Nu stiu de unde mi se trage iubirea neconditionata pentru jeleuri. E posibil sa fie amintirile din Epoca de Aur cand jeleurile erau printre putinele dulciuri decente care se mai gaseau de cumparat sau o fi faptul mai evident ca imi place orice cu o cantitate nesimtita de zahar in compozitie. Ideea e ca pana acum aproape un an, fara sa fi investigat problema in profunzime, jeleurile mi se pareau o treaba din cale-afara de complicata ca sa le produc moi meme, in bucataria mea mediu-echipata.

Dar, sa vedeti, nu-i deloc asa. Prima data mi-am incercat mana pe niste jeleuri cu prune si vin fiert, numai bune de pus in cutii cu cadouri de Craciun (pe atunci nu aveam blog asa ca nu m-am obosit sa fac poze :S). Au iesit super bune si nesperat de usor, singura treaba mai complicata a fost cu uscarea lor. Cum inca nu-i vreme de vin fiert, saptamana asta am incercat cu niste jeleuri de portocale. Am pornit de la reteta de aici, unul din cele mai frumoase bloguri de dulciuri (daca intrati s-ar putea sa uitati sa mai iesiti :)) si am adaptat-o la ingredientele mele.

Apoi se taie cubulete care se dau prin zahar tos. Si prima data, si acum, am patit ca zaharul se inmuia si jeleurile se lipeau daca se atingeau asa ca le-am pus o zi la uscat pe un gratar si apoi le-am mai dat o tura prin zahar. Cele cu vin si prune au stat chiar 2 zile si au facut fata cu brio impachetarii si oferitului pe post de cadou. Cele cu portocale, la temperatura camerei erau mai moi (oricum au disparut de pe biroul meu repede) iar direct din frigider au fost perfecte – consistenta ideala, acrisoare si racoritoare.