Blog / cookie jar inc.

cookie jar inc.

cookie jar inc. 1

Cand deserturile mele arata cam asa nu prea mai e nevoie de retete explicate in randuri multe si ceva poze. E destul de simplu. Se merge la piata, se cumpara kilograme de zmeura si se mananca direct din punga, cu pumnul. Imi aminteste putin de vremea cand mergeam la cules de mure si, in prima zi, nu ajungeam cu prea multe mure acasa pentru ca mancam aproape tot ce strangeam. De obicei urma si o a doua zi de cules, de unde, cu pofta ostoita in ziua precedenta ne prezentam acasa cu mure pentru cateva borcane din cea mai buna dulceata.

Asta nu inseamna ca am stat pe tusa. Nici pe departe. De fapt in ultimele doua luni am copt si-am decorat de mi-au mers fulgii. Mese de deserturi cu sute de prajiturele delicate sau torturi de la cele elegante la cele haioase pentru amuzamentul copiilor de toate varstele, le-am facut pe toate.

cookie jar inc. 2

 

cookie jar inc. 3

 

cookie jar inc. 4

 

cookie jar inc. 5

De ceva vreme ma tot gandeam ce ar fi daca as face numai asta. Iar de doua saptamani chiar fac numai asta. Adica am plecat din compania in care lucram si pe care nu pot sa spun ca nu am lasat-o cu o strangere de inima, asa ca dupa aproape 5 ani de tras la aceeasi caruta cu multi oameni foarte misto. Acum intru in zona tulbure a facutului ceva pe cont propriu care ar fi putin mai limpede daca am fi in alta tara. Dar nu suntem asa ca o sa incerc oricum si om vedea ce o iesi.

Pana una alta, azi, pentru ca am o zi mai libera (prima in ultima luna) m-am apucat sa fac croissanti si promit sa va arat ce a iesit si daca iese bine si daca iese prost. Daca tot e momentul dezvaluirilor, sa va spun despre o zona neexplorata pentru mine pe teritoriul patiseriei: aluaturile dospite. Pe zona asta as putea foarte bine scrie ca pe hartile de pe vremea cand nu se stia prea multe despre cum arata lumea “Here be dragons”. Nu sunt genul care nu poate trai fara paine, apreciez o paine buna dar pot trece zile in sir fara sa am paine in casa si fara sa ii duc lipsa. Probabil de asta nici nu m-a interesat foarte tare procesul. In brutaria matusii si a unchiului meu din Tg. Lapus unde se face o paine dumnezeiasca nu am stat niciodata pe langa brutari sa le fur secretele. Mare greseala pentru ca acum nu ma intimideaza nimic mai tare ca drojdia si aluaturile care cer prezenta ei in compozitie. Asa ca am zis ca e momentul sa infrunt dragonii si sa vedem daca iese cu macel.

Momentan am un aluat care arata destul de diferit de poza din cartea lui Michel Roux, Pastry, Savoury and Sweet, de unde am luat reteta, care trebuie sa se odihneasca niste ore la frigider si va urma intreaga poveste (vedem daca iesei o tragedie sau o comedie romantica), in curand pe blog.