daca nu ati purces deja) placinta asta si apoi sa mai vedem daca ma mai acuza cineva de ceva. De data asta eu nu m-am mai incurcat cu tavi mici , am facut direct cantitate dubla si am copt-o in tava mare de la cuptor. I-am mai presarat si niste fulgi de migdale pe deasupra pentru extra crunch cand musti din ea. Si sa stiti ca n-am terminat-o cu rubarba, care mai nou se gaseste si prin Real, deci mai la indemana.

Asa m-am rasucit si m-am perpelit pana sa ma apuc de scris despre Cina Regala, prilejuita de concursul Electrolux incat pana la urma am zis si eu ca Nike “Just do it!” pana nu aveam sa mai vad si sa mai citesc alte stiri de acolo si sa ma apuc sa amestec ce am simtit si trait eu cu ce cred altii ca am simtit si am trait.

De cand am castigat concursul pana la momentul cinei a trecut ceva vreme, timp in care am fost asa preocupata de altele incat am uitat sa ma stresez pentru cum o sa ma infatisez la Palat. Asa ca luni, pe vremea asta londoneza care nu ne mai slabeste de cateva zile, am plecat in cautarea Palatului Elisabeta. Dupa doua rotocoale in jurul Arcului de Triumf, o intoarcere pe Kiseleff si niste telefoane am dibuit prima poarta pe care intri si mai mergi ceva pe o alee marginita de gardul de nuiele al Muzeului Satului. Acolo ajungi la a doua poarta, intrarea propriu-zisa in Palat, unde asa cum e de asteptat, nu mai e lesne de intrat fara vreo invitatie de vreun fel.

Drumul pana la bucatarie a trecut prin mai multe incaperi in care eram atat de concentrata sa fac fotografii mentale, constienta de faptul ca e foarte posibil sa nu mai am vreodata ocazia sa trec pragul resedintei Regale din Bucuresti. Daca ati incercat faza cu fotografiile mentale stiti ca nu functioneaza prea bine si ca fotografiile astea se schimba in timp asa ca nu te prea poti baza pe ele :). Mi-au ramas franturi, un hol cu geamuri spre gradina, un portret al Majestatii Sale Regele Mihai I, din tinerete, un colt pe care parca mi-l aminteam dintr-un interviu cu ASR Principesa Margareta pe care l-am vazut demult intr-o revista. Si un labrador (cred) negru si prietenos care ar fi venit degraba sa ne intampine daca n-ar fi fost oprit de cea care ne conducea.

Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Apoi am intrat in bucatarie, unde treaba era inca linistita. Lumea se instala in perimetrul care i-a fost asignat sau era la inceputul pregatirilor. Mi-am luat si eu in primire bucata de blat langa Andreea, am verificat ingredientele si am inceput sa amestec la aluatul de cenci (reteta e aici). Daca atunci cand am scris despre cenci era doar o reteta cu nume ciudat, acum e mult mai mult. E invitatia mea, cu care am trecut de a doua poarta si am ajuns, eu, Anca, din Lusca, sa gatesc in bucataria Familiei Regale a Romaniei si ce a iesit din mainile mele sa fie degustat de Mostenitoarea Regelui Mihai, una dintre personalitatile despre care am invatat la istorie si am citit in cartile din biblioteca noastra si despre care am scris pana m-a durut mana la proba de istorie de la bacalaureat, animata de toate discutiile cu tatal meu. Tot ce imi doream de la viata in momentul ala era sa mi se bata frisca si sa nu fac vreo nefacuta cu uleiul incins in care trebuia sa prajesc cencii. Nu m-a ajutat faptul ca, la un moment dat, cand erau pregatirile mai in toi, au fost invitati in bucataria devenita brusc neincapatoare, jurnalistii invitati la eveniment si ne-am trezit cu microfoane sub nas si camere in boluri. Asa ca pe lista de griji, alaturi de frisca si ulei incins s-au mai adaugat, sa nu ma balbai, sa nu fac dezacorduri si, in general sa par ca stiu sa  leg doua cuvinte (acum dupa ce am vazut reportajul de pe acasa tv, as mai adauga si sa nu vorbesc in romgleza).

Cand ni s-a alaturat si Principesa Margareta deja lista de griji se lungise de nici eu nu mai stiam pentru ce sa ma stresez mai tare. Nu era cazul. Principesa e exact asa cum imi imaginam – o prezenta eleganta si discreta, o voce calda si linistita. A trecut pe la fiecare dintre noi si am discutat putin despre ceea ce pregateam.

Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Eu am aflat ca reteta de cenci ii place pentru ca este mai usoara si o are de la varul sau din Italia si eram tare curioasa sa vad ce parere are de faptul ca am adaugat zmeura si putin fistic. Cand am terminat de montat cencii, am plecat cu primul platou spre salonul in care m-am bucurat tare mult sa ii vad pe Paul si pe Mazi ca asa imi era mai usor sa ignor camerele. Dupa ce am facut turul de onoare ca sa-mi prezint cencii, i-am lasat pe masa, au primit aprobarea Principesei si in sfarsit m-am mai relaxat si eu pentru ca eu imi cam terminasem treaba si era randul Antoninei, Andreei, Brandusei si al lui Mihai sa isi faca intrarea cu bunataturile gatite de ei. Inainte de plecare, am primt cate o diploma si cartea de bucate cu Retete Regale, scrisa de Principesa si editata de Curtea Veche, pe care ASR o semnase pentru fiecare dintre noi.

Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Cartea ar merita o postare separata – este mai mult decat o carte de bucate, e o colectie de retete alese, de la curtile regale ale Europei insotite de amintirile si povestile personale ale Principesei despre veri si matusi, bunici si frati, intr-un cuvant, despre familie. Si astfel fiecare reteta devine cu atat mai pretioasa pentru ca sunt instantanee rare din viata Familiei Regale. Citind povestile acestea nu pot sa nu ma minunez si sa admir din nou trainicia sentimentelor Principesei pentru tara noastra, in ciuda tuturor piedicilor din anii comunismului sau din anii ’90. Dar revenind la carte nu stiu precis daca locul ei e intre cartile mele de bucate sau alaturi de Memoriile Reginei Maria pentru ca, oriunde, ar fi la fel de potrivita asezarea. Doar pentru ca retetele sunt Regale, nu inseamna ca va fi greu sa gatiti din ele, foarte multe au la baza ingrediente simple sau pe care le gasiti cu usurinta in supermarket. Si oricine poate spune ca a “mancat regeste” gatind din aceasta carte savuroasa. Eu deja am pus ochii pe urmatoarea reteta – ca tot am descoperit rubarba, urmatoarea reteta regala de pe lista mea e jeleul cu rubarba si sampanie.

Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Inainte sa inchei am niste multumiri de transmis, pentru ca nu norocul m-a adus la Palat. Seria de provocari “Electrolux Passion4cooking” mi s-a parut mereu creativa dar acum cred ca s-au intrecut. Carmen, ca de obicei, nu s-a dat in spate de la munca alaturi de noi iar fetele de la Golin Harris nu s-au lasat nici ele mai prejos si au fost mereu pe faza si de mare ajutor. Ii multumesc si lui Catalin pentru fotografiile pe care ni le-a pus la dispozitie si ca sa ilustrez postarea de fata dar si ca sa am dovezi, cand le-oi povesti nepotilor cum am gatit eu la Palat Evident multe multumiri Casei Regale si Principesei ca au acceptat asa nastrusnicie si mai ales doamnei Gina, bucatareasa de la Palatul Elisabeta, care ne-a primit in bucataria ei cu ospitalitatea si deschiderea pe care am simtit-o de la tot staff-ul de la Palat, intreaga seara.

Foto: Catalin Voicu – www.catalinvoicu.com

Exact la un an dupa ce am facut asta – primul meu tort de nunta (un pic fake, pentru ca nu era nunta nimanui 🙂 )am facut asta – primul tort pentru o nunta cat se poate de reala:

Eu datorez descoperirea rubarbei revistei Good Food. Acolo cred ca am vazut pentru prima data rubarba si mi-am pus niste bookmarks (pe site) si niste post-its (in reviste) la retetele pe care aveam sa le incerc. Se pare ca rubarba e foarte populara in anumite zone ale Ardealului (mai ales prin judetul Brasov) dar, din pacate, prin Bistrita-Nasaud cultivarea ei nu era o prioritate, pentru ca eu n-am auzit de asa ceva in cei 18 ani petrecuti pe acolo.

Anul trecut am si cumparat prima data rubarba, hotarata sa fac o reteta de-a lui Jamie Oliver pe care o vazusem intr-unul din show-urile lui TV si pentru care am rascolit tot internetul (era un fel de souffle cu rubarba si creme anglaise). Din nefericire rubarba mea s-a ofilit in cutia de legume a frigiderului si pana mi-am amintit ca era pe lista “musai de incercat” trecuse sezonul. Cat pe ce sa o patesc si anul asta pentru ca acum mai bine de o saptamana am pus iar mana pe niste rubarba (de la Metro) si era in pericol sa se prapadeasca (ceea ce ar fi fost mare pacat – am un sentiment de vinovatie ingrozitor de cate ori arunc mancare).

Cu rubarba a fost mai bine, cel putin e organica si in afara de niste dinti strepeziti nu are efecte secundare (clabuci la gura si aroma de parfum ieftin restul zilei). De data asta nu pofta m-a impins ci curiozitatea de a simti textura si gustul inainte de a o gati. M-a surprins pentru ca ma asteptam sa fie foarte fibroasa si uscata si e mai degraba crocanta si zemoasa, cam ca si apio, cu care si seamana la aspect. De acra stiam ca e acra, asa ca acolo n-au fost surprize.

Cum ziceam, aveam deja rubarba de o saptamana in frigider si pe la capete deja isi pierdea din vitalitate, asa ca am zis sa nu mai stau mult pe ganduri si sa mai caut prin retete ca nici timp prea mult n-aveam si nici nu imi suradea ideea de o irosi din nou. Asa ca m-am gandit eu ca cel mai simplu ar fi sa fac o placinta. Am folosit reteta lui David de la placinta cu fructe de padure, pentru ca aluatul e foarte bun si se face intr-o clipita. L-am pregatit intocmai ca aici si dupa perioada de odihna recomandata l-am impartit aproape in doua (am lasat o bila putin mai mica pentru grilaj) si din bucata mai mare am intins o foaie pe care am pus-o in tava de tarta (bucata mai mica am pus-o la loc in frigider pana la etapa finala).

Revenind la reteta, am amestecat fructele cu 120 g de zahar tos (100 g ar fi ok daca mai micsorati cantitatea de fructe) si doua linguri de amidon. Le-am invartit usor cu o lingura, sa nu zdrobesc capsunii si am desertat totul in tava, peste aluatul crud. Apoi am luat restul de aluat, l-am intins si am taiat fasii de aprox 1,5 cm pe care am incercat sa le impletesc deasupra, fara indemanarea unei gospodine americane dar cu mult entuziasm. Inainte de faza cu impletitul, bateti un ou cu o lingura de lapte si ungeti marginea placintei,cu ajutorul unei pensule de patiserie ca sa ajutati fasiile sa se lipeasca de partea inferioara. Pentru un finish bronzat si crocant, ungeti fasiile bine cu acelasi ou batut si presarati niste zahar brun. Se tine la cuptorul incins la 190 de grade, aprox 60 de minute – pana se rumeneste si sucul de la fructe devine gros si arata lipicios.

E un desert aromat (meritul capsunilor) si acrisor (meritul rubarbei) care merge de minune cu o cupa de inghetata simpla, de vanilie si niste companie buna, dupa o masa delicioasa (de preferinta la prieteni care au in frigider si altceva in afara de unt si oua si au talente culinare dovedite :D).

Nu stiu voi cum ati petrecut zilele acestea de vara timpurie, dar eu am avut un week-end de poveste. Nu poveste cu descoperit de tari straine sau locuri exotice, nici poveste cu baluri, petreceri si alte activitati de oameni cu energie. Ci o poveste cu multa liniste, de stat si ascultat cum creste firul ierbii si cu vesti bune, care au venit una dupa alta.

Week-endul meu a inceput sambata seara, cand am reusit sa imi pun lucrurile in ordine si sa o luam catinel spre tara. V-am mai relatat eu despre tara asta  – e locul in care a copilarit sotul meu, un sat de rusi lipoveni de pe malul Dunarii, unde e visinul pe care il astept si anul asta cu o productie generoasa pentru un clafoutis racoritor si  unde, mai nou, e oaza noastra de liniste.

Prima veste am luat-o de pe autostrada, dintr-o benzinarie. Scanam standul de reviste si ziare dupa noul numar din DoR si sa vad daca nu cumva a aparut Good Food de mai, cand am zarit cea mai frumoasa coperta de revista de femei pe care am vazut-o in ultima vreme pe la noi: Harper’s Bazaar, editia mai – iunie, in niste tonuri calde de nisip si seri de vara. In spatele revistei se ivea plin de culoare si ghidusie suplimentul HB Junior pe care, cand mi-a cazut fisa ca asta-i REVISTA, l-am insfacat cu mana tremuranda si m-am dus direct la casa, uitand cu totul de faptul ca Paul ma rugase sa ma uit de niste super glue (sau era o surubelnita cu lampa?). N-am dat bine primele pagini, si, acolo, intr-o lista de lucruri utile pe care e bine sa le stiti daca planuiti o super-petrecere de pitici statea cuminte, cu rochita roz si gata de petrecere, iepurila al meu (practic iepurila a lui Lorelai :D). Plina ochi de mandrie ma urc in masina si intind mana dupa sticla de prosecco dupa care imi amintesc de restul de 250 de km pe care trebuie sa ii parcurgem si ciocnim un redbull.

Apoi a urmat leneveala maxima in care n-am facut altceva decat sa ne bucuram de vremea excelenta, de aerul curat si mancarea proaspata. Daca ar fi sa aleg o aroma care sa defineasca 1 mai-ul asta ar fi lamaia pentru ca efectiv am pus-o in aproape tot ce am avut pe masa dar a stralucit de-a dreptul in cheescake-ul inspirat de o prietena amatoare de deserturi fresh si iubitoare de New York. Nu m-am abatut prea tare de la reteta de aici, doar ca am stors sucul de la o lamaie si jumatate si l-am adaugat la amestecul de branza. Dupa ce s-a racit bine, am facut un topping din 4 linguri sanatoase de smantana fermentata, grasa (daca aveti o sursa de la tara sau din piata e cu atat mai buna) la care am adaugat 2 linguri de zahar pudra si pe care l-am intins peste cheesecake. La final am presarat niste afine proaspete, asa ca pentru un cheesecake de sarbatoare si l-am avut la indemana si la micul dejun, alaturi de cafea si limonada si la cina cu scrumbie si vin.

Luni am mai luat o portie de vesti bune cand am aflat ca sunt unul dintre cei 5 castigatori ai concursului Electrolux si ca merg cu cencii la Palat. Asa ca am tras o tura buna de tzopaieli prin iarba si am mai luat o gura de cheesecake, asa, pentru energie.

Din pacate, povestea noastra s-a terminat mai putin glam decat as vrea sa recunosc pentru ca la intoarcere nu mai aveam aer conditionat la masina (surubelnita aia cu lampa o fi fost importanta?!) asa ca dintr-o data vremea nu mi s-a mai parut extraordinara si parca n-ar fi stricat o ploicica, sa ne mai racorim. Sau macar un strop de limonada!

Eu sunt o mare admiratoare a Casei Regale a Romaniei. Pe langa lucrurile extraordinare care se intampla cu ajutorul Fundatiei Principesei Margareta a Romaniei, am fost crescuta intr-o familie de regalisti. Istoria e una din marile pasiuni ale tatalui meu asa ca vrand nevrand am primit multe lectii de-a lungul timpului. Iar unele din discutiile cu tata (cateodata pacifiste cateodata mai inversunate) mi-au format multe dintre opiniile si valorile pe care le am ca adult. Iar Casa Regala este pentru mine un simbol al unor vremuri in care exista un set de valori mult  mai sanatoase dupa care se conducea societatea noastra, schinguita intre timp de anii de comunism. E simbolul unor timpuri in care clasa politica era formata din oameni ca Bratianu, Kogalniceanu, Maniu…

Dar ce legatura are asta cu cencii (ajungem si la ce sunt cencii imediat 🙂 )? Are legatura cu o minunata idee a celor de la Electrolux care s-au gandit sa faca un concurs al carui mare premiu este o Cina la Palatul Elisabeta, in prezenta Principesei Margareta. Pai cand am citit eu mailul de invitatie n-am stiut cum sa dau click mai repede pe site-ul Electrolux sa vad retetele din care trebuia sa aleg una pe care sa o gatesc intr-o maniera personala si sa o astern aici.

Am scanat repede lista si-am pus ochii pe acest desert minunat cu crema de mascarpone si nume haios. Reteta originala o gasiti aici si de cum am zarit crema de mascarpone gandul meu s-a dus la zmeura.

Pentru cenci e nevoie de 300 g faina, 50 g zahar, 40 g unt topit, 2 oua, coaja rasa de portocala, putina sare. Amestecati totul intr-un bol pana aluatul incepe sa se lege si il framantati ca sa se omogenizeze toate ingredientele. Apoi luati bila de aluat, o aplatizati, o inveliti in folie de plastic si o lasati la congelator 30 de minute.

Intr-o cratita/ tigaie destul de incapatoare puneti 400 – 500 ml de ulei pentru prajit (floarea soarelui, palmier, etc) si puneti-l pe foc. Scoateti aluatul racit si odihnit si pe o supfrafata pe care ati presarat faina intindeti o foaie subtire de cca 3 mm grosime). Aici m-am despartit de indicatii si in loc sa tai aluatul fasii am luat un decupator rotund pentru patiserie si am taiat cerculete cu diamentrul de 5 cm. Cand am socotiti ca uleiul e fierbinte l-am incercat cu o bucata de aluat care s-a umflat si rasucit putin si in cateva minute a capatat o culoare aurie ca si gogosile. Am prajit cate 4 – 5 cenci odata, pentru ca aveam nevoie sa iasa relativ plate astfel incat “minciunelele” mele rotunde nu trebuiau sa stea ingramadite. Se scot din baia de ulei si de aseaza pe o farfurie cu hartie de bucatarie si se lasa la racit.

Intre timp am preparat crema din 45 de grame zahar tos, 2 galbenusuri, 250 de grame de mascarpone, 120 ml smantana pentru frisca, 2 linguri de Marsala si o lingurita de extract de vanilie. Zaharul, galbenusurile se bat cateva minute cu mixerul pana se umfla si se albesc. Se adauga mascarponele, Marsala si vanilia si se mixeaza din nou. Separat batem frisca spuma si o adaugam la crema de mascarpone amestecand usor cu o spatula. Crema am lasat-o 20 de minute la congelator sa se raceasca bine si pentru ca nu era destul de tare pentru constructia pe care o aveam eu in minte, dupa ce am scos-o din congelator am mai batut-o cu mixerul ca sa fie pufoasa si sa isi pastreze forma. Am pus apoi crema intr-un poche cu dui cu deschizatura de 10 mm si m-am pus pe construit.

Alegeti cele mai drepte bucati pentru baza – restul nu conteaza, pentru ca se aranjeaza usor pe crema. Puneti un strat de crema, apoi niste zmeura si presarati putin fistic maruntit. Am mai pus un motz mic de crema ca sa se lipeasca urmatorul cenci si am repetat straturile de inca doua ori. La final, nu mai punem motul de crema ci presaram zahar pudra.

Eu era sa nu mai mai opresc din mancat cenci cand stateau la racit in farfuria lor – sunt crocanti si aromati iar in combinatia cu crema si zmeura iese ceva nemaipomenit!

Totul a inceput cu primele “torturi iepuresti” executate cu ocazia unui mare eveniment in vecini. By now, sunt sigura ca ati vazut ispravile care au facut inconjurul facebook-ului pozate cu maiestrie din toate unghiurile de Ana (aka Cookie, aka easy-peasy). Dupa degustarea primului tort, cel cu mousse de zmeura, zice Ana ca eu cica as putea sa recreez un anume tort al copilariei ei. “Challange accepted” cum ar zice the Barnacle. Am trimis invitatiile, am scos suportul de tort primit de ziua mea de la colegi din cutia plina de scartz si am cumparat un pui din ceramica pentru poza. Tot ce mai trebuia era tortul copilariei Anei :).

Noi am presupus ca tortul facut de vecina Anei era cu esenta de fistic si daca as fi gasit as fi pus si eu de dragul vremurilor apuse dar se pare ca esenta de fistic a disparut asa ca am apelat la depozitul de pasta de fistic din Italia (aceeasi pe care am folosit-o la profiterol). Cand am facut profiterolul am crezut ca mi-a placut atat de mult crema cu fistic pentru ca fusesem la dieta. Ei bine nu, e la fel de buna si daca nu tii cura (evident daca iti place fisticul) si disperata ca dispare stocul de borcane cu pasta de fistic am pus niste fistic crud intr-o rasnita de cafea pana a iesit o pasta care poate fi combinata cu succes cu crema de patiserie ca sa iasa o crema de fistic excelenta.

Va zic ingredientele pentru diferitele componente ale tortului si apoi trecem la treaba.

Pentru blatul cu fistic e nevoie de:
50g fistic macinat (crud, nesarat, decojit)
200g faina
250g unt moale
200g zahar
o lingurita esenta de vanilie
5 oua intregi, medii sau mari
1 lingurita praf de copt
putina sare

Pentru mousse-ul de zmeura:
250 ml smantana pentru frisca
60g zahar pudra
130g zmeura (poate fi si congelata)
7g gelatina, inmuiata in 4 linguri de apa

Pentru crema cu fistic:
125 ml lapte
125 ml smantana pentru frisca
4 galbenusuri
75 g zahar
30 g faina
50 g pasta de fistic

Pentru sirop:
o ceasca zahar
o ceasca apa
doua lingurite esenta de vanilie
coaja rasa de portocala (optional)

Pentru crema de unt cu zmeura
110g unt moale
350g zahar pudra
2 linguri zmeura, pasata

Pentru blat cuptorul se incinge la 175 – 180 de grade si se pregateste (cu unt si faina sau cu hartie de copt) o tava de tort cu diametrul de 21 – 22 de cm. Intr-un bol cerneti faina, adaugati praful de copt, sarea si  fisticul macinat si amestecati bine totul. Intr-un alt bol bateti untul impreuna cu zaharul pana amestecul e pufos si deschis la culoare. Apoi adaugati ouale, unul cate unul, amestecand dupa fiecare. La final, adaugati amestecul de faina si omogenizati cu o spatula. Rasturnati compozitia in tava de tort si o coaceti aprox 50 de minute (pana la proba cu scobitoarea care trebuie sa iasa curata din mijlocul blatului, fara resturi de aluat necopt pe ea). Scoateti blatul din tava (cand puteti umbla la el fara sa va ardeti) si lasati-l la racit pe un gratar.

Cat se coace blatul e bine sa faceti si siropul, ca sa se raceasca si el. Puneti zaharul si apa la fiert si cand s-a topit tot zaharul si a clocotit siropul adaugati esenta favorita. Mie imi place cea de vanilie pe care o fac singura din pastai de vanilie, e incomparabila fata de cea sintetica. Lasati si siropul la racit.

Tot din timp trebuie pregatita si crema de patiserie pe care o imbogatim cu fistic. Este aceeasi reteta din cartea domnului Pina pe care am folosit-o si la profiterol, adaptand cantitatea, cat sa ajunga de un strat de crema. Se pune laptele si smantana la fiert. Intre timp, galbenusurile se bat cu zaharul si cu faina, doar cat sa le omogenizati, nu e nevoie de mai mult. Cand laptele e aproape de punctul de fierbere il turnati usurel, in fir subtire in amestecul de oua cu zahar si sodoul astfel obtinut il puneti din nou in oala, pe foc, amestecand in continuu pana incepe sa se ingroase (nu se ingroasa extraordinar de tare cat e fierbinte pentru ca nu are prea multa faina si are doar galbenusuri de aceea crema nu trebuie sa fiarba, va dati seama ca e facuta cand spatula lasa urme in urma ei). Se lasa la racit si de adauga pasta de fistic.

Mousse-ul de zmeura trebuie lasat la urma, avand gelatina crema incepe sa se intareasca aproape imediat asa ca e bine sa il faceti cand sunteti gata sa asamblati tortul. Pentru mousse pasati zmeura (proaspata sau complet dezghetata) intr-un robot sau cu ajutorul unui mixer vertical apoi incalziti-o bine (la microunde sau intr-o cratita) – trebuie sa fie fierbinte dar nu clocotita. Adaugati gelatina inmuiata in prealabil si amestecati pana se topeste. Orice faceti, nu fierbeti gelatina pentru ca isi pierde proprietatile. Lasati zmeura sa ajunga aproape de temperatura camerei si apoi bateti smantana pentru frisca, racita in prealabil, impreuna cu zaharul pudra. Frisca nu trebuie sa fie teapana ci mai degraba moale, ca sa nu riscati sa o taiati. Puneti zmeura peste frisca si amestecati usor astfel incat sa se omogenizeze dar amestecul sa ramana pufos.

Blatul se taie in trei. Puneti baza pe suportul de tort si insiropati-l cu ajutorul unei pensule de patiserie, cu siropul rece. Intindeti mousse-ul de zmeura in strat uniform si puneti-l la congelator 15 – 20 de minute. Poate fi pus si la frigider dar dureaza mai mult pana se intareste. Adaugati felia de blat din mijloc, repetati insiropatul si puneti crema cu fistic. Adaugati ultimul strat de blat si insiropati-l si pe acesta. Puneti tortul la frigider intre o jumatate de ora si o ora.

Intre timp bateti untul cu zaharul pudra, adaugand la final zmeura pasata si mixand pana crema de unt devine roz.

Eu am doua momente favorite cand fac un tort. Unul este decoratul – cand au trecut toate etapele in care murdaresc un car de boluri si spatule si fac firmituri peste tot, se reinstaleaza calmul in bucatarie si tot ce trebuie sa fac este sa asez toate floricele, personajele sau alte decoratiuni migalite. E foarte dragut pentru ca abia atunci se iveste povestea cu adevarat si se fac legaturile intre personaje si scenografie :). Al doilea moment favorit e fix inainte de asta, cand trebuie sa acopar tortul cu crema de unt, ceea ce pe engleza se numeste crumb coat si pentru care nu am echivalent in romana. Stratul de unt are rolul de a mai acoperi imperfectiuni iar in cazul in care tortul e acoperit cu pasta de zahar tine apa din creme si blat la distanta si ajuta pasta sa se lipeasca de tort.

Dupa ce v-ati distrat cu crumb coat-ul mai tineti tortul putin la frigider (cam 15 min) si transferati restul de crema de unt intr-un poche cu dui pentru petale (este cel cu deschizatura ca o linie, usor mai cascata la unul dintre capete). Scoateti tortul din frigider si  incepeti sa crosetati la “volanele” din crema tinand poche-ul aproape vertical pe langa tort si miscandu-va repejor de la stanga la dreapta, intr-un interval de aprox 2 cm, pornind de la baza inspre varf. Si tot asa. Faceti un model asemanator si pe “capac” sau il puteti lasa fara model, daca crumb coat-ul e prezentabil si nu se zareste blatul.

Jumatate l-am decimat pe loc in seara cu pricina, crema de fistic a devenit legendara si eu trebuie sa fac ceva cu puiul ala ca se uita foarte urat la mine, cred ca avea impresia ca primeste si el tort.

Iepure mov 1: Daca mai vad o poza cu mine, oua, flori si urari, va sparg pe toti! Si apoi va dau in judecata pentru drepturi de proprietate
Iepure roz: pfuuu, iar a inceput asta cu drepturile lui, nu mai termina pana la Pastele celelalte!
Iepure albastru 1: ha ha haaaapciu
Iepure galben 1:bless you
Iepure albastru 2: hiii asta de langa mine e martian!
Iepure verde: I’m too sexy for my shirt, too sexy for my shirt, so sexy it hurts…
Iepure mov 2: Mie mi-e foame si nu ma baga nimeni in seama
Iepure bleu 1: .. si cand m-am trezit eram albastru!
Iepure roz: daca mai vad un cozonac in fata ochilor, vomit
Iepure bleu 2: NU PE MINE!!!
Iepure portocaliu: daca ma duceam la audisii la Twilight, Pattison ala nu avea nisio sansa!
Iepure galben 2: Zzzzzzzzzzzzzzz

Asta iarna, in valtoarea alba care a cuprins Bucurestiul si care parea ca nu mai pleaca (iar acum zici ca nici n-a fost) pe mine m-a apucat pofta de fursecuri asa ca m-am pus pe copt. Voi n-ati vazut rezultatele ca eram intr-un fel de sabatic cu blogul dar si pentru ca cel mai des am facut minunatiile de chocolate chip cookies ale lui David Lebovitz, pe care daca nu le-ati incercat deja, uite aici aveti reteta.

Dar printre altele, am incercat si ceva nou, tot o retata de-a lui David din the Great Book of Chocolate (care e intr-adevar great, nu prin dimensiune ci prin minunatele retete si povesti despre ciocolata). Si anume am facut niste biscuiti cu ciocolata si caju. Cel mai mult si mai mult la reteta asta imi place felul in care granulele de cafea subliniaza gustul de cacao si le da  biscuitilor o aroma intensa, asa cum te-ai si astepta de la ceva atat de inchis la culoare.

Asadar, scotociti prin frigider, sertare si dulapuri dupa urmatoarele ingrediente:
230 g de unt, moale
200 g  zahar
180 g zahar brun
2 oua
1 lingurita esenta de vanilie
2 lingurite cafea instant
200 g faina
60 g cacao
1 lingurita bicarbonat de sodiu
1 lingurita cristale de sare de mare
100 g caju prajit si maruntit putin
100 g ciocolata neagra, maruntita

Incingeti cuptorul la 160 de grade si pregatiti o tava (sau trei daca aveti mai multe) cu hartie de copt. Puneti untul intr-un bol impreuna cu cele doua feluri de zahar si bateti cu mixerul pana se deschide la culoare si arata pufos. Se adauga ouale, vanilia si cafeaua instant si se amesteca din nou pana se omogenizeaza. Intr-un alt bol amestecati bine faina, pudra de cacao, bicarbonatul si sarea apoi rasturnatile peste untul cu zahar si amestecati. La final se adauga alunele caju si bucatile de ciocolata.

Modelati aluatul in bile de aprox 4 cm diametru, folosindu-va fie de maini (dar fiti pregatiti sa va manjiti bine) fie de doua linguri. Eu am optat pentru a doua varianta, chiar daca au avut forme si suprafata putin mai neregulata. Fiti generosi cu spatiul dintre fursecuri – David zice 5 cm – pentru mine distanta asta a fost prea generoasa, pentru ca nu s-au latit atat de tare la copt, asa ca la a doua tura am pus mai multe bile pe o tava si am lasat spatiu undeva la 3 cm intre ele.

Se tin la cuptor 20 – 25 de minte si spre deosebire de chocolate chip cookies, mi-au placut mai mult complet reci. Sunt mai pufosi ca si consistenta, adica nu au textura carameloasa si nici decadenta celor cu ciocolata si alune, dar merg excelent langa un (chai) latte.

Hmmm… ce-am mai tras de ceaiul ala, pana s-a facut primavara :D! N-as putea sa explic ce s-a intamplat (sau as putea dar n-ar interesa pe nimeni). Cand am scris postul despre chai latte aveam pregatita deja urmatoarea reteta (niste cookies pufosi cu caju) dar pur si simplu nu am mai gasit energie sa o pun pe blog. Si apoi, dupa ce trecusera doua saptamani, am zis ca trebuie sa fac ceva mai interesant, dupa asa o pauza nu ma puteam intoarce cu niste fursecuri la voi. Apoi am facut 100 de placinte intr-un week-end si iar am fost prea obosita sa mai zic ceva si s-au facut trei saptamani. Iar de acolo incolo nici n-am mai numarat saptamanile si mustele de pe caciula erau tot mai putine.