Blog / Joffre, prajitura cu iz interbelic si aroma de nostalgie

Joffre, prajitura cu iz interbelic si aroma de nostalgie

Pentru primul 1 Decembrie pe care eu si blogul meu il sarbatoream impreuna m-am gandit ca ar fi frumos din partea mea sa fac un desert romanesc. Pe lista candidatilor intrasera un fel de prajitura din malai, o amintire din copilarie, din Maramures, galusti cu prune si papanasi (varianta fiarta si dati prin pesmet, alta amintire din copilarie).

Pe 30 seara, eu inca mai dezbateam daca n-ar trebui totusi sa fac o placinta cu dovleac si sa scap de privirile pline de repros pe care mi le arunca, de pe raft, dovleacul de placinta pe care l-am adus de la tara. Dar n-a fost sa fie nimic dintre cele de mai sus, pentru ca mi-am amintit de o reteta cu o poveste care parca astepta o zi festiva ca sa fie scoasa din strafundurile inbox-ului meu –  tort/ prajitura Joffre. Cu asa un nume, nu pare a fi un desert prea neaos. Inspiratia ei se trage clar din patiseria frantuzeasca dar a fost inventata in cea mai cunoscuta cofetarie de la noi, Cofetaria Capsa si probabil este singurul nostru export in materie de dulciuri, care sa fi castigat renume international. Prajitura poarta numele Maresalului Joffre, venit prin anii 20 in vizita oficiala la Curtea Regala a Romaniei, prilej cu care fratii Capsa au produs aceasta minunatie de prajitura, demna de capete incoronate si eroi.

Eu ii datorez descoperirea, colegei mele, Lacramioara, careia ii multumesc si pe aceasta cale ca a fost de acord sa o impartasesc pe blog. Reteta o are de la bunica sotului sau, pe care dupa cum mi-a descris-o Lacramioara, mi-o inchipui ca fiind una dintre tinerele elegante ale Micului Paris interbelic, care iesea de la teatru si trecea pe la Capsa, pentru un desert special. 

Am adaptat putin reteta, reducand cantitatea de stafide si transformand canile in grame:
12 oua, (separati albusul de galbenus)
320 g zahar
250 g nuci macinate
100 g stafide
100 g cacao de calitate, cernuta
150 g unt moale
1 lingura de faina
un sfert de lingurita de sare

Se incinge cuptorul la 180 – 190 de grade si se tapeteaza o forma de tort (eu am folosit-o pe cea de 21 de cm) cu unt si cacao.

Galbenusurile si zaharul se bat cu mixerul pana devin pufoase, se albesc si isi maresc vizibil volumul. Apoi se adauga untul moale, pudra de cacao, stafidele, nuca, sarea si faina si se omogenizeaza. Separat bateti albusurile spuma si apoi incorporati-le in primul amestec. Incercati sa faceti operatiunea astfel incat sa nu pierdeti prea mult din aerul acumulat in albusuri (ca si la souffle, mai bine riscati sa mai vedeti cate o urma de albus decat sa nu creasca).

Pentru ca ma temeam ca, daca creste, va trece de marginea formei mele de tort, am facut un inel din hartie de copt pe care l-am lipit pe peretele tavii si l-am capsat sus.

Prajitura se pune la cuptor 15 minute dupa care se reduce temperatura pe la 150 de grade si se mai lasa 15 minute. Cand o scoateti din cuptor, trebuie sa fie tare pe margini si sa tremure putin in mijloc daca o scuturati.

Joffre este o combinatie de souffle si molleaux cu gust intens de cacao care nu are nevoie de prea multe garnisiri. Eu am lasat-o sa se raceasca si am acompaniat-o cu niste zmeura proaspata (de la Metro) si frisca foarte putin indulcita. Si am savurat-o de la mic la mare, care cu linguritele care cu degetelele, dupa caz :).

Acum eu vreau sa descopar si cum pot face Joffre in varianta petit fours, asa cum se pare ca i-a fost prezentata maresalului, la vizita cu pricina.Oricum, Joffre mi se pare un candidat bun pentru mesele festive din decembrie  – ianuarie.