Toamna/anul asta am/avut o serie de zile in care mi se parea ca n-o sa termin niciodata ce am de facut. Cum bifez ceva apar alte doua taskuri, ca si cum lista mea de To Do ar fi Hydra, iar eu, sa fim seriosi, nu-s Hercule! Ei, intr-o astfel de saptamana am primit o gura de aer si-am lasat putin treaba de izbeliste pentru niste rasfat de cinci stele cu Ana, Mazi, Monica si Elena, la Marriott.

Intre mine si Marriott-ul din Bucuresti e ceva istorie, am o slabiciune pentru locul asta deoarece imi aminteste de oameni dragi. Cand lucram eu la o companie de retail care avea birourile la doi pasi de Marriott dar parca in alta lume (pe soseaua Trafic Greu, sugestiv nume, nu?), Marriott-ul si mai ales Vienna Cafe (acum Vienna Lounge) era locul unde ne premiam cam o data pe luna (si zic ne premiam pentru ca la salariile pe care le aveam exact asa parea :p). Motivele premiilor? Nici nu-mi mai amintesc. Imi amintesc doar de cat de bine ne simteam, de cea mai buna ciocolata calda pe care am baut-o vreodata si de cafea buna, de o masa galagioasa la Champions unde am primit toate volumele Harry Potter care aparusera pana atunci si de Adina, Raluca, Alexandra si Yiannis, my dream team, oamenii pentru care mergeam la munca, pe Trafic Greu, cu drag. In plus, intr-o tara unde, ca si client, de multe ori te simti pus la colt ca ai indraznit sa deranjezi cu o intrebare, locurile unde serviciul de calitate nu este doar prioritar, ci este motiv de mandrie pentru toti cei care lucreaza acolo, mie una imi creeaza o stare de confort ca o haina calduroasa in gerul iernii.

Apoi a urmat negocierea cu stomacul pentru felul principal in care incercam sa determinam care cat loc mai are si deci ce sa comandam.  Tema serii pentru mine au fost fructele de mare pentru ca mi-am luat paste cu fructe de mare – o portie generoasa pe care nu am putut sa o dovedesc iar Cristina, gazda noastra, comandase pentru toata lumea felul ei preferat de la restaurant: supa de fructe de mare. Cum sa va explic eu ca e supa asta? Mi s-a mai intamplat o singura data ca un fel de mancare sa eclipseze in capul meu desertul si sa imi ramana mai drag decat orice altceva mi s-a pus pe masa. Ne-am extaziat toate pe langa un bol de supa gigant, care ar fi portia pentru o persoana, (sigur ati citit deja si la comesenii mei 🙂 ) iar eu am mers pe inca o recomandare a Cristinei si mi-am picurat, in supa, putin ulei de masline picant. Din supa pot manca lejer doua persoane iar ce am remarcat si la paste, oamenii de la Cuccina nu se zgarcesc cu portiile.

La desert am dat de greu. Eu am auzit cuvantul magic Cheesecake si dupa o a doua runda de negocieri cu stomacul s-a decis: Torta Piemonteze de pe meniul Cucina, Cheesecake si Betti’s Bread Pudding (un desert cald si aromat insotit de inghetata de vanilie), ultimele doua fiind de pe meniul de la proaspat deschisul JW Steakhouse, restaurantul vecin care inainte se numea Cupola.

Preferatul meu (si al Elenei) a fost cheesecake-ul, cu un topping de smantana foarte revigorant din care am mancat pana am crezut ca o sa pleznesc si tot nu l-am dovedit. Urmat indeaproape in topul preferintelor de Torta Piemontese, o prajitura clasica din regiunea Piemont, reinterpretata de cei de la Cucina si transformata intr-un tort cu crema. Daca nu mergeti doar pentru un desert, recomand cu caldura sa il impartiti (mai ales cheesecake-ul), portiile sunt foarte mari.

Dupa cina, ne-am rostogolit pana in apartamentul nostru princiar (nu am mai stat la un alt Marriott in alte tari dar am o vaga banuiala ca putine se bucura de un spatiu atat de mare ca cel oferit de o cladire construita pentru a arata grandoarea epocii socialiste) unde am continuat cu prosecco si voie-buna.

La micul dejun, Monica si cu mine ne plangeam ca suntem inca satule, dar am gasit loc pentru niste muesli Bircher (revelatia mea de la acest mic dejun) cu sos acrisor de mango (alta revelatie) si fructe proaspete. Cine a mai umblat pe blogul meu stie ca asta e masa mea favorita a zilei, iar micul dejun de la hotel (cand e bun) e paradisul. De asta, mare mi-a fost ciuda ca inca mai digeram la cina din seara trecuta si n-am putut nici macar sa trec prin fata omletei si a baconului si a celorlalte bunatati.

Sunt asa rusinata ca am ignorat total sectiunea de patiserie (desi nu m-am rabdat si am luat o mushca din croissantul cu faina integrala din selectia pe care a adus-o Mazi la masa) incat mai bine nu mai zic nimic ca sa nu mai supar zeii micului dejun! Dar sper (total nefondat) la o a doua sansa, ca sa ma pot rascumpara :D!