Eu datorez descoperirea rubarbei revistei Good Food. Acolo cred ca am vazut pentru prima data rubarba si mi-am pus niste bookmarks (pe site) si niste post-its (in reviste) la retetele pe care aveam sa le incerc. Se pare ca rubarba e foarte populara in anumite zone ale Ardealului (mai ales prin judetul Brasov) dar, din pacate, prin Bistrita-Nasaud cultivarea ei nu era o prioritate, pentru ca eu n-am auzit de asa ceva in cei 18 ani petrecuti pe acolo.
Anul trecut am si cumparat prima data rubarba, hotarata sa fac o reteta de-a lui Jamie Oliver pe care o vazusem intr-unul din show-urile lui TV si pentru care am rascolit tot internetul (era un fel de souffle cu rubarba si creme anglaise). Din nefericire rubarba mea s-a ofilit in cutia de legume a frigiderului si pana mi-am amintit ca era pe lista “musai de incercat” trecuse sezonul. Cat pe ce sa o patesc si anul asta pentru ca acum mai bine de o saptamana am pus iar mana pe niste rubarba (de la Metro) si era in pericol sa se prapadeasca (ceea ce ar fi fost mare pacat – am un sentiment de vinovatie ingrozitor de cate ori arunc mancare).
Cu rubarba a fost mai bine, cel putin e organica si in afara de niste dinti strepeziti nu are efecte secundare (clabuci la gura si aroma de parfum ieftin restul zilei). De data asta nu pofta m-a impins ci curiozitatea de a simti textura si gustul inainte de a o gati. M-a surprins pentru ca ma asteptam sa fie foarte fibroasa si uscata si e mai degraba crocanta si zemoasa, cam ca si apio, cu care si seamana la aspect. De acra stiam ca e acra, asa ca acolo n-au fost surprize.
Cum ziceam, aveam deja rubarba de o saptamana in frigider si pe la capete deja isi pierdea din vitalitate, asa ca am zis sa nu mai stau mult pe ganduri si sa mai caut prin retete ca nici timp prea mult n-aveam si nici nu imi suradea ideea de o irosi din nou. Asa ca m-am gandit eu ca cel mai simplu ar fi sa fac o placinta. Am folosit reteta lui David de la placinta cu fructe de padure, pentru ca aluatul e foarte bun si se face intr-o clipita. L-am pregatit intocmai ca aici si dupa perioada de odihna recomandata l-am impartit aproape in doua (am lasat o bila putin mai mica pentru grilaj) si din bucata mai mare am intins o foaie pe care am pus-o in tava de tarta (bucata mai mica am pus-o la loc in frigider pana la etapa finala).
Revenind la reteta, am amestecat fructele cu 120 g de zahar tos (100 g ar fi ok daca mai micsorati cantitatea de fructe) si doua linguri de amidon. Le-am invartit usor cu o lingura, sa nu zdrobesc capsunii si am desertat totul in tava, peste aluatul crud. Apoi am luat restul de aluat, l-am intins si am taiat fasii de aprox 1,5 cm pe care am incercat sa le impletesc deasupra, fara indemanarea unei gospodine americane dar cu mult entuziasm. Inainte de faza cu impletitul, bateti un ou cu o lingura de lapte si ungeti marginea placintei,cu ajutorul unei pensule de patiserie ca sa ajutati fasiile sa se lipeasca de partea inferioara. Pentru un finish bronzat si crocant, ungeti fasiile bine cu acelasi ou batut si presarati niste zahar brun. Se tine la cuptorul incins la 190 de grade, aprox 60 de minute – pana se rumeneste si sucul de la fructe devine gros si arata lipicios.
E un desert aromat (meritul capsunilor) si acrisor (meritul rubarbei) care merge de minune cu o cupa de inghetata simpla, de vanilie si niste companie buna, dupa o masa delicioasa (de preferinta la prieteni care au in frigider si altceva in afara de unt si oua si au talente culinare dovedite :D).