Categorie: Blog

Tin minte si acum ora de engleza din liceu in care doamna profesoara Simona Costea (the best teacher in the world, careia ii datorez toate cunostintele de limba engleza pe care le posed) ne-a explicat cum englezii beau ceai cu lapte. A obtinut strambaturi si bleah-uri generalizate de la toata clasa si degeaba a incercat sa ne explice ea cum e cu ceaiul adevarat ca noi ne si inchipuiam o infuzie de menta cu musetel asezonata cu lapte. Bleah, intr-adevar.

Mi-a luat ceva ani si mai multe iesiri in lume sa inteleg despre ce vorbea doamna profesoara iar intr-o zi magica am descoperit ceva chiar mai bun ca un ceai negru cu lapte – masala chai latte – un ceai condimentat care promite sa incalzeasca si cea mai inghetata dimineata de iarna.

Multa vreme mi-am cumparat Chai latte-ul de la cafenele (l-am descoperit la Gregory’s si apoi la Starbucks) si credeam ca e ceva stiinta ascunsa in a face bautura asta minunata. Asta pana m-am gandit ca n-as vrea sa ies din pijamale ca sa o savurez si un google search mai tarziu aveam toata stiinta necesara. Evident exista nenumarate retete eu am conceput una dupa gustul meu, adica doar cu lapte, dar puteti merge si pe varianta jumatate lapte, jumatate apa.

Masura ar trebui sa fie cana/paharul in care o sa-l beti. Am turnat laptele intr-un ibric si l-am pus la fiert (daca mergeti pe jumatate apa, jumatate lapte, puneti apa la fiert cu mirodeniile si incalziti laptele separat, in alt ibric sau la microunde). Intr-un filtru de ceai din hartie am pus o jumatate de lingurita dintr-un amestec cumparat de la Land of Tea din Afi la care ii spune Organic Yogi Tea. Am rugat-o pe vanzatoare sa imi arate ceaiurile cu scortisoara si dupa ce m-a trecut prin toate amestecurile cu nume ca strudel, vin fiert si alte povesti de craciun a ajuns si la borcanul cu amestecul asta despre care nu ii era prea clar ce e cu el. Insa, instruita de google cum eram, mi-am dat seama ca era exact ce cautam pentru chai latte-ul meu, un amestec divin de parfumat din bucati de scortisoara, ghimbir, cardamom, cuisoare, piper. Evident puteti sa va faceti propriul mix din ce mirodenii va plac si aveti la indemana. Am fiert laptele tinand plicul cu amestecul de mirodenii in el si apoi l-am turnat intr-o cana in care am pus un plic de ceai negru pe care l-am lasat cateva minute la infuzat. Daca aveti un espresor care face spuma de lapte, va puteti rasfata si cu un finish mai deosebit, dar e la fel de bun cu sau fara spume si cu un (doua, trei, fara numar) fursec(uri) alaturi :).

Intrerupem programul obisnuit ca sa va rog ceva :D. Am inscris borcanul intr-un concurs: Gala Blog Gourmet. Sunt cam in intarzierea ca uitasem de inscriere care s-a pierdut in ceata densa care invaluie luna ianuarie (pentru ca nu stiu cand/cum a trecut), dar va rog frumos sa il ajutam pe Cookie Jar sa nu vina plangand acasa de la serbarea blogurilor culinare :).

Acuma serios vorbind, daca va place ce vedeti pe aici, dati fuga pe site-ul celor de la The Harbour, AICI si votati repejor (pana pe 18 februarie). Daca nu ma inseala memoria, ma gasiti la categoriile:

• Cea mai buna fotografie de produs culinar finit (Food Porn);
• Cel mai bun blogger culinar debutant;
• Cel mai bun blogger culinar de nisa.

Multumesc :-*!

Cand am vazut poza asta mi-a venit sa botez rulada cu un nume siropos ca “vis de iarna” dar apoi mi-am amintit ca iarna asta pentru foarte multa lume s-a transformat intr-un cosmar si zau daca vreau sa asociez bunatate de prajitura cu asa senzatii neplacute. Fara exceptie, toate lucrurile pe care le-am pus pana acum pe blog au primit laude de la degustatori. Dar unul dintre diferentiatori, daca ar fi sa fac vreodata un clasament, ar trebui sa fie daca la impactul cu papilele gustative ale pofticiosilor produc instant mormaieli de placere. Ei, rulada asta ar trece testul cu brio. E asa o treaba pufoasa si cremoasa si putin fructata si cu ceva iz de rontaiala de la migdale incat zic sa va uitati direct daca aveti ce va trebuie prin dulapuri si sa purcedeti pentru fericirea imediata a celor din jur.

Pentru rulada aveti nevoie de urmatoarele (adaptata din cartulia semnata de Jennie Shapter, pe care am primit-o cu Mr. Ken, adica mixerul meu magic de la Kenwood):

120 g migdale decojite, macinate fin
150 g zahar
5 oua
2 linguri de faina
1/2 lingurita esenta de migdale

Iar pentru umplutura (adaptata dupa ce aveam prin camara) aveti nevoie de:
250 g mascarpone
150 ml smantana pentru frisca
50 g zahar pudra
patru jumatati de piersica din compot (de preferat cele decojite)
ciocolata alba pentru ornat

Pentru rulada, incingeti cuptorul la 170 de grade C si tapetati o tava cu hartie de copt (tava standard de la cuptorul din dotare).

Separati ouale si puneti-le in doua boluri separate (destul de incapatoare). Galbenusurile le amestecati cu zaharul si le bateti cu mixerul pana se deschid la culoare si se ingroasa. Apoi adaugati esenta de migdale, migdalele macinate si faina si amestecati cu o spatula. Cu alt mixer sau cu batatoarele spalate bine ca sa se piarda de tot urma galbenusurilor, bateti albusurile spuma. Apoi puneti jumatate din albusuri peste amestecul de galbenusuri, amestecati usor, puneti restul de albus si amestecati pana se omogenizeaza, dar fara sa pierdeti prea mult timp si fara sa scoateti tot aerul din albusuri. Puneti aluatul in tava, il nivelati cu o spatula si il dati la cuptor 15 – 18 minute.

Cand e copt il scoateti din tava (aluneca usor, cu tot cu hartie) si il lasati pe un blat sau gratar sa se raceasca, acoperit cu o alta bucata de hartie de copt si un prosop putin umezit.

Cand e rece blatul, rulati-l o data fara crema si desprindeti foaia de copt de la baza (aici s-ar putea sa va dea putin de furca, dar nu e un capat de tara, dupa ce e asamblata nu se vad imperfectiunile). Pentru crema, bateti frisca impreuna cu zaharul pudra pana se umfla si batatoarele lasa urme dar e inca moale si lucioasa (adica evitati cu orice pret sa se taie). Adaugati mascarponele si mai bateti pana are consistenta unei smantani foarte groase. Pastrati 3-4 linguri de crema pentru glazurat iar restul intindeti-l peste blat.

Taiati piersicile felii si distribuiti-le peste crema iar apoi rulati blatul avand grija ca rulada sa fie cat mai adunata. Intindeti crema pusa deoparte peste rulada si acoperiti totul cu ciocolata alba, rasa, din belsug.

Sunt sigura ca merge excelent si cu fructe proaspete, mai ales din categoria capsuni, zmeura, caise deci de retinut pentru la vara. Altfel, inveseleste de minune orice cafea, indiferent de anotimp.

Paul: Care timp liber?!

Toata zapada asta m-a facut sa ma gandesc cu ciuda la zilele de primavara pe care le-am avut de Craciun, din punct de vedere meteo. Atunci era vremea sa stam troieniti in case, sa iesim la o batatie cu bulgari si sa ne duelam cu turturi de un metru! Asa ca, m-am gandit ca daca tot avem vreme craciuneasca si eu m-am trezit cu niste timp la dispozitie avand in vedere ca evenimentul la care lucram de doua luni s-a amanat, nu mai am nicio scuza sa va spun o poveste de la Berlin cu miros de vin fiert si multa ciocolata (si carnati si bere, fie vorba intre noi).

City break-ul asta venea fix dupa saptamana cu miile de cupcakes si febra inchiderii de an de la birou asa ca a fost una din vacantele fara planuri precise. In afara de faptul ca nu aveam de gand sa pun ceasul sa sune dimineata si stiam ca in ultima zi mergem la concertul Coldplay, nu aveam alte planuri concrete. Nici cu research-ul nu ma prea indeletnicisem, in afara de a citi tot ce a scris prietena mea Raluca despre Berlin, pe faimosul blog al belshugarilor 🙂 si de ghidul primit de la sora mea de Mos Nicolae, pe care am apucat sa-l citesc pe avion.

Asa ca, postarea de fata e ghidul lenesului prin Berlin, sau ce mai puteti face cand va treziti la pranz in vacanta. Pai, in primul rand muzee, chiar si cu un start intarziat tot mai apucati unul – doua pe zi, e drept ca cele mai multe se inchid pe la 5.30 – 6 dar sunt si altele, cum e Muzeul Zidului, Check Point Charile pe care il gasiti deschis pana la 9. Si cand zic muzee, apai zic muzee de toate genurile si pentru toate interesele: de la muzeul carnatului la clasicele galerii de arta, Berlinul le are pe toate. De exemplu, una dintre zilele de muzee pentru noi a inceput la Gemaldegalerie, un labirint de camere care gazduieste o colectie impresionanta de picturi semnate de nume care mai de care mai celebre (si audioguide gratuit 😉 ) si s-a incheiat la Muzeul Tehnicii, un paradis mai ales pentru baieti, dar pe care, spre marea dezamagire a lui Paul, nu am apucat sa il vizitam pana la capat si sa ajungem la colectia de avioane, pentru ca ne-am zgait prea indelung la locomotive si la barci.

Daca nimeriti inainte de Craciun nici nu aveti cum sa ratati weihnachtsmarkt – urile, adica targurile de Craciun, unde se vand diverse bunatati, pe baza de martipan, turta dulce, nuga si zahar caramelizat:

sau ornamente:

si unde intre un muzeu si un magazin va puteti opri la o cana de vin fiert, pe care apoi o puteti pastra daca nu mai cereti garantia de 2 euro inapoi. Si daca v-a luat foamea si nu e nici pranz nici cina, infulecati un bratwurst sau currywurst, dupa gust.

Insa, ne-a luat ceva pana sa dibuim restaurantele cu specific german. In apropierea hotelului nostru erau doua strazi pline ochi cu restaurante, un adevarat Turn Babel culinar dar nici urma de berarie germana, spre dezamagirea intregului grup. In cele din urma, care cum gasea vreun astfel de loc dadea de veste si pentru mine, cele mai memorabile au fost un restaurant cu specific bavarez, pe langa Friedrichstrase, mancare buna, (mai ales pe baza de carne, cred ca nu e un secret ca Germania nu e o tara de vegetarieni 🙂 ) si preturi foarte decente. Si o berarie cu self-service care mi s-a parut o idee geniala, unde aveai butoiul de bere sub masa si unde, in mod sigur, am galgait mai multa bere decat era cazul, ca doar curgea de la robinetul de pe masa.

Shoppingul e si el la mare inaltime in Berlin, de la strazi cu magazine dintre care cea mai cunoscuta probabil e Ku-Damm (Kurfürstendamm) la magazine universale posh cum sunt Galeriile Lafayette sau KaDeWe sau Galeriile Kaufhof unde puteti pierde foarte usor notiunea timpului si a bugetului. KaDeWe si Lafayette au niste food-courts minunate, unde va puteti opri sa mancati cam orice, de la peste la branzeturi sau de la mancare japoneza la patiserie frantuzeasca din cea mai fina (in KaDeWe, de exemplu, faimoasa cofetarie pariziana Lenotre are un stand al ei).

Daca cititi despre Berlin pe blogul meu si nu pe unul de travel inseamna ca e foarte probabil sa impartasiti iubirea mea sincera si usor obsesiva pentru ciocolata. Asa ca va rog eu mult, daca ajungeti in Berlin, dati o fuga si pana la concept-store-ul celor de la Ritter Sport (il gasiti pe Frantzosische Strasse, imediat dupa Galeriile Lafayette). Veti gasi sortimente de Ritter pe care nu le-ati mai vazut si o sa vreti sa le incercati pe toate (asa ca puneti un buget deoparte si loc in bagaje). Au si diferite pachete si oferte, puteti sa va faceti singuri un pot-pourri de ciocolata si sigur o sa plecati cu niste cadouri pentru prietenii gurmanzi. Atat va mai zic, eu am plecat cu 8 kg de ciocolata si am trecut cu mari emotii si niste ochi de Puss in Boots de tanti draguta de la German Wings de la check-in, care impresionata de speech-ul lui Paul despre spiritul Craciunului ne-a lasat sa trecem cu cele 2 kg in plus, fara taxe extra. Sper ca a avut sarbatori frumoase :D!

Evident Berlinul are mult mai multe atractii decat am insirat eu aici, cladirea Reichstagului, cu ingenioasa cupola de sticla chiar merita o vizita (este gratuita dar sa aveti grija sa va programati cu cel putin 3 zile in avans pe site-ul lor, altfel nu puteti intra), expozitia de grafitti pe ce a mai ramas din zid, si multe, multe altele. Noi am stat 5 zile si au mai ramas multe lucruri de vazut pentru o tura viitoare.

Oare numai eu aveam impresia ca profiterolul e un neam de inghetata? Mi-l amintesc mereu, pe meniul tuturor cofetariilor (cele de pe timpuri), langa sau in lista cu inghetata. Lucru care il scotea imediat de pe lista lucrurilor pe care aveam voie sa le mananc pentru ca, pe vremea respectiva, faceam amigdalita doar uitandu-ma la inghetata. Cand m-am mai luminat si pe noptierea mea, printre lecturile de seara au aparut tot mai multe carti de  bucate si mai putina beletristica, mi-am dat seama ca trebuie sa ii dau o sansa profiterolului sa imi arate de ce e el in stare.

Si ce e el de fapt, e o combinatie minunata de texturi si arome cu care te poti juca incercand diferite potriveli. Niste gogosele din aluat de choux pe care le umpli cu crema de patiserie (simpla sau aromata in fel si chip, cu ciocolata, alune, migdale, fistic, etc), cu frisca sau cu inghetata (cea din urma atat de populara la noi ca rareori il gasesti in alta combinatie). La glazura, din nou e dupa placul inimii dar e drept ca mie cel mai mult imi place cu ciocolata, care contrasteaza de obicei cu umplutura.

Mai marturisesc faptul ca am murdarit un car de vase, pentru ca trebuie facute trei componente separate dar a meritat fiecare bol manjit (sa nu ziceti ca nu v-am prevenit).

Mai intai, pregatiti gogosele din aluat de choux. Daca aveti o reteta preferata de aluat de choux a la creme, folositi-o cu incredere. Eu am mers pe mana unui patiser italian, Giovanni Pina, a carui carte mi s-a lipit de mana  prin Italia (si bine a facut!).

Si zice Giovanni asa:
Intr-o oala, nu prea mare se pun la fiert 65 g unt cu 125 ml apa si putina sare. Cand incepe sa fiarba, presarati  75 g faina si amestecati vartos pana incepe aluatul sa se dezlipeasca de pe marginea oalei. Lasati sa se raceasca si adaugati 90 g oua (cam 3, mici) si 35 g de albus (cam un albus) pe care le-ati omogenizat in prealabil (folosind tel, furculita, ce aveti la indemana).

Apoi puneti totul intr-o punga dotata cu dui rotund de vreo 9 – 10 mm si formati 25 – 30 de semisfere tuguiate intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Lasati 1,5 – 2 cm intre ele, iar daca nu aveti dui folositi o punga taiata la un colt sau o lingurita. Se coc 25 de minute in cuptorul incins la 185 – 190 de grade, timp in care se umfla frumos si se rumenesc putin. Le lasati sa se raceasca pe un gratar si va apucati de crema.

Crema de patiserie, imi inchipui ca este printre primele creme inventate vreodata si e atat de buna pe cat sunt ingredientele din care se face. Mie imi place sa o fac din cantitati egale de lapte si smantana dulce (proportia variaza insa, existand foarte multe retete de crema de patiserie) pe care le pun la fiert. Separat amestec galbenusuri cu zahar si putina faina, seminte din pastaie de vanilie si torn laptele fierbinte peste  ele, le arunc din nou in oala si stiu ca e gata cand se ingroasa, fara sa insist cu fiertul, pentru ca se pierde din finetea galbenusului. Pentru umplutura de fata am folosit 250 ml lapte, 250 ml smantana, 4 galbenusuri, 150 g zahar, 10 g de faina si un sfert de pastaie de vanilie.

Cand s-a racit am adaugat la crema de patiserie 50 g pasta de fistic iar aroma pe care i-o da cremei e cu adevarat fantastica. Dar daca nu puteti pune mana pe pasta de fistic (a mea e tot din Italia) si nu vreti sa ramaneti la crema de vanilie, combinatiile sunt multe, puteti adauga nutela, unt de arahide, vreun lichior care va place (o lingura), etc.

Urmatorul pas este sa umpleti choux-urile. Operatiunea se face fie cu un poche si dui pe care il infigeti in gogosi, fie facand o taietura (dar nu cat sa separati jumatatile) si “indopati” choux-urile cu lingurita. Apoi le asezati cate 5 – 6 in boluri sau faceti o piramida si turnati peste un ganache, facut intocmai ca aici, din 120 g de ciocolata neagra (50 – 55 % cacao), 120 de ml smantana dulce si o lingura de rom. Turnati ganache-ul imediat ce l-ati facut, cat inca e cald si curgator. Eu am mai aruncat deasupra o mana de fistic maruntit. Nu pot sa va explic cat a fost de bun, mai intai dai de aroma intensa de ciocolata neagra, dar cum incepi sa mesteci te loveste crema fina cu fistic care iti merge direct la inima, totul in invelisul subtire de choux care echilibreaza desertul pentru ca nu e dulce.

Disclaimer: Relatarea ar putea fi influentata de faptul ca e primul dulce pe care il mananc dupa o luna de dieta :D!

Vine un moment in viata unui om in care cum intra intr-un magazin de decoratiuni interioare incepe de scaneaza dupa inca o farfurie alba si nu pleaca de acolo pana nu ia cu el macar o lingurita desperecheata sau un prosop de bucatarie cu imprimeu interesant. Ok, poate nu e un moment din viata oricarui om dar sigur e ceea ce fac mai toti food bloggerii sau pasionatii de food photo, mereu cu ochii in patru dupa recuzita pentru pozele lor. Cam asta faceam eu la Ikea acum ceva zile cand am dat peste aceasta minunatie de bol cu picior, un pahar expandat in fata caruia am inceput sa visez la tot ce ar putea sa tina in el. Numarul unu pe lista  a fost un “trifle” pe care planuiam sa il fac de revelion, dar n-a mai fost cazul ca tortul cu banane si ciocolata ne-a fost de-ajuns. Si oricum eram profund amarata ca n-am un recipient adecvat.  Dar sa traiasca Ikea ca m-a scos din impas si cum am venit cu el acasa am si inceput sa pregatesc la trifle.

Eu imi inchipui ca ii spune trifle (un fleac, o bagatela) pentru ca e usor de facut. Se pare ca este un desert foarte vechi, traditional in Anglia, in preajma Sarbatorilor, un fel de neam de tiramisu doar ca si italienii ii recunosc originile si ii spun “zuppa inglese”.

Cele mai multe retete pe care le-am studiat au straturi de blat insiropat (de obicei cu ceva care contine alcool), crema de oua englezeasca (creme anglaise sau custard), ceva gelatina si frisca. Mie mi-a placut reteta asta pe care am mai adaptat-o pe ici pe colo. E mai putin inchegata decat daca as fi mers pe ceva cu gelatina dar am preferat asa iar descrierea pe care i-a facut-o un prieten “inghetata de iarna” arata ca a iesit exact ce speram.

Asadar, lista de cumparaturi pentru trifle a aratat asa:
un pachet de piscoturi – de 200 g din care am folosit jumatate dar data viitoare l-as pune pe tot
fructe de padure congelate – 500 g, Auchan e cea mai buna sursa, au un mix foarte bun, vrac
mascarpone – 250 – 300 g
zahar – 160 g
oua – 5, din care se folosesc doar galbenusurile
smantana dulce, pentru frisca – 450 ml
lapte – 250 ml
optional – o lingura de amidon si trei linguri de lichior (de zmeura, capsuni, mure, ce aveti prin casa)

Mai intai am pregatit crema de oua, astfel: 250 ml de lapte, 250 ml smantana dulce se pun la fiert cu o jumatate de pastaie de vanilie (pe care o despicati cu un cutit, radeti semintele, pe care le adaugati apoi la amestecul de lapte). Pana ajunge sa clocoteasca laptele, bateti cele 5 galbenusuri cu 100 g zahar si amidonul daca vreti sa iasa o crema mai groasa (altfel are consistenta unui sos). Cand laptele ajunge aproape de punctul de fierbere se ia de pe foc si se toarna in fir subtire si amestecand in continuu peste galbenusuri. Apoi turnati sodoul inapoi in oala, trecandu-l printr-o strecuratoare. Se pune oala inapoi pe foc (foarte mic sau pe bain marie daca nu ati mai facut crema de oua, ia mai mult timp dar e mai sigur) si trebuie pazita secunda cu secunda (oricum se amesteca in coninuu asa ca nu aveti motiv sa plecati de langa oala). Trebuie pazita ca sa nu fiarba, pentru ca atunci facem un fel de omleta ci doar cat sa atinga consistenta smantanii lichide (ceva mai groasa in varianta cu amidon). Se lasa la racit si apoi se amesteca cu branza mascarpone (pe care o bateti putin inainte ca sa se omogenizeze mai bine)

In continuare va puteti ocupa de fructele de padure. Eu le-am aruncat din congelator in cratita, cu 60 g zahar si cele 3 linguri de lichior (de fragi) si le-am lasat pana s-au decongelat si au inceput sa fiarba si apoi, inevitabil, le-am lasat si pe ele la racit.

Cand totul ajunsese la temperatura camerei m-am apucat de asezat straturile: piscoturile rupte fara ceremonii peste care am turnat (cu lingura ca sa fie imparteala uniforma) mai toate fructele si zeama lor, apoi am pus crema de oua cu mascarpone si la final, restul de 200 ml de frisca pe care o batusem cu putin zahar (aici e dupa gust) si o lingura – doua de fructe de padure. Pentru ca in crema nu am pus nici gelatina, nici amidon, chiar si dupa ce sta la frigider (macar o ora – doua), nu se intareste cine stie ce, dar mie mi-a placut mult consistenta, doar ca nu e prea prietenoasa daca vreti sa o transportati (sa zicem in vizita la niste prieteni :p).

Evident puteti fi cat de creativi vreti cu asezarea straturilor si cu ornamentarea si se poate face si sub forma de portii individuale, in pahare.

Azi e exact un an de cand m-am lansat la apa cu Cookie Jar si am zis ca ar fi frumos si rotund sa sarbatorim cu niste macarons, ca doar asa am si inceput. La primele macarons ziceam ca e norocul incepatorului. Acum, dupa un an, cateoadata inca mai cred ca e norocul incepatorului dar daca am invatat ceva de la fursecurile astea cu personalitate este ca repetitia e intr-adevar mama invatarii.

Am avut un an incredibil, din fiecare reteta pe care am postat-o aici am invatat cate ceva, cateodata o tehnica noua, alta data o combinatie de ingrediente sau pur si simplu ca mai am atatea de invatat si experimentat. Tot prin borcan am cunoscut niste oameni minunati si am primit mailuri si comentarii care mi-au facut zilele mai bune sau mai interesante. N-o sa uit niciodata emotia cu care am dat click pe mailul in care era primul cometariu de la o persoana pe care nu o cunosteam. Pana sa se incarce pagina iti trec prin cap o mie de lucruri “daca nu-i place de mine?”, “daca am scris ceva gresit”, “daca nu i-a placut reteta” si cate si mai cate intrebari care in momentul in care esti nou prin blogosfera ti se par niste adevarate catastrofe. Am gasit motive si curaj sa incerc lucruri de care nu m-am crezut in stare, dar care, dupa ce a trecut senzatia de oboseala, m-au lasat cu capul zumzaind de idei si posibilitati.

Abia imi vine sa cred ca am reusit sa ingramadesc atatea intr-un an (2011 in general _ blogul si tot ce-a venit cu el), dar asa zice arhiva asa ca trebuie sa ma conving si sa imi iau avant pentru urmatorul an in care sper sa fac si mai multe. Asa ca, va multumesc ca sunteti pe receptie, ca unii dintre voi va faceti simtita prezenta si ca ati facut ca borcanul meu sa fie un loc foarte placut!

Pai cum era sa se termine 2011 si sa nu va las cu ceva delicios, un proiect cu care sa incepeti 2012, poate, si sa va urez toate cele bune si multe clipe dulci in 2012? Pentru aceasta ocazie speciala, m-am dat jos de pe canapeaua pe care am locuit de la Craciun incoace (si ce bine a fost! :D) si am facut un tort numai bun sa va dea energie pentru o noapte intreaga de petrecere. Reteta e adaptata din Ready for Dessert al lui David Lebovitz si e un tort aromat cu banane si glazura generoasa de ciocolata. Pentru decoratiuni am apelat tot la David si minunatele lui trufe de ciocolata si am rascolit casa dupa margele si drajeuri sclipicioase :).

Pentru blat, incepeti prin a incinge cuptorul la 175 de grade C. Cat se incalzeste cuptorul, masurati 125 g samburi de nuca si prajiti-i putin, fie la microunde fie in cuptor.

Apoi bateti cu mixerul 230 de grame de unt moale cu 300 de grame de zahar pana devine pufos, adaugati doua linguri de cafea tare si o lingurita de esenta de vanilie. Separat, amestecati 350 g faina, o lingurita de scortisoara, o lingurita jumatate de praf de copt, trei sferturi de lingurita de bicarbonat de sodiu si un varf de cutit de sare.

Mai aveti nevoie de 3 banane coapte bine, pe care le  pasati cu un robot sau un mixer vertical si la care adaugati 90 ml de lapte batut sau sana.

Cand aveti toate cele 3 amestecuri gata, adaugati in untul cu zahar 2 oua, mai bateti cu mixerul, adaugati jumatate din amestecul de faina si omogenizati, turnati piureul de banane si iaurtul si apoi restul de faina si amestecati pana se omogenizeaza. La final se pun nucile prajite si maruntite foarte putin.

Am pus totul in tava cu fund detasabil de 21 de cm diametru (data cu unt si faina), pentru ca am vrut sa iasa un tort mai inalt si am copt blatul pana nu s-a mai legat nimic de batul pe care l-am infipt in mijloc, cam 65 de minute.

La crema nu m-am complicat prea tare, am facut un ganache de ciocolata din 500 de grame de ciocolata neagra si 500 ml de smantana dulce. Procedeul la ganache e mereu la fel, se incalzeste smantana pana aproape fierbe si se arunca peste ciocolata maruntinta. Se lasa un minut si apoi de amesteca cu un tel sau o spatula, incercand sa nu incorporati prea mult aer. Eu am mai adaugat, in etapa asta, 2 linguri de unt moale si 3 linguri de Bailey’s, ca sa fie mai de sarbatoare. Am lasat ganache-ul sa se raceasca si sa se intareasca (se poate face la temperatura camerei, sau mai repede, la frigider – doar sa-l paziti sa nu se intareasca prea tare, pentru ca apoi trebuie incalzit putin sa devina tartinabil)

Cat s-a racit crema, am modelat trufele, pentru care facusem compozitia cu o seara inainte. Trufele se fac dintr-un ganache mai zdravan (adica are mai multa ciocolata) si se boteaza cu diverse licori. Eu am mers tot pe Bailey’s ca sa stau in tema glazurii. Cu o seara inainte, am maruntit 110 g ciocolata neagra (daca aveti prin casa vreo ciocolata foarte buna, pe care o pastrati pentru ceva deosebit, acum e momentul sa o scoateti), am turnat peste 60 de ml de smantana fierbinte. Se procedeaza exact ca pentru ganache, numai ca amestecatul se face cu un mixer vertical si se mai adauga o lingura de unt moale si 20 ml de Bailey’s.

Apoi se lasa sa se odihneasca la racoare cel putin trei ore.  Cand s-a intarit se portioneaza cu o lingurita in jur de 15 trufe pe care le modelati intre palme, sa arate ca niste bile. Se mai lasa aprox o jumatate de ora la rece si se dau prin cacao. Eu, inainte sa le modelez, am adaugat un elemnt surpriza, niste bombonele efervescente, care iti dau senzatia ca ai un mic foc de artificii in gura in timp ce mananci trufele. Le-am cules din Londra si asteptau cuminti o zi de sarbatoare :).

Acestea fiind facute, nu mi-a mai ramas decat sa asamblez totul. Blatul l-am taiat in 3 si l-am umplut cu doua treimi din crema. Tortul e destul de moale de la banana dar daca sunteti fan blaturi insiropate, ar merge si un sirop aromatizat cu pastaie de vanilie. Ultima portie de crema am pastrat-o sa il imbrac pe toate partile si sa il aranjez in stil Hummingbird Bakery. Apoi am asezat trufele, niste sclipici si am asteptat cu nerabdare oaspetii ca sa fac poza cu sectiunea :D.

Iar daca va raman trufe, vor fi un acompaniament minunat la sampanie, care va doresc sa curga valuri si sa va aduca un potop de bucurii si impliniri in 2012!

Azi am incheiat un an de munca de-a dreptul halucinant, iar despre decembrie nici nu stiu cand a trecut… Nu mi-e foarte clar ce am facut intre 1 decembrie si azi, am ceva poze si niste martori care mai acopera golurile cu marturii despre sute de cupcakes si mii de decoratiuni si altii care m-au vazut si pe la birou. As vrea sa le multumesc pe aceasta cale oamenilor minunati din viata mea care m-au ajutat si m-au suportat zilele acestea pe langa ei si voua celor care mai dati pe aici in speranta ca o sa apar si eu :). Cumva le-am facut pe toate si desi sunt foarte obosita ma simt foarte bine. Probabil e din cauza lucrurilor minunate care stiu ca vin sau care e posibil sa vina. Nu ma apuc acum de facut bilanturi, ne mai auzim noi pana la anul, dar va las cu atmosfera de sezon si veselie, ceea ce va doresc din plin de Craciun!