Blog / Prajitura rasturanta cu prune si nostalgie

Prajitura rasturanta cu prune si nostalgie

Asta e probabil primul meu hit in materie de prajituri. Cred ca eram in clasa a 10-a cand am dat peste reteta asta in ceea ce cred ca era o carte de bucate semnata Sanda Marin. Nu stiu precis ce era pentru ca volumul nu mai avea de mult coperta, era format din mai multe bucati care isi castigasera independenta fata de cotor iar unele pagini erau pline de urme uleioase sau ciocolatoase in functe de sectiune.

Sigur era toamna cand am facut prima data prajitura pentru ca pe vremea respectiva mancam si gateam in functie de sezon iar toamna prunele si merele erau ceva nelipsit din curtea si beciul nostru. Ca sa va explic mai bine, aici am crescut eu:

Si asta e privelistea din spatele casei
Asa ca, inevitabil, toamna, cam dupa ce incepea scoala venea un week-end in care, in ciuda protestelor vehemente (mai ales din partea mea) eu si sora mea eram scoase cu noaptea in cap de sub plapumi si impreuna cu toata familia (cateodata si ceva vecini sau prieteni) mergeam “In deal” unde era livada noastra cu pruni. Diminetile erau reci si clare si iarba era acoperita de bruma iar prunele aveau patina aia catifelata pe care doar fructele culese direct din copac o au. Acum, cu setea de orasean de conjunctura, nu imi pot imagina o zi de toamna mai frumoasa. 
Dar sa revenim la prunele noastre de supermarket care sedeau la mine in frigider de vreo saptamana sperand, si eu si ele, ca nu se vor petrece fara vreun rost pe lumea asta. Si exact cand s-a racorit vremea si am simtit ca e toamna (dupa un septembrie care mi s-a parut insuportabil de calduros si interminabil) si soarele a inceput sa aiba dinti mi-am amintit de diminetile cu bruma si prajitura asta pe care am facut-o obsesiv in toamna in care am descoperit-o.

Prajitura e ceva asa de simplu ca mi-a luat mai mult sa bat campii verzi ai amintirilor mele din copilarie decat sa va explic cum se face.

Eu am folosit o tava de chec dar daca vreti, puteti folosi o tava mai mare (de ex cea cu care vine dotat cuptorul) doar ca va trebui sa dublati cantitatile. Tava am uns-o cu unt si am pornit cuptorul la 200 de grade C. Am scos samburii de la 650 g de prune (au ramas cam 500 g) le-am amestecat cu 100 g de zahar si le-am dat la cuptor, in tava data cu unt. Se lasa vreo 15 de minute pana se inmoaie prunele si bolborosesc in siropul lor.

Intre timp, am separat 4 oua. Albusurile le-am batut spuma cu un praf de sare, am adaugat 4 linguri de zahar si am batut din nou pana spuma a devenit tare si zaharul pare ca s-a topit. Am adaugat o lingurita de exctact de vanilie si cele 4 galbenusuri, am omogenizat cu mixerul. La final, se adauga 4 linguri de faina pe care le-am amestecat cu o spatula, usor, astfel incat amestecul sa ramana pufos. 

Am scos prunele de la cuptor si am turnat pandispanul peste ele. Se reduce focul la 180 de garde C si se coace prajitura cam 30 de minute, pana ce e rumena. Imediat ce e scoasa din cuptor trebuie rasturnata pe un platou sau un taietor astfel incat pandispanul sa se imbibe cu siropul acela minunat lasat de prune (cu cat sunt mai coapte prunele, cu atat vor lasa mai multa zeama). 

Eu n-am asteptat prea mult sa se raceasca, am pus repede de un ceai si am batut putina smantana pentru frisca, adaugand foarte putin zahar brun si o lingurita de scortisoara. 
Din pacate acasa, la Nasaud, nu mai ajung decat foarte rar dar prajitura asta pot sa o fac de cate ori vreau si sa ma afund in butoiul cu nostalgie cu o felie de prajitura intr-o mana si un ceai in cealalta