Blog / Poveste intarziata de Craciun

Poveste intarziata de Craciun

Poveste intarziata de Craciun 1

Toata zapada asta m-a facut sa ma gandesc cu ciuda la zilele de primavara pe care le-am avut de Craciun, din punct de vedere meteo. Atunci era vremea sa stam troieniti in case, sa iesim la o batatie cu bulgari si sa ne duelam cu turturi de un metru! Asa ca, m-am gandit ca daca tot avem vreme craciuneasca si eu m-am trezit cu niste timp la dispozitie avand in vedere ca evenimentul la care lucram de doua luni s-a amanat, nu mai am nicio scuza sa va spun o poveste de la Berlin cu miros de vin fiert si multa ciocolata (si carnati si bere, fie vorba intre noi).

City break-ul asta venea fix dupa saptamana cu miile de cupcakes si febra inchiderii de an de la birou asa ca a fost una din vacantele fara planuri precise. In afara de faptul ca nu aveam de gand sa pun ceasul sa sune dimineata si stiam ca in ultima zi mergem la concertul Coldplay, nu aveam alte planuri concrete. Nici cu research-ul nu ma prea indeletnicisem, in afara de a citi tot ce a scris prietena mea Raluca despre Berlin, pe faimosul blog al belshugarilor 🙂 si de ghidul primit de la sora mea de Mos Nicolae, pe care am apucat sa-l citesc pe avion.

Asa ca, postarea de fata e ghidul lenesului prin Berlin, sau ce mai puteti face cand va treziti la pranz in vacanta. Pai, in primul rand muzee, chiar si cu un start intarziat tot mai apucati unul – doua pe zi, e drept ca cele mai multe se inchid pe la 5.30 – 6 dar sunt si altele, cum e Muzeul Zidului, Check Point Charile pe care il gasiti deschis pana la 9. Si cand zic muzee, apai zic muzee de toate genurile si pentru toate interesele: de la muzeul carnatului la clasicele galerii de arta, Berlinul le are pe toate. De exemplu, una dintre zilele de muzee pentru noi a inceput la Gemaldegalerie, un labirint de camere care gazduieste o colectie impresionanta de picturi semnate de nume care mai de care mai celebre (si audioguide gratuit 😉 ) si s-a incheiat la Muzeul Tehnicii, un paradis mai ales pentru baieti, dar pe care, spre marea dezamagire a lui Paul, nu am apucat sa il vizitam pana la capat si sa ajungem la colectia de avioane, pentru ca ne-am zgait prea indelung la locomotive si la barci.

Poveste intarziata de Craciun 2
Poveste intarziata de Craciun 3

Daca nimeriti inainte de Craciun nici nu aveti cum sa ratati weihnachtsmarkt – urile, adica targurile de Craciun, unde se vand diverse bunatati, pe baza de martipan, turta dulce, nuga si zahar caramelizat:

Poveste intarziata de Craciun 4
Poveste intarziata de Craciun 5
Poveste intarziata de Craciun 6

sau ornamente:

Poveste intarziata de Craciun 7

si unde intre un muzeu si un magazin va puteti opri la o cana de vin fiert, pe care apoi o puteti pastra daca nu mai cereti garantia de 2 euro inapoi. Si daca v-a luat foamea si nu e nici pranz nici cina, infulecati un bratwurst sau currywurst, dupa gust.

Poveste intarziata de Craciun 8

Insa, ne-a luat ceva pana sa dibuim restaurantele cu specific german. In apropierea hotelului nostru erau doua strazi pline ochi cu restaurante, un adevarat Turn Babel culinar dar nici urma de berarie germana, spre dezamagirea intregului grup. In cele din urma, care cum gasea vreun astfel de loc dadea de veste si pentru mine, cele mai memorabile au fost un restaurant cu specific bavarez, pe langa Friedrichstrase, mancare buna, (mai ales pe baza de carne, cred ca nu e un secret ca Germania nu e o tara de vegetarieni 🙂 ) si preturi foarte decente. Si o berarie cu self-service care mi s-a parut o idee geniala, unde aveai butoiul de bere sub masa si unde, in mod sigur, am galgait mai multa bere decat era cazul, ca doar curgea de la robinetul de pe masa.

Shoppingul e si el la mare inaltime in Berlin, de la strazi cu magazine dintre care cea mai cunoscuta probabil e Ku-Damm (Kurfürstendamm) la magazine universale posh cum sunt Galeriile Lafayette sau KaDeWe sau Galeriile Kaufhof unde puteti pierde foarte usor notiunea timpului si a bugetului. KaDeWe si Lafayette au niste food-courts minunate, unde va puteti opri sa mancati cam orice, de la peste la branzeturi sau de la mancare japoneza la patiserie frantuzeasca din cea mai fina (in KaDeWe, de exemplu, faimoasa cofetarie pariziana Lenotre are un stand al ei).

Poveste intarziata de Craciun 9
Poveste intarziata de Craciun 10
Poveste intarziata de Craciun 11

Daca cititi despre Berlin pe blogul meu si nu pe unul de travel inseamna ca e foarte probabil sa impartasiti iubirea mea sincera si usor obsesiva pentru ciocolata. Asa ca va rog eu mult, daca ajungeti in Berlin, dati o fuga si pana la concept-store-ul celor de la Ritter Sport (il gasiti pe Frantzosische Strasse, imediat dupa Galeriile Lafayette). Veti gasi sortimente de Ritter pe care nu le-ati mai vazut si o sa vreti sa le incercati pe toate (asa ca puneti un buget deoparte si loc in bagaje). Au si diferite pachete si oferte, puteti sa va faceti singuri un pot-pourri de ciocolata si sigur o sa plecati cu niste cadouri pentru prietenii gurmanzi. Atat va mai zic, eu am plecat cu 8 kg de ciocolata si am trecut cu mari emotii si niste ochi de Puss in Boots de tanti draguta de la German Wings de la check-in, care impresionata de speech-ul lui Paul despre spiritul Craciunului ne-a lasat sa trecem cu cele 2 kg in plus, fara taxe extra. Sper ca a avut sarbatori frumoase :D!

Poveste intarziata de Craciun 12

Evident Berlinul are mult mai multe atractii decat am insirat eu aici, cladirea Reichstagului, cu ingenioasa cupola de sticla chiar merita o vizita (este gratuita dar sa aveti grija sa va programati cu cel putin 3 zile in avans pe site-ul lor, altfel nu puteti intra), expozitia de grafitti pe ce a mai ramas din zid, si multe, multe altele. Noi am stat 5 zile si au mai ramas multe lucruri de vazut pentru o tura viitoare.

Poveste intarziata de Craciun 13